Dragos Bucurenci: "Nu-i un pacat sa nu-ti placa Gabriel Liiceanu."
Imaginea de anticomunist inflexibil pe care si-a construit-o a prins destul de bine, mai bine, ma tem, decat si-a dorit. Sunt multi cei care nu-si mai dau astazi silinta sa faca diferenta intre procurorul neiertator angajat ingenuu in sustinerea presedintelui jucator si profesorul de filosofie, patronul de editura, scriitorul si traducatorul Gabriel Liiceanu. Pierderea, nu ma-ndoiesc, e de partea lor.
Desi moralistul pare omniprezent in presa pe care el insusi o demasca drept "aservita", se vede de la o posta ca n-o face pentru a-si castiga o mana de fani. Un adevarat vanator de popularitate ar fi putin mai atent cu publicul sau, si-ar revizui cu mai multa flexibilitate opiniile si ar sti sa scoata mai des castanele din foc cu pixul altui intelectual.
Robespierrismul nu e o strategie de imagine de lunga durata daca te adresezi unui public cultivat. De fapt, tocmai asta ii reproseaza oamenii cu care se poate discuta dlui Liiceanu: inflexibilitatea, rezistenta la adaptare, sacrificarea nuantei si a contextului de dragul sentintei. Sigur, la un pahar de bere pot fi puse in discutie patetismul si chiar consecventa de care da dovada in ultimii 16 ani care au trecut de la obsedantul "Apel catre lichele". Unde unii vad calitati, altii numara cu usurinta defecte.
Am crescut cu autorii editati de Humanitas, "Jurnalul de la Paltinis" si "Epistolarul" au fost o vreme nume de cod in cercul de prieteni, l-am invidiat si l-am admirat pe Gabriel Liiceanu pentru experienta paltiniseana si pentru aventura sa editoriala postrevolutionara. Sunt pasaje din "Declaratie de iubire" si din "Usa interzisa" care ma emotioneaza oricand.
In ultimii ani, mai multe gesturi ale domniei sale m-au mahnit, cu unele am fost in dezacord fatis, pe altele am incercat sa le uit. Nimeni nu e perfect, iar evolutia pe scena publica nu poate fi scutita de sincope. Dar niciun moment nu mi-a trecut prin cap sa-l banuiesc pe Gabriel Liiceanu de fariseism.
Este, probabil, unul dintre cei mai autentici intelectuali cu care avem norocul sa fim contemporani si, cu siguranta, unul dintre cei mai tehnici oameni de cultura. Ma inspaimanta cu cata usurinta poate fi pus intre paranteze efortul urias care a facut posibile Editura Humanitas, traducerile esentiale din Platon si din Heidegger, traducerea in limbi de circulatie internationala a unor autori romani de prima marime, aproape toata literatura antitotalitara din Romania.
Gestul nedemn de a-l acuza de plagiat, in lipsa unor dovezi credibile, pe cel caruia generatii intregi ii vor fi recunoscatoare pentru "Fiinta si timp" spune multe despre caracterul celor care l-au facut. Pocirea numelui e cea mai joasa ofensa pe care i-o poti aduce unui om care si-a petrecut jumatate din viata intre nume tiparite pe coperte de carte.
Individul care a comis marlania si ziarul care a gazduit-o au stiut, sunt convins, ca lovesc unde doare. Vreau sa sper ca vor fi dispretuiti in egala masura de prietenii si de criticii dlui Liiceanu si ca solidaritatea pe care omul de cultura o merita nu va fi umbrita nicio clipa de animozitatile pe care angajarile sale politice le-au starnit. In fata rautatii crude, toti suntem egali. Gabriel Liiceanu nu merita asa ceva. Mi-e rusine de lipsa de rusine a celor care cred contrariul.
Recomandările noastre
