Bucureștenii află vineri de ce interdicții vor avea parte. Ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență
- Nicolae Comănescu
- 25 martie 2021, 21:22
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va ține, vineri, o ședință de urgență, în care se vor stabili noile restricții.
Alin Stoica, prefectul Capitalei, a anunțată că, vineri, se va reuni Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. În cadrul ședinței se vor stabili măsurile ce trebui luate pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Ședinţa va fi convocată după ce va fi publicată hotărârea de Guvern privind noile măsuri, se va desfăşura la 8,00 - 9,00 dimineaţa, iar noile prevederi vor putea fi aplicate de vineri seara. Alin Stoica a spus că, deocamdată, nu are hotărârea de Guvern, deci nu poate spune exact care vor fi măsurile ce se vor aplica.
Alin Stoica, prefectul Capitalei, despre situația restricțiilor
„Ştim că există în plan ca măsurile să vizeze diminuarea programului agenţilor economici, scăderea orei până la care putem ieşi afară din case şi circulaţia în afara Bucureştiului. (...) Cu privire la mall-uri, cel puţin în Bucureşti, vom lua măsuri ca să evităm aglomeraţia”. A afirmat Stoica.
Prefectul a precizat că pentru mijloacele de transport în comun se vor lua măsuri pentru informarea călătorilor cu privire la obligativitatea purtării măştii de protecţie sanitară, de păstrare a distanţei. „STB a făcut şi el propuneri, care vor fi supuse aprobării CMBSU, pentru monitorizarea numărului de călători în timp real şi cu forţele proprii pe cale le au şi stabilirea fluxului de intrare-ieşire”, a mai precizat oficialul.
Agenții economici vor fi nevoiți să-și micșoreze programul
Agenţii economici vor avea un program mai restrâns decât în prezent, a anunțat Alin Stoica. Nu se va putea ieşi din Bucureşti decât în anumite situaţii, în cazul în care Guvernul va lua o hotărâre în acest sens.
Dacă în urma aplicării noilor măsuri nu se va observa o scădere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, este posibil ca acestea să fie schimbate. Prefectul speră că peste 2-3 săptămâni se va înregistra o îmbunătăţire a situaţiei, caz în care autorităţile vor consulta specialiştii şi s-ar putea reveni asupra măsurilor luate.
„Eu nu m-aş uita şi nu mă uit pe ratele de la diversele sectoare, suntem în acelaşi oraş şi este irelevant în care sector e rata de infectare e mai mare”. A mai declarat Alin Stoica.