În România există secţii de psihiatrie cu peste 100 de paturi şi niciun medic specialist.

Sistemul sanitar din România este şubred şi nu se anunţă vremuri bune. 10.000 de medici specialişti vor părăsi în următorii cinci ani România. Cuvintele lui Hipocrate nu mai primează în faţa celor 1.500 de lei, salariul unui medic după 11 ani pe băncile şcolii.

În multe zone ale ţării nu există niciun medic specialist titular, iar paturile sunt ocupate până la refuz. Este cazul a 130 de suflete din Secţia de Psihiatrie a Spitalului Orăşenesc Turceni, care şi-au încredinţat minţile în mâinile a 40 de asistente, infirmiere şi îngrijitori. Singurul medic specialist în psihiatrie lucrează cu jumătate de normă şi face naveta de la Craiova. Nimeni n-a vrut să fie pionier cu normă întreagă.

Secţie de cronici pentru tot Gorjul

După calea ferată, se-nalţă porţile verzi ale unei foste radio-locaţii din al Doilea Război Mondial. De 40 de ani, clădirea funcţionează drept secţie de psihiatrie pentru spitalul din oraş. Este singura pentru bolnavii cu suferinţe psihice cronice din Gorj, locul în care autorităţile abandonează cazuri sociale cu psihoze incurabile din toate localităţile din judeţ, o trambulină pentru medicii rezidenţi spre alte oferte de muncă şi o luptă continuă cu sărăcia.

Deşi afară sunt 40 de grade Celsius, pereţii sunt reci. Mirosul din aer e cumva parte din decorul lui Kenneth Branagh pentru filmul "Frankenstein". Şapte bolnavi răsfiraţi pe băncuţe din lemn stau cuminţi într-o încăpere de la parter şi privesc la un televizor cocoţat într-o cutie, în colţul din dreapta, sus.

"Nici nu ştiu dacă înţeleg ce văd", spune asistenta-şefă Maria Manoiu. Atât ne-a fost permis să vedem.

Trei asistente pe tură

Secţia are aprobate 100 de paturi, dar o medie reală de ocupare este de 130, uneori 150. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate dă bani, însă doar pentru 60 de paturi.

"E casa lor aici. Alţii n-au familie ori au o cocioabă la care nu vor să se-ntoarcă. Azi au mai venit patru pacienţi", spune doamna Maria, care lucrează- n secţie de mai bine de 30 de ani.

Majoritatea bolnavilor sunt bărbaţi, unii dintre ei internaţi de mai bine de zece ani. Actul medical e asigurat de doi medici rezidenţi, 14 infirmiere, cinci îngrijitori şi 15 asistenţi, cu tot cu doamna Maria. Marţi şi joi sunt zilele de baie pentru bolnavi.

"În fiecare dimineaţă stau de vorbă cu asistenta-şefă. Mi-a cerut azi lame de bărbierit, săpun de ras şi încă ceva. Era prioritatea mea numărul unu", spune Marcel Grecu, director medical. Noaptea, o asistentă are grijă de un etaj. Pe tură, trei asistente.

"Nu poţi face medicină pe navetă"

Actualul medic la Turceni e Loredana Bercea, care are o normă întreagă la Cărbuneşti şi jumătate de normă la Turceni, iar zilele acestea este în concediu.

"E venită din decembrie, de când nu s-a mai putut ţine pensia cu cumul pentru doamna doctor Cernăuţ", relatează Constantin Burceni, directorul financiar contabil de la Turceni.

Momentul în care au fost loviţi de lipsa unui medic în secţie a fost după moartea primului specialist. "De atunci, ne rugăm la Dumnezeu să fie ocupate posturile vacante, s-avem bani să-l plătim cinci ani pe rezident fără să vedem specialistul şi ca apoi să ne trezim că specialistul vine şi stă maximum o jumătate de an", mărturiseşte Grecu.

