O broască din Brazilia ar putea fi cea mai mică vertebrată din lume
- Alexandru Sălăvăstru
- 16 martie 2024, 10:51
Broasca din Brazilia Brachycephalus pulex măsoară între 7 și 8 milimetri în lungime, ceea ce o face probabil cea mai mică vertebrată de pe Pământ.
În 2011, Mirco Solé, cercetător la Universitatea de Stat din Santa Cruz din Brazilia, a descoperit micuța broască, un amfibian atât de mic încât ar putea încăpea fără probleme pe o monedă de mici dimenisuni.
Cea mai mică broască din lume
Descoperirea a ținut prima pagină a ziarelor în comunitatea științifică, dar, din cauza numărului mic disponibil, pur și simplu nu a existat nicio modalitate de a oferi informații concludente cu privire la dimensiunea broaștei.
Acum, după mai bine de un deceniu, o echipă condusă de același Mirco Solé a publicat un studiu amplu despre această specie de broască care poate fi găsită doar pe două dealuri împădurite din Bahia, în sudul Braziliei.
Pentru noul lor studiu, cercetătorii s-au aventurat din nou în habitatul micuței broaște pentru a captura un număr mai mare de exemplare, 46.
Acesta arată că „broasca purice” este un candidat foarte probabil la titlul de „cea mai mică vertebrată din lume"
Aceștia le-au măsurat și le-au determinat maturitatea sexuală. Ei au descoperit că masculii măsurau puțin peste 7 mm în lungime. Femelele erau mai mari, cu puțin peste 8 mm.
Interesant este faptul că cel mai mic exemplar adult măsurat în timpul cercetării avea doar 6,45 mm lungime. Asta îl face cu 30% mai mic decât cea mai mică broască observată anterior.
Deși ar putea exista broaște și mai mici, cercetătorii subliniază faptul că cei mai mici indivizi suferă de obicei de deformări, cum ar fi mai puține degete sau lipsa completă a urechilor, ceea ce sugerează că probabil nu ar putea supraviețui dacă ar fi de dimensiuni și mai reduse, potrivit BBC.
Micuța vertebrată nu poate sări
Una dintre ciudățeniile acestei broaște este că nu poate sări, și asta din cauza mărimii lor.
Pentru că sunt atât de mici, nu își pot controla sistemul vestibular. Acesta controlează stabilitatea, așa că au tendința de a-și pierde echilibrul atunci când părăsesc solul:
„Merită să subliniem că acește broaște sunt probabil cele mai mici vertebrate după măsurători liniare. După masă sau volum, unele specii de pești ar revendica probabil titlul, deoarece au un corp foarte îngust și subțire. Broaștele sunt mai degrabă rotunde", potrivit lui Mark D. Scherz, specialist la Muzeul de Istorie Naturală din Danemarca.