Bombă! Reputat virolog: „Rata mortalității cauzată de Covid-19 este mai mică decât cifrele oficiale”

Bombă! Reputat virolog: „Rata mortalității cauzată de Covid-19 este mai mică decât cifrele oficiale”

- Aceasta este rata mortalității din totalul populației? Pentru că, în cazul Franței, de exemplu, rata mortalității raportată la cazurile înregistrate de Covid-19 este de aproape 20%, conform cifrelor OMS.

- Cum spuneam, datele sunt pentru cazurile detectate – așadar valorile sunt dependente de numărul și calitatea testelor făcute. Dar dacă ne uităm la estimările privind prezența virusului în populație, cifrele stau cu totul altfel. Spre exemplu, un studiu publicat în reputata revistă Science acum câteva săptămâni a analizat în detaliu cazul Franței și a estimat că 4,4% din populație a fost deja infectată. Luând în considerare numărul de decese, aceasta se traduce printr-o mortalitate de 0,7%. Evident, aceasta este o valoare medie, cifrele variază mult în funcție de zona geografică.

Exemplul Japoniei - Testele pentru „depistarea” imunității sunt de încredere, au ajuns la un grad bun de măsurare?

- Sunt încă probleme, însă putem avea încredere în studiile făcute pe eșantioane mari și publicate în reviste reputate.

- A fost o întreagă discuție privind lipsa de precizie a testelor pentru anticorpi.

- Așa este, asta este una dintre marile limitări ale studiilor făcute la început. Dată fiind urgența situației, s-a hotărât să fie aprobată folosirea unor teste fără toate verificările uzuale. Dar, în general, pentru studiile făcute la scară mare, unde selecția testelor a fost făcută serios, cred că putem privi cu ceva mai multă încredere valorile raportate.

- În privința gradului de contagiozitate a virusului s-a ajuns la un consens?

- Cât de infecțios este virusul este din nou o problemă care nu are un răspuns clar și depinde atât de biologia virusului, cât și de societatea afectată. Pentru noi, este mult mai clar efectul catastrofal observat în unele țări europene. Dar, dacă ne uităm la cazul Japoniei, vedem că numărul cazurilor nu a explodat, deși, cu excepția școlilor, nu au fost oprite activitățile economice obișnuite. Aceasta pentru că măsurile extreme de igienă personală, purtatul măștilor și evitarea contactelor fizice, atât de caracteristice Japoniei, sunt factori care limitează enorm răspândirea virusului.

- Ce cunoaștem despre dobândirea imunității? Există? Este pe termen lung? Ne putem reinfecta?

- Din păcate, și la acest capitol suntem într-o beznă totală. Ce putem face este să ne uităm la cele patru coronavirusuri care circulă curent în populație și care sunt responsabile de până la 30% din răcelile obișnuite. În acest caz, studiile sugerează că imunitatea este de scurtă durată și reinfectarea este posibilă într-un sezon următor. Însă reinfectarea la un interval scurt e puțin probabilă. Au fost știri care anunțau cazuri de reinfectare după câteva săptămâni, dar s-a demonstrat ulterior că era vorba de teste ARN eronate, neputându-se izola particule infecțioase din acești pacienți.

Vaccin sau tratament? - Cum vedeți dvs. finalul acestei pandemii? Sunteți încrezător în descoperirea unui vaccin? La epidemiile SARS și MERS s-a renunțat la dezvoltarea vaccinului. Ce e diferit acum, ce poate mișca lucrurile?

- Sper și eu ca majoritatea lumii că vom avea un vaccin în iarna viitoare. Până atunci, sistemul medical a ieșit din faza de confuzie, s-au stabilit protocoale și încep să apară informații despre tipurile de medicație eficientă. În plus, la apariția unui nou val, avem multe mai multe informații despre măsurile care funcționează, momentul când trebuie aplicate și scara la care trebuie impuse.

- Dacă se descoperă un vaccin, câți oameni trebuie vaccinați la nivel global? Cât durează o astfel de campanie, pentru că vorbim de miliarde de oameni?

- Ideal, am vrea să vaccinăm întreaga populație, lucru care probabil nu va fi posibil într-o primă fază. Cu toate acestea, dat fiind că tinerii sunt în general feriți de variante agresive de Covid-19, probabil că vaccinarea persoanelor aflate în categorii de risc va fi suficientă pentru stingerea pandemiei. Vom avea probabil cazuri, dar nu va mai fi tragedia la care am fost martori timp de câteva săptămâni și care pare să continue în emisfera sudică.

- Nici tratatament nu există, încă suntem în zona experimentării. Remdesivir rămâne cea mai promițătoare opțiune? Este mai important tratamentul sau vaccinul?

- Din punct de vedere farmaceutic, lupta se dă acum pe două fronturi: dezvoltarea unor medicamente și construirea unui vaccin. Există acum nu mai puțin de 2.000 de teste clinice pentru diferite variante de tratament, așa că pentru amatorii de știri medicale este o avalanșă de rezultate. Din păcate, până acum pentru niciunul dintre medicamentele existente nu s-a demonstrat a avea un efect major. Studiile arată că remdesivirul, deși aprobat pentru cazuri grave, are mai degrabă un efect redus, trebuie administrat prin injecție și funcționează în stadiile incipiente ale infecției.

La fel, pentru hidroxiclorochină au început să apară rezultate și se pare că în cel mai bun caz nu are niciun efect. Există însă alte variante în lucru și probabil că în cele din urmă va exista un arsenal de medicamente valabile. Foarte promițătoare mi se pare strategia de a produce industrial anticorpi care fie neutralizează SARS-CoV-2, fie inhibă proteine celulare necesare dezvoltării unei infecții.

Mult mai multe speranțe ne punem într-un vaccin care să fie accesibil cât mai curând. Există șapte vaccinuri care sunt deja testate pe persoane și peste 120 care sunt deocamdată abia în studii preclinice.

În mod normal, dezvoltarea unui vaccin implică un risc pe care industria farmaceutică îl evită pentru că necesită investiții consistente, iar recompensa financiară este mai degrabă modestă. În cazul de față, regulile jocului sunt complet diferite. Guvernele au promis sume impresionante, dincolo de prestigiul câștigat de firma care va trece prima linia de sosire. Așa încât vom avea cu siguranță un vaccin într-un timp record, și chiar mai multe vaccinuri pe termen lung. Există însă două întrebări majore. În primul rând, vom avea un vaccin suficient de curând astfel încât să putem vaccina o proporție suficientă din populație înainte de toamnă? În al doilea rând, cât de eficient va fi acesta?

Ne puteți urmări și pe Google News