"Unul a rămas şase luni după formarea lui, iar după a plecat într-un alt judeţ. Ba, mai mult, am avut un coleg foarte capabil, şef de promoţie, unul dintre cei mai buni în specializarea lui, doctor Miroşescu, care a plecat la un Congres de Psihiatrie la Bruxelles, unde prin contactele avute a obţinut o bursa de un an. Şi, de atunci, dr. Miroşescu nu s-a mai întors", îşi aminteşte directorul medical.

Potrivit calculelor doamnei Maria, un medic ce abia a ieşit din rezidenţiat ia cam 1.000 lei pe lună, plus un spor, dar nu mai mult de 1.500 lei în mână. "Dacă nu-i de aici şi face naveta de la Craiova, cheltuieşte cu maşina cam 50 de lei pe zi. Nu poţi face medicină pe navetă, e mai obositor iarna decât munca-n sine aici, la secţie. Anul ăsta au mai ieşit patru asistente la pensie", adaugă aceasta.

"Pun gâtul jos că n-o să se mai întâmple nimic aici"

Soarta i-a condamnat atât pe pacienţi, cât şi secţia-n sine. "Unul dintre pacienţi a stat şase săptămâni în pădure, mâncând rădăcini. L-au găsit oamenii, l-au dus la Tg.-Jiu şi, de acolo, l-au trimis aici. Stăm după ei, să-şi ia medicamentele", spune doamna Maria, în timp ce-şi alege care dintre cele două perechi de ochelari atârnate- n şnur să şi le pună la ochi. Îşi aprinde într-un final o ţigară.

"Dacă le dai drumul, familia îi trimite înapoi pentru că n-are cum să aibă grijă de ei. Pun gâtul jos că n-o să se mai întâmple nimic aici", zice încruntată aceasta.

"Situaţia e mai complexă: e o zonă mai izolată aici, mai săracă, nu ştiu cine din noua promoţie de medici ar mai avea principiile noastre. Când am cunoscut-o pe soţia mea, cu cetăţenie franceză, i-am zis că trebuie să rămânem aici pentru că e nevoie de noi. Cine mai gândeşte aşa?", replică-n gol Grecu.

Şi-acum sunt două posturi scoase la concurs. Împreună cu cei de la spitalul din Târgu-Jiu, Grecu caută să detaşeze încă un medic pentru a completa o normă întreagă la Secţia de Psihiatrie de la Turceni. Până atunci, doamna Maria se va îngriji de bolnavii ei, aşa cum a făcut-o-n ultimii 30 de ani, şase zile pe săptămână, totul pentru încă doi ani, când va ieşi la pensie.

DUPĂ ŞASE ANI

Morţii de la Poiana Mare, ai nimănui

În anul 2004, 17 bolnavi internaţi la Spitalul Psihiatric din Poiana Mare, judeţul Dolj, au murit de foame şi frig, ipoteză confirmată de altfel. Până în prezent, nicio anchetă n-a putut arăta cine sunt vinovaţii. Cert este că, în anul 2005, procurorul desemnat, Ilie Botos, a decis să închidă ancheta.

La puţin timp după, Amnesty International saluta iniţiativa procurorilor de a o relua. Învârteala în jurul cozii nu s-a terminat nici în 2010. La momentul respectiv, un memoriu din iulie 2004 al Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) din cadrul Consiliului Europei (CoE) a atras atenţia asupra felul în care erau îngrijiţi bolnavii. Astfel, unele decese nu s-ar fi putut explica numai prin patologia pacienţilor internaţi, ci mai ales prin insuficienţa îngrijirilor acordate.

Delegaţia Consiliului Europei a constatat şi faptul că bugetul prevăzut pentru alimentaţie nu a fost în totalitate folosit în acest scop, calculul caloric efectuat pentru hrana distribuită pacienţilor fiind total neadecvat.

Cazul a ajuns la CEDO în 2009, în numele a cinci dintre pacienţi. Spitalul de psihia trie a fost mereu în vizorul publicului, înainte de ’89 fiind folosit pentru internarea pacienţilor care nu împărtăşeau viziunea Partidului Comunist Român.

CAZ. Zeci de oameni au murit la Poiana Mare

OPŢIUNE

Proaspeţii specialişti în psihiatrie nu vin la stat. Ori emigrează, ori aleg sectorul privat

În România funcţionează 38 de spitale de psihiatrie. În plus, mai există 66 de laboratoare de sănătate mintală, din care doar un număr limitat funcţionale. În anul 2004, numărul total al bolnavilor cronici era de 206.555, iar în unităţile sanitare lucrau 975 de psihiatri, cu 750 mai puţini decât ar fi fost necesar.

"Primele date colectate riguros vor apărea în ianuarie 2011", a precizat Ileana Botezatu, şeful Centrului de Sănătate Mintală din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Personal insuficient şi după şase ani

Prin sondaj, o medie a medicilor specialişti pe psihiatrie, în 2010, este de doi la 100 de pacienţi. Astfel, în Vrancea, la Spitalul de Psihiatrie din Dumbrăveni sunt doi medici la 90 de paturi şi, până de curând, şi un medic rezident, care şi-a încheiat însă colaborarea cu spitalul. Unu dintre cei doi medici este pensionar.

Potrivit managerului spitalului, ar mai fi nevoie de încă trei medici. La Călăraşi, la Spitalul de Psihiatrie Săpunari, lucrează cinci medici la 170 de paturi. În judeţul Neamţ, la Spitalul de Psihiatrie Gadinţi, sunt doi medici la 130 de pacienţi. Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu din Ilfov este într-o situaţie mai bună. Aici lucrează zece medici specialişti în psihiatrie la 295 de paturi, dintre care sunt ocupate 242. Pe lângă aceştia, conducerea se mândreşte cu alţi trei psihologi, voluntari, un centru de consiliere familială şi un serviciu de asistenţă socială.

În judeţul Teleorman, la Spitalului de Psihiatrie Cronici Balaci sunt doi medici la 110 pacienţi. Posturile sunt blocate din 2009 Unul dintre motivele pentru care nu există medici specilişti în aceste spitale este blocarea posturilor, care s-a făcut în anul 2009.

Potrivit Ralucăi Nica, de la Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, mulţi medici au plecat din România sau au mers la privat.

"Studenţii la Medicină nu au fost niciodată foarte încântaţi de acest domeniu. Nu avem profesionişti", e de părere Eugen Hriscu, iniţiatorul unei reforme în psihiatrie, proiect ce a picat la începutul anului 2007.

"În ultima vreme, mulţi dintre ei au plecat în afară, tocmai de aceea nu mai există, la nivel de ţară, o contorizare a lor. Sigur, cazul de la Turceni nu este unul izolat. Condiţia precară a banilor îi determină să plece. Nu ştiu de unde se poate începe pentru a se remedia situaţia", a completat Raluca Nica.

Ministerul Sănătăţii, legat la mâini

În urmă cu patru luni, Adrian Streinu- Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a vizitat Secţia de Psihiatrie de la Turceni.

"A văzut condiţiile, s-a plimbat pe aici. În apropriere i-au surâs câteva clădiri abandonate, ce ar putea fi renovate şi băgate în circuitele legate de psihiatrie. E nevoie de o sumă de ordinul miliardelor să schimbi sediul unei secţii de psihiatrie. Nu-s bani, ne-a zis", povesteşte Marcel Grecu, directorul medical de la Turceni.

PROIECT

Reforma nebuniei la români s-a ţinut pe hârtie

În 2006, Eugen Hriscu, psihiatru şi psihoterapeut, a demarat un proiect de reformă în domeniul psihiatriei, pornind de la cazul Poiana Mare. Primele măsuri ar fi trebuit implementate în martie 2007. Însă toată echipa Centrului Naţional pentru Sănătate Mintală şi-a dat demisia în semn de protest, în frunte cu Hriscu.

"Ministerul Sănătăţii şi guvernul nu au înţeles reforma, aşa cum am făcut-o noi. Tot ce voiau ei era să mai pună nişte termopane, gresie şi faianţă. Ne-au făcut să ne gândim că noi suntem de fapt acolo ca să acoperim cele 17 cadavre de la Poiana Mare. Să acoperim noi asta cu spoială?!", declară astăzi psihiatrul.

"Spitale-mamut" au rămas

Reforma lui Hriscu ar fi trebuit să înceapă cu desfiinţarea "spitalelor-mamut", ca de exemplu Spitalul 9, din Bucureşti.

"Psihiatria românească, pe modelul acesta de spital care înghiţea mii de bolnavi, a dus la o lipsă de preocupare din partea cadrelor medicale pentru adaptarea bolnavilor la societatea de afară. Noi am mers în paralel cu Europa, numai că dezvoltarea noastră s-a oprit la momentul anilor ’50", a spus acesta.

A continuat de fapt tremurândă, până-n 1978, când o revistă din Occident a publicat profilul psihologic al Elenei Ceauşescu. S-a decis închiderea facultăţilor de psihologie, meseria de psiholog a fost ştearsă din rândul ocupaţiilor, iar psihologia a revenit în nomenclatorul oficial al funcţiilor în 1991.

Tot în 1978 se încerca o reformă, când s-au făcut Laboratoarele de Sănătate Mentală (LSM), ce trebuiau să funcţioneze independent de spitale şi să integreze bolnavul în societate. "N-a mers. N-au avut bani, plus că-n România psihologia a fost interzisă 12 ani, de când cu mişcarea cu meditaţia transcendentală", povesteşte Eugen Hriscu.

Dolj, Harghita şi Suceava, judeţe-pilot

Proiectul din 2006 urmărea construcţia de Centre pentru Sănătate Mintală, unele dintre ele pe locul fostelor Laboratoare de Sănătate Mintală. Pacienţii trebuiau îngrijiţi în centre ambulatorii, iar dacă era nevoie de spitalizare, ea să fie cât mai scurtă.

Se dorea achiziţionarea de apartamente unde bolnavii psihici să locuiască, asistaţi zilnic de o echipă medicală. De altfel, medicii de familie să aibă drept de tratament în probleme psihice şi să poată prescrie reţete pentru medicamente antidepresive.

"Noi trebuia să facem lucruri pe hârtie, relevante pentru afară"

De patru ani, Eugen Hriscu lucrează în mediul privat. Printre alte nemulţumiri pe care le are despre sistemul sanitar de stat, el invocă încurajarea spitalizărilor: "Spitalul e plătit în funcţie de internări. Există presiunea ocupării patului, când ea nu e mereu necesară. Apoi, Casa de Asigurări nu recunoaşte intervenţiile psihosociale pentru care noi milităm, deşi sănătatea mintală ţine mult de cum te integrezi în societate".

Cel mai comun simptom de internare la Obregia, exemplifică Hriscu, este depresia, care ar trebui să fie tratată şi-n alte moduri: "Trebuie să faci totul ca omul să nu ajungă la spitalul de psihiatrie. Noi şi acum avem aceste clinici uriaşe, în care bolnavii stau prăvăliţi în paturi. Stau acolo toată ziua în pijamale şi nu fac nimic".

"Ministerul Sănătăţii şi guvernul nu au înţeles reforma cum am făcut-o noi. Tot ce voiau ei era să mai pună nişte termopane, gresie şi faianţă." EUGEN HRISCU, psihiatru şi psihoterapeut

140 de centre urmau să se deschidă în ţară, potrivit reformei din 2006, fiecare cu câte un psihiatru cel puţin angajat