Brexitul a ajuns la faza pungășiilor

Brexitul a ajuns la faza pungășiilor

Sabotorii voinței populare a britanicilor nu se mai ascund și folosesc cele mai abjecte metode pentru a împiedica Brexitul. În fața acestei demostrații de cinism și escrocherie, fără precedent în politica modernă occidentală, guvernul Johnson răspunde cu șiretlicuri de grădiniță.

Entuziasmul gălăgios cu care a fost primit joi noul acord de Brexit între Londra și Bruxelles s-a dovedit doar o perdea de fum menită să camufleze lovitura din umbră care se pregătea.

Camera Comunelor trebuia să se pronunțe sâmbătă seara asupra acestui acord care, potrivit surselor parlamentare, ar fi avut șanse bune să treacă. Aceasta ar fi însemnat ca Marea Britanie să iasă din UE pe 31 octombrie.

Însă John Bercow, sulfurosul președinte al Camerei, a manevrat astfel încât a supus aprobării un amendament depus de Oliver Letwin, demisionat din Partidul Conservator, care cerea o amânare a votului asupra acordului cu UE. Amendamentul a trecut cu 322 voturi la 306.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scopul celor grupați în spatele lui Letwin a fost cât se poate de străveziu: potrivit unei legi din septembrie, dacă Parlamentul britanic nu aproba un nou acord de Brexit cu UE până pe 19 octombrie (sâmbătă), atunci premierul era obligat să solicite liderilor europeni o nouă amânare a ieșirii din Uniune. A treia, spre bucuria celor care doresc să blocheze punerea în aplicare a voinței populare exprimate prin referendumul din iunie 2016.

„Mai bine mort în șanț decât să cer o nouă amânare a Brexitului”, spunea Boris Johnson la începutul lui septembrie. Și totuși, exact asta a fost obligat să facă.

Trei scrisori către Bruxelles

Puțin înainte de miezul nopții de sâmbătă spre duminică, premierul a expediat la Bruxelles nu una ci trei scrisori. Prima, nesemnată, cere conform legii o amânare cu trei luni a Brexitului. Mai mult, potrivit unor surse de la biroul premierului, din Downing Street nr. 10, ar fi vorba de o fotocopie. A doua scrisoare, scrisă și semnată de Tim Barrow, reprezentantul Marii Britanii la Bruxelles, îi lămurea pe liderii europeni că prima epistolă reprezintă voința Parlamentului, nu a Guvernului britanic. În fine, a treia scrisoare, semnată de data aceasta de Boris Johnson, exprima dezaprobarea premierului și s echipei sale față de conținutul primei scrisori. În aceasta, Johnson afirma că orice nouă amânare a Brexitului ar fi „profund dăunătoare” și ar „afecta interesele Marii Britanii și ale partenerilor din UE”. De asemenea, premierul dădea asigurări că va continua demersurile legate pentru ratificarea ieșirii din UE pe 31 octombrie.

Nici o surpriză, Donald Tusk, președintele Consiliului European și unul dintre cei care au făcut eforturi mari de a bloca Brexitul, a anunțat că acceptă fără fasoane scrisoarea nesemnată a lui Boris Johnson. Ceea ce înseamnă că liderii europeni urmează să se pronunțe înainte de 31 octombrie asupra cererii de amânare a Brexitului. Date fiind antecedentele, este greu de crezut că aceștia nu o vor accepta.

Pe de altă parte, luni seara, pe 21 octombrie, guvernul Johnson va încerca din nou să obțină un vot asupra acordului încheiat joia trecută cu UE, a anunțat Jacob Rees-Mogg, liderul conservatorilor din Camera Comunelor. Însă doi importanți parlamentari laburiști au anunțat un nou boicot al Brexitului: când guvernul se va prezenta din nou în Parlament pentru aprobarea acordului cu UE, opoziția va depune un amendament pentru organizarea unui al doilea referendum.

„Ieșim pe 31 octombrie”

Ministrul de Externe britanic, Dominic Raab, s-a declarat încrezător că acordul cu UE va fi totuși aprobat săptămâna aceasta în Parlamentul de la Londra. Șeful diplomației a spus la BBC că „în ciuda șicanelor parlamentare, se pare că avem numărul de voturi pentru a trece acordul”. Raab a adăugat că „multe persoane din UE” sunt „profund deranjate” de o nouă întârziere a Brexitului.

Cancelarul Michael Gove, însărcinat de premierul Johnson cu pregătirea unui Brexit fără acord, a declarat duminică la rândul său: „Vom ieși până pe 31 octombrie. Avem mijloacele și capacitatea de a face asta.” El a explicat: „Scrisoarea (nesemnată) a fost trimisă pentru că Parlamentul a cerut să fie trimisă (…), însă Parlamentul n poate schimba decizia premierului, Parlamentul nu poate schimba politica și hotărârea Guvernului”.