Guvernul mai "arde" o iarnă bani pentru încălzirea centralizată, însă ameninţă că la anul va opri "robinetul".
Premierul Emil Boc le-a dat ieri o veste bună românilor: subvenţiile la căldură vor fi menţinute şi în această iarnă, însă de la anul se vor acorda ajutoare numai celor care au nevoie.
"Anul acesta, la fel ca în 2009, va fi o subvenţie pe care o primesc primăriile la combustibil, până la 45 la sută, şi, de asemenea, populaţia primeşte subvenţia în funcţie de venituri pentru căldură", a spus Boc.
În Capitală, gigacaloria nu se scumpeşte
Pe de altă parte, rămâne de văzut câţi bani va avea guvernul pentru compensarea preţului combustibilului, dat fiind că legea prevede un procent de până la 45%. În plus, nu se ştie încă de unde vor avea autorităţile locale bani suficienţi ca să acopere partea lor de subvenţie, astfel încât preţul gigacaloriei plătite de populaţie să fie suportabil.
De pildă, Primăria Bucureşti încă nu a identificat resursele necesare. "Analizăm încă dacă vom putea suporta subvenţiile. Cel mai probabil, vom găsi banii necesari pentru anul acesta", ne-a declarat viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu, adăugând că nu ştie însă de unde va face rost de bani pentru perioada ianuarie- martie 2011.
Totuşi, în opinia acestuia, gigacaloria nu se va scumpi în Bucureşti iarna aceasta. De aceeaşi părere este şi Bogdan Becheanu, director general RADET Bucureşti.
Costurile necesare în iarna 2010-2011 pentru subvenţionarea gigacaloriei în Capitală sunt de 360 de milioane lei, din care guvernul va da 137 milioane lei, susţine Becheanu. Asta ca populaţia să plătească 119 lei/gigacalorie, în loc de circa 300 lei, cât e în realitate.
Ajutor doar cu fluturaşul de salariu
De asemenea, iarna aceasta se va păstra ajutorul de încălzire, ca şi plafonul maxim de 615 lei pe membru de familie pentru beneficiari. Totuşi, din iarnă este posibil să se modifice legea, astfel încât ajutoarele să nu se mai acorde pe bază de declaraţie pe proprie răspundere, "ci cu documente justificative - fluturaş de salariu, talon de pensie, ce vor fi verificate cu datele de la ANAF şi de direcţiile de taxe şi impozite locale", ne-au explicat specialişti din Ministerul Muncii. (Au contribuit Antoaneta Etves, Oana Crăciun)