Boris Pistorius, ministrul german al Apărării: „Trebuie să fim pregătiţi pentru război”

Război. Sursa foto: NATO/Facebook

Boris Pistorius a declarat că țara sa trebuie să se pregătească pentru cel mai rău scenariu privind un eventual război în Europa. El a spus, de asemenea, că ar fi probabil necesară revenirea la o anumită formă de recrutare militară.

Boris Pistorius spune că o anumită formă de serviciu militar va fi necesară

Boris Pistorius a repetat ideea că o anumită „formă de serviciu militar”, care „nu poate fi complet scutită de obligații”, va fi necesară după ce invazia pe scară largă a Rusiei în Ucrainei a stârnit îngrijorări cu privire la securitatea Europei.

De asemenea, Boris Pistorius a declarat, miercuri, că Germania trebuie să-și consolideze forțele armate. „Trebuie să fim pregătiți pentru război până în 2029”, a spus ministrul german al Apărării.

Boris Pistorius: „Trebuie să fim pregătiţi pentru război”. Sursa foto: Facebook

„Trebuie să asigurăm descurajarea, pentru ca situația să nu se înrăutățească”, a precizat el, adăugând că finanțele, materialele și personalul sunt esențiale pentru acest obiectiv.

„În caz de urgență, avem nevoie de tinere și tineri puternici, care să poată apăra această țară”, a mai spus Boris Pistorius.

Boris Pistorius i-a însărcinat pe angajații ministerului său să exploreze potențiale modele de recrutare militară.

Germania a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2011

Aproximativ jumătate dintre cetățenii germani sunt de acord cu reintroducerea acestuia, potrivit unui sondaj realizat în martie. Declarațiile lui Pistorius vin în momentul în care guvernul german a aprobat un nou document pentru apărarea militară și civilă a Germaniei, care stabilește responsabilitățile Bundeswehr, organizațiilor umanitare și autorităților de apărare civilă în caz de dezastre și războaie.

Noile reguli înlocuiesc un document mai vechi, din 1989. Documentul nou include acum amenințările cibernetice și războiul hibrid.

Cancelarul german Olaf Scholz a promis, de asemenea, că guvernul său va sprijini industria de apărare și a cerut o cooperare mai strânsă între producătorii din Europa. Scholz a anunțat că Germania va cumpăra alte 20 de avioane Eurofighter de la Airbus pentru a-și spori apărarea, informează dw.com.