International
Boris Johnson nu se poate baza pe vendete interne pentru a împiedica independența scoțiană
THE GUARDIAN. Relațiile anglo-scoțiene se îndreptă spre o încleștare formidabilă, iar Boris Johnson nu se poate preface că nu vede. Până la expirarea mandatului său e perfect posibil ca Scoția să o fi luat pe urmele Irlandei din 1922, iar Irlanda de Nord să se fi întors prin vot sub autoritatea Dublinului.
Regatul Unit nu va mai exista atunci și vina îi va aparține în mod evident lui Johnson - întrucât Brexit va fi fost catalizatorul.
Johnson speră foarte probabil că, așa cum a fost cazul ori de câte ori Anglia a intrat în conflict cu Scoția, Scoția se va autodistruge. Încă de la uniunea din 1707, cel mai feroce inamic al Scoției a fost sciziunea internă. Așadar, săptămâna aceasta Alex Salmond ar fi amenințat că va dezvălui totul despre cine, ce, cui și când a spus în dosarul lui de hărțuire sexuală, în contextul conflictului cu colega sa separatistă Nicola Sturgeon. Lupta internă pare a lua amploare fix în momentul în care independența Scoției începe să se întrevadă la orizont.
Rata de aprobare de care se bucură Sturgeon e aproape inatacabilă. Săptămâna trecută era de +21, comparativ cu -60 pentru Salmond și -54 pentru Johnson. Deși ar putea fi nevoită să se lase la mila partidului, cifrele ei împing argumentele în irelevanță. Și chiar dacă Sturgeon ar fi să cadă, doctrina ei ar supraviețui. În acest moment, în orice luptă pentru independență, economia și aspectele practice dispar în spatele retoricii. Nimic altceva nu poate potoli setea separatistă în afară de separare, reducerea politicii identitare la nevoie.
Boris Johnson nu se poate baza pe vendete interne pentru a împiedica independența scoțiană
Microbul naționalist a prins deja în Regat. Unionismul reprezintă de multă vreme mahmureala imperială a conservatorilor, un călcâi al lui Ahile pentru ei, tot așa cum a fost și un liant pentru etatismul pronunțat al laburiștilor. Uniunea ar fi putut supraviețui, poate, dacă Londra ar fi dus pe parcursul secolului 20 o politică internă descentralizată în privința Irlandei și Scoției.
Dar, pentru că nu așa au stat lucrurile, Regatul Unit a fost efectiv redus doar la Marea Britanie în 1922 prin secesiunea Irlandei. Descentralizarea ar fi trebuit să fie un compromis de bun simț, dar a venit prea târziu și a fost mereu tratată cu reticență. Ea nu a produs decât dependență economică și un sentiment tot mai mare de nemulțumire.
Chiar și în Anglia, numai 46% din populație dorește ca Scoția să nu plece. Reunificarea cu Irlanda oscilează pe muchia aprobării populare în Irlanda de Nord, iar naționaliștii încep să câștige susținere chiar și în Țara Galilor. Dacă la alegerile din mai SNP [naționaliștii scoțieni - n.trad.] va obține, așa cum pare sigur, o victorie zdrobitoare în Scoția, Londra va trebui să aibă pregătit un răspuns înțelegător, fiindcă în caz contrar riscă o criză catalană. E adevărat, independența Scoției ar putea duce la un haos teribil. Dar tot acolo ne-a dus și Brexit. Poate că de data aceasta ar trebui să fim mai bine pregătiți. (Rador)
Recomandările noastre
