Bomba anului în politică și fotbal! Mitică Dragomir: Dâncu, Maior, Ponta, „șefii” CFR Cluj

Ciprian Deac (D), de la CFR Cluj, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei Celtic Glasgow din prima mansa din turul III al preliminariilor Ligii Campionilor, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, miercuri, 7 august 2019.DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO

Taberele politice din jurul CFR Cluj sunt la fel de aprige ca și mizele financiare. Cel puțin așa susține un om care știe bine jocurile de culise din fotbalul autohton.

Florin Prunea spunea în urmă cu ceva vreme despre campioanei României: "Dan Petrescu este sub presiune, probabil că patronul echipei, Vasile Dâncu, nu îi face lotul pe care îl vrea. E bine că Dan își spune problemele". Practic, Prunea a spus că Vasile Dâncu este adevăratul conducător al CFR. Acum vine și Dumitru Dragomir să confirme acest lucru, informează presa locală.

Eternul lansator de dezvăluiri Dumitru Dragomir a declarat pentru Antena Sport: "Eu am spus de mult lucrul asta, dar am fost contrat. Dâncu, Ponta, Maior, ei sunt șefii la CFR Cluj. Ei au luat banii și din drepturile TV, precis. Dacă se urmărește drumul banilor, îi ghicește, la offshore-ul din Malta". Potrivit celui poreclit Don Corleone, Vasile Dâncu și Liviu Maior sunt cei conduc CFR Cluj cu adevărat și și-au luat bani din drepturile TV.

Liderul pesedist Vasile Dâncu spune însă, citat de sport.ro, că fostul șef al LPF îi poartă ranchiună din cauză că îl crede vinovat pentru nevalidarea sa în funcția de consilier local la București. Dâncu a replicat că totul este o minciună și că Dragomir vrea atenție, prin declarațiile pe care le face, dar și că trecutul său, mai ales în privința problemelor legale, nu îl prezintă ca o sursă de încredere.

„Un infractor al României”

"Eu nu am nicio legătură cu sportul, în acest moment. Dacă e vorba de Mitică Dragomir, un infractor al României, împotriva căruia au scandat toate stadioanele din această țară, de-a lungul timpului, care spune orice tâmpenie îi trece prin cap, eu cred că astea ar trebui verificate mai bine. Nu am nicio legătură, nici cu Federația Română de Fotbal, nici cu CFR Cluj. Pur și simplu sunt pasionat de fotbal (…)

Am pregătit programul pentru Euro 2020, dar nu în timpul mandatelor lui Burleanu, ci atunci când era Mircea Sandu președinte. Este o mare minciună, toate astea sunt invenții, că Burleanu e finul meu, că se însoară și îi voi fi naș (…)

Deci, ca să fie clar: nu am legături cu CFR Cluj, nu sunt patron, nu am nicio funcție administrativă, nu îi dau telefoane lui Dan Petrescu să transfere sau să schimbe jucători! Cred că am vorbit de două ori cu Dan Petrescu, o dată i-am spus 'La mulți ani!' de ziua lui și a doua oară l-am felicitat pentru câștigarea campionatului. În rest, sunt doar fan al echipei CFR Cluj, așa cum sunt fan și al lui 'U' Cluj (…) Dragomir trebuie să demonstreze ce spune. Nu știu ce a vrut să zică de bani, de un offshore în Malta... Nu am nicio legătură cu bani, cu finanțe, în legătură cu fotbalul. Eu am declarații de avere transparente, acum la Senat, am avut și când am fost vicepremier”, explică sociologul Vasile Dâncu..

Nu trag sfori la București”

Politicianul social-democrat crede că adevăratul motiv al acestor declarații furibunde ale lui Don Corleone la adresa lui este eșecul acestuia la alegerile locale. „El are senzația că eu sunt de vină că nu face parte din Consiliul Local al Municipiului București. Nu am nicio treabă cu listele de la București, nici că a fost pus pe listă, nici că nu a mai fost validat în funcția de consilier local. Cred că e o ranchiună din partea lui, din această cauză, dar eu nu am avut nicio legătură cu asta, poate să spună Gabriela Firea sau alții (…)