Boala secolului. Expert: Orice epidemie care se respectă ține între 3 și 5 ani
- Andreea Vlad
- 24 martie 2021, 19:30
Managerul Institutului Matei Balş avertizează că pandemia s-ar putea întinde mai mult chiar decât s-a estimat inițial.
Managerul Institutului Matei Balş, Cătălin Apostolescu, a remarcat că vârsta pacienţilor infectaţi a scăzut în valul 3 al pandemiei, majoritatea persoanelor infectate fiind tineri. Potrivit acestuia, dacă până acum ne făceam griji pentru bătrâni, acum tinerii de 30, 40 de ani sunt în pericol.
Manager Institutul Matei Balş: Pandemia este a întregii societăți
„Vârsta pacienților scade. Anul trecut ne era frică de bătrâni, aveau 90 de ani. Acum vedem tineri de 30, 40 de ani. Pandemia este a întregii societăți. De un an de zile propovăduim măsuri de limitare a răspândirii virusului, multă lume le ignoră. Avem nevoie ca toată lumea să înțeleagă că un an, doi renunțăm la concedii. În loc să ne adunăm 15 oamenii, să stăm să socilaizăm online. Dacă nu exisă acolaborarea cetățeanului, nu reușim”, a declarat medicul la Alephnews.ro.
„Vom scăpa de pandemie abia când 67% din populație s-a vaccinat”
Expertul recomandă să folosim vaccinul la maxim şi chiar să accelerăm campania de vaccinare.
„În primele 7 luni de zile au apărut o serie de medicamente care au dovedit că au activitate moderată. Nu avem niciun medicament cert, dar chiar si aceste medicamnete pot produce mult să nu evolueze boala. Ce mai avem în plus de acum un an, este vaccinul. Trebuie să folosim vaccinul la maxim și să accelerăm, în măsura în care se poate, campania de vaccinare. Până nu se ajunge la 67% nu putem spera. Orice epidemie care se respectă ține între 3 și 5 ani”, a explicat Apostolescu.
„Majoritatea cazurilor noi sunt persoane infectate cu tulpina britanică”
Medicul a relatat că majoritatea cazurilor noi de COVID-19 care ajung la spital sunt persoane infectate cu tulpina britanică. „Putem spune că tulpina britanică a devenit dominantă. Producătorii de vaccin garantează eficacitatea de 90%. Deci 95% vor fi protejați și 5% poate nu. Dacă avem mai multe vaccinuri așa ne mișcăm și noi mai repede. Posibil ca spre toamnă masa celor vaccinați să fie mai mare decat a celor nevaccinați”, a mai precizat medicul.
Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat miercuri peste 6.100 de cazuri noi COVID în 24 de ore. La Terapie Intensivă sunt 1.351 de pacienţi infectaţi. Până miercuri, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 913.143 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 22.579 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS –CoV–2 au decedat.
Citește și Tulpina britanică va cuprinde toată România. Se recomandă folosirea doar a testelor PCR