BOMBE ALIMENTARE. Cât te îngraşi şi ce boli faci dacă mănânci o lună la fast-food
- Cristina Lica
- 31 octombrie 2011, 17:47
Persoanele care au un "stil de viaţă fast-food", adică mănâncă zilnic din astfel de restaurante, se îngraşă într-un ritm accelerat, îşi îmbolnăvesc ficatul şi inima, devin letargici şi dependenţi. Efectele dezastruoase ale fast-foodului au fost evidenţiate pentru prima oară în documentarul american "Super Size Me", care a fost repetat de un român.
"Super Size Me" este un documentar american, apărut în 2004, care evidenţiază într-un mod sugestiv efectele consumului de mâncare de tip fast-food şi modul în care industria face profit pe sănătatea consumatorilor. Timp de 30 de zile, Morgan Spurlock, 32 de ani, regizorul şi protagonistul filmului, mănâncă cele trei mese zilnice la restaurantul McDonald's fără excepţie. Inclusiv apa şi-o cumpără de acolo. Meniul lui zilnic ajunge la 5.000 de calorii (echivalentul a 9 Big Mac-uri). Este consultat, în prealabil, de o echipă de medici formată dintr-un cardiolog, gastroenterolog, internist, un nutriţionist şi un medic sportiv.Toţi au prezis efectele nocive ale unui astfel de program, însă niciunul nu s-a aşteptat la ceva drastic, motivând că organismul se adaptează destul de repede la schimbări. S-a îngrăşat 11 kilograme într-o lună Înainte de experiment, Spurlock cântărea 84 de kilograme la o înălţime de 1.88 m. După experiment, consecinţele au fost dezastruoase: s-a îngrăşat 11 kilograme, iar indicele de masă corporală a crescut cu 13%, colesterolul a ajuns la valoarea 230, valorile grăsimii de la ficat au crescut şi a început să experimenteze schimbări bruşte de dispoziţie şi o serie de disfuncţii sexuale. După 5 zile, câştigase deja 4,5 kilograme şi începuse să se simtă deprimat, letargic şi uşor dependent de junk-food. Iubita lui a confirmat, de asemenea, că şi-a pierdut energia şi libidoul, iar viaţa lor sexuală a avut de suferit în tot acest timp. Aproape de sfârşitul experimentului, a început să aibă palpitaţii, iar cardiologul chiar l-a avertizat să sisteze nebunia. I-a luat 14 luni ca să dea jos kilogramele depuse în timpul experimentului. Acelaşi experiment, repetat de un român Experimentul americanului a fost repetat acum trei ani de un ziarist român de 25 de ani, perfect sănătos şi sportiv, spune specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi, care descrie efectele produselor de tip "junk-food". "Înainte de experiment, i-am făcut analizele, care au ieşit bine. După o săptămână de junk-food, spunea că nu mai poate mânca, că nu este obişnuit cu stilul acesta de viaţă, iar valorile lipidogramei (grăsimile din sânge şi din ficat) se ridicaseră uşor. În a doua săptămână, se trezea noaptea ca să bea apă, fiindcă mânca multă sare, avea un somn agitat, nu se mai odihnea, nu mai avea chef să mai facă mişcare, îi scăzuse tonusul muscular, iar valorile analizelor deja crescuseră mult", atrage atenţia Mencinicopschi. Cele mai periculoase alimente de tip fast-food Există o diferenţă între stilul de viaţă fast-food şi alimentul de tip fast-food. Cele mai periculoase pentru sănătate sunt alimentele "clasice": hamburgerii, cartofii prăjiţi şi sosurile pline de grăsimi şi chimicale. "Cei care mănâncă zilnic în astfel de restaurante au un stil de viaţă fast-food, iar efectele sunt cele menţionate mai sus. Dependenţa, gradul de fidelizare creşte faţă de acestea şi totodată şi carenţele, pentru că nu mai există diversitate. Dacă mănânci conştient o dată, de două ori pe lună, de trei ori pe an sau atunci când o faci, alegi salatele sau alte produse sănătose, nu e nicio problemă", precizează Mencinicopschi. În fiecare zi, 250.000 de români mănâncă doar în restaurantele celor două lanţuri de fast-food, McDonalds şi KFC. Dacă-i adăugăm şi pe cei care preferă snacksurile, chipsurile foietajele, număţrul consumatorilor de junk-food creşte simţitor. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/N2diPZOtty0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>