Boala care se răspândește alarmant în România. Medicii avertizează că pe lângă un pacient bolnav se mai află încă 10 infectați

Boala care se răspândește alarmant în România. Medicii avertizează că pe lângă un pacient bolnav se mai află încă 10 infectațiSursa foto: EEC-Razvan Valcaneantu

Una dintre bolile care seamănă cu o răceală se răspândește cu rapiditate în România. Aproximativ 9.000 de cazuri au fost înregistrate la nivelul întregii țări în 2022. Medