Borisov nu vrea verificarea unei înregistrări scandaloase : “De câte ori o fac, de atâtea ori îi bat”
- Magda Spiridon
- 17 iunie 2020, 05:30
MEDIAPOOL (Bulgaria). Premierul bulgar Boiko Borisov nu va cere verificarea înregistrării apărute în spațiul public, în care se aude o voce care seamănă în mod frapant cu a sa, dintr-o discuție telefonică cu un interlocutor necunoscut.
Înregistrarea este deosebit de scandaloasă și compromițătoare, însă Boiko Borisov susține că nu vrea să știe nici cine a făcut-o, nici de ce a lansat-o în spațiul public. Exact invers - el i-a îndemnat pe autorii necunoscuți să continue în același spirit, pentru că astfel l-ar face mai puternic: “De câte ori o fac, de atâtea ori îi bat”.
Nu e o reclamă proastă
În discuția înregistrată se dezbat evenimente din primăvara anului 2019. Omul a cărui voce seamănă cu cea a premierului bulgar face aprecieri vulgare prostești la adresa președintelui Parlamentului de la Sofia, Țveta Karaianceva (GERB), povestește cum procurorul-general de atunci al Bulgariei, Sotir Țațarov, și adjunctul acestuia, Ivan Gheșev, îl informează în prelabil pe cine vor pune sub acuzare, se laudă cu modul în care a reușit să măture lideri europeni, cum a ordonat unei instituții de reglemenare independente, chipurile, să “strivească” compania Evrohold, cum îl va mătura pe fostul ministru adjunct al economiei, Aleksandr Manolev, din cauza afacerii dubioase cu casa de oaspeți, etc. “Altfel, se dă amploare faptului că am băgat Comisia pentru Supraveghere Financiară la Evrohold, să îi distrug ăstuia fizionomia, că nu se conformează cu mine”, spune vocea din înregistrare.
În același timp, Comisia pentru Supraveghere Financiară a demarat o verificare detaliată la Evrohold. Tranzacția nu s-a încheiat. La câteva ore de la publicarea înregistrării, vineri, Borisov a “răspuns” printr-un videoclip pe Facebook, cu un montaj al piesei “3 în 1” a celor de de la “Upsurt” și a scris “Mă distrez”. Este ciudat că într-un cadru de pe acest videoclip se vede deputatul de la Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, Delian Peevski, în imaginea unui porc plimbat în lesă. În prezent, premierul bulgar refuză să comenteze înregistrarea, motivând că nu îl interesează. “Dacă încep să mă gândesc doar la astea, înseamnă că le acord atenție. Să facă ce vor și cât vor. Mai multe să facă. Nu e o reclamă proastă. Deci să scrie cât vor, să vorbească, să explice”, a declarat Borisov, luni.
Este autentică înregistrarea?
Boiko Borisov nu a răspuns până în prezent fără echivoc dacă înregistrarea este autentică. În loc de asta, face aluzii că este manipulat. Prima dată a fost acel video montat pe melodia celor de la Upsurt, apoi premierul a glumit că actorul Nencio Balabanov îl imită cel mai bine. Iar luni a explicat că i-a fost arătată o tehnică care poate să facă cele mai diverse lucruri cu vocea omului. “La Forumul de la Davos ne-au demonstrat cum, de exemplu, îi iau primarului interviuri – prima dată, a doua oară, program special. Și cu vocea sa, cu cuvintele sale, ei te întreabă…Am văzut în trecut și lui Obama ce i-au făcut”, a declarat Borisov.
Înregistrarea va fi trimisă pentru analiză unor experți occidentali, a scris, pe pagina sa de Facebook, redactorul-șef al site-ului Bivol, Atanas Ciobanov. El a explicat că va fi trimis respectivul fișier, înregistrarea oficială cu Borisov și una cu actorul bulgar Nencio Balabanov, care-l imită.
“Întrebările la care aceștia vor trebui să răspundă sunt: “Aceeași persoană vorbește în cele trei înregistrări? E același lucru pentru compararea perechilor de înregistrări, vocile sunt cele normale sau sunt prelucrate? Există urme de tăiere sau introducere de sunete”, a scris Ciobanov.
Între timp, pe rețelele de socializare au apărut supoziții cum că premierul bulgar a fost înregistrat în timpul șederii sale la reședința de vânătoare legată de fostul șef al Lukoil, Valentin Zlatev, care este deja ținta unor atacuri și amenințări cu investigații din partea GERB și a Patrioților Uniți.
Să vină să restituie banii
Borisov a comentat și spusele omului de afaceri bulgar pus sub acuzare, Vasil Bojkov, care a anunțat din Dubai că va face un nou partid politic – Vara Bulgară – pentru a da jos de la putere “junta”. “Să se întoarcă și să restituie banii. 700 de milioane de leva lipsesc de la bugetul de stat. Să dea înapoi banii, nimeni nu s-a legat de el”, a declarat premierul bulgar. El a adăugat că semnalul de amenințări și de asasinate la comandă împotriva lui Bojkov a venit de la colaboratorii acestuia - Țvetomir și Boian Naidenov. “Ei, cum să nu investigăm?! Atât!”, a spus Borisov. (Rador)