Ca sa nu treaca, Doamne fereste, clasa la toleranta nici anul acesta, cativa tineri mai catolici decat Papa au repozitionat Romania pe harta usor mai la Est decat ne-am fi dorit. Incidentele violente de la Marsul Gay au apropiat Bucurestiul de Moscova cu aceeasi distanta cu care l-au departat de Bruxelles.

In acest timp, majoritatea intelectualilor si a formatorilor de opinie au adoptat vechea politica „no comment” a strutului care nici ortodoxie n-a mancat si caruia nici gura nu-i miroase.

Din punctul meu de vedere, exista o homofobie contondenta si exista o homofobie latenta, iar cea din urma nu este decat o conditie necesara pentru ca prima sa-si poata trai manifestarile hade in strada.

Atunci cand nu se intampla sa ai prieteni gay sau cand nu te-ai intalnit niciodata in viata cu o experienta sexuala cu o persoana de acelasi sex, e confortabil sa refuzi sa ai o opinie despre orientarile sexuale. Dar atunci cand un homosexual este atacat in numele valorilor crestine sau al traditiilor nationale, nu te poti refugia comod intr-o deliberare perpetua. A nu lua partea victimei inseamna a incuviinta agresiunea.

In loc sa dezbatem fariseic despre sursele culturale sau genetice ale homosexualitatii, am castiga infinit mai mult daca ne-am privi in oglinda si ne-am chestiona cu privire la fricile care ne bantuie cand ne refugiem in spatele unor cuvinte pline de ura ca „perversiune”, „deviatie”, „degenerati”, „poponari”, „bulangii”.

Ce neimpliniri in viata sexuala, ce castrari simbolice, ce respingeri politicoase, dar ferme, ce dimensiuni rusinoase, ce incheieri precipitate ne imping in afara vietii noastre de cuplu si ne fac sa privim cu ochiul soacrei in cuplul de langa noi? Cat de jalnica trebuie sa ne fie viata erotica si sentimentala incat sa ne refugiem din fata evidentei saracacioase, judecand evidenta coplesitoare a altora? Poate ca noua ne lipsesc iubirea, dorul, placerea, dar cel putin cuplul acela de barbati sau de femei care le traieste va merge in Iad… Teribila consolare, intr-adevar…

Cand homofobia latenta le cere bulangiilor sa-si traiasca viciul in casele lor, cei mai educati dintre noi am face bine sa ne imaginam o clipa umanitatea lipsita de contributia miilor de bulangii de geniu care au punctat istoria civilizatiei, de la Platon la Shakespeare, la Michelangelo si la Ceaikovsky.

Cand bulangiii sunt ostracizati la scoala, la locul lor de munca, cand sunt supusi abuzurilor fortelor de ordine in aresturi, sali de judecata si in penitenciare in numele dictaturii majoritatii, am face bine sa ne aducem aminte de particularitatile sufletesti care ne fac pe fiecare dintre noi niste minoritari in lupta cu o majoritate insensibila. Cand bulangiii sunt atacati in numele unei credinte a iubirii, mai crestineste ar fi sa le luam partea celor obiditi si sa ne aducem aminte ca Hristos a predicat in compania prostituatelor.

Dar probabil ca putini dintre formatorii de opinie sunt gata sa sacrifice audientele si popularitatea pentru o asemenea luare de pozitie. Cu Printesa Caragea sper totusi ca incepe sfarsitul epocii indecisilor si a caldiceilor. Spune-mi sincer, intre un neonazist si un bulangiu ce-ai alege?

www.bucurenci.ro