Unul dintre alimentele preferate ale românilor din această perioadă poate fi un adevărat pericol pentru sănătatea lor. Doctorul Anca Hîncu a oferit detalii despre cum ne poate afecta sănătatea zacusca.
Doctorul Anca Hâncu a vorbit despre unul dintre alimentele preferate ale românilor din această perioadă. Așadar, ea a spus că zacusca este foarte bună și sănătoasă. De asemenea, este un produs valoros din toate punctele de vedere datorită legumelor care sunt folosite. Este vorba despre: vinete, dovlecel, roșii, ardei. Aceste legume au multe fibre, puține calorii, sunt pline de apă. În plus, prin acest proces de coacere se obține un produs sănătos potrivit și pentru cei care suferă de sindromul colonului iritabil.
Cu toate acestea, trebuie să oferim atenție cantității de ulei pe care o folosim. O zacuscă poarte avea pentru 100 grame de la 80-150 calorii. Mai mult decât atât, în cazul în care este consumată cu pâine, vor fi multe calorii. Important e să ne bucurăm cu moderație de acest aliment, a mai adăugat doctorul. Un alt aspect la care trebuie să fim foarte atenți este modul de preparare. Dacă nu este gătită corect, zacusca se poate transforma într-un adevărat pericol pentru sănătate.
Care este pericolul din borcanele de zacuscă
„Este și un act de foarte mare responsabilitate, pentru că, dacă nu faci corect zacusca, dacă nu speli foarte bine legumele, dacă nu urmezi toate procedurile, (alimentele trebuie fierte bine), se poate ajunge la toxină botulinică care este letală. Toxina botulinică se folosește în estetică, inducând paralizia mușchilor. Dacă nu este bine gătită, ne poate îmbolnăvi. Dacă mâncăm alimente la borcan care nu sunt ok, pot apărea imediat crampe, dureri abdominale, diaree, vărsături. Imediat să apelăm la un medic”, a atenționat Anca Hâncu.
În plus, ea a subliniat că alimentele care apar toamna au puține calorii doar dacă sunt gătite cu puține calorii. În acest context, doctorul le-a oferit și un sfat oamenilor. Ea i-a îndemnat să gătească în casă și că în această perioadă ciorbele sunt foarte bune. În ceea ce privește caloriile, dovleacul este o legumă care conține 27 de calorii la suta de grame. Acesta poate fi folosit în plăcintă alături de miere și scorțișoară. Gutuile au 57 de calorii pe suta de grame. Aceste fructe sunt pline de fibre, curăță tot tractul digestiv, a mai adăugat medicul în emisiunea Sfat de Sănătate de la Antena 3.