Boc îşi asumă Codul Muncii fără "spectatori". Gest de sorginte totalitară, spun sindicatele

Boc îşi asumă Codul Muncii fără "spectatori". Gest de sorginte totalitară, spun sindicatele

De teama unui nou Sobaru, care s-ar putea arunca de la balconul Parlamentului, premierul Emil Boc îşi va asuma Codul Muncii, mâine, în Parlament cu uşile închise. Sindicatele critică această decizie, susţinând că este un gest de sorginte totalitară.

Numai presa va avea acces în sala de plen, orice altă solicitare venită de la cetăţeni nefiind aprobată. Măsura a fost luată de conducerea Camerei Deputaţilor pentru a preveni o eventuală săritură de la balconul Parlamentului, aşa cum s-a întâmplat în decembrie, când, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, chiar în timpul discursului lui Emil Boc, Adrian Sobaru, angajat al TVR, s-a aruncat în gol în semn de protest faţă de măsurile Guvernului. Interdicţia ca la balcoanele sălii de plen să fie prezenţi doar ziariştii va fi menţinută şi la dezbaterea moţiunii de cenzură, pe care opoziţia a anunţat-o după asumarea Codului Muncii. "Este o măsură excepţională, nu vizează o acţiune permanentă, ci pur şi simplu pentru următoarele evenimente, care vizează asumarea răspunderii, o nouă moţiune de cenzură, prezentarea şi momentul votării ei", a precizat Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor. Anastase a adăugat că după ce balcoanele plenului vor fi securizate, cel mai probabil cu sticlă, după modelul Parlamentului European, nu va fi nicio problemă ca la dezbateri să participe şi cetăţenii. "Sperăm ca, până la următorul eveniment, să avem şi o formulă prin care să asigurăm securizarea tuturor celor care participă şi evenimente tragice, aşa cum au fost la sfârşitul anului trecut, să nu se mai repete niciodată în Parlamentul României", a declarat Anastase. BNS: gest de sorginte totalitară Blocul Naţional Sindical critică decizia Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, etichetând-o ca un „gest de sorginte totalitară”. „Este evident, iarăşi, faptul că doamna Anastase şi colegii săi de Birou Permanent au luat această decizie pentru ca nu cumva vreun cetăţean să îi spună verde în faţă Premierului Boc ce părere are despre Codul Muncii promovat de Guvern”. Mai mult, reprezentanţii BNS susţin că interzicerea accesului reprezentanţilor confederaţiilor sindicale în Parlament nu este o excepţie, o decizie similară fiind luată şi în toamna anului trecut.   De această dată confederaţiile sindicale au transmis cererea de acces la asumarea Codului Muncii către Camera Deputaţilor cu multă vreme înainte, tocmai pentru a nu mai exista niciun motiv de interzicere a accesului cetăţenilor la lucrări pe motiv că ”balcoanele au fost ocupate”. „Am luat toate măsurile legale necesare pentru a fi prezenţi în ziua asumării răspunderii de către Premier şi vrem să ni se respecte dreptul legal, garantat de Constituţie”, susţin reprezentanţii BNS, care cer intervenţia preşedintelui ţării.   „În calitatea sa de garant al respectării Constituţiei, Preşedintele României este obligat să intervină şi să demonstreze că România este o ţară democratică şi nu o feudă aflată la mâna unor indivizi cu apucături comuniste”.  (Oana Dan) 

Ne puteți urmări și pe Google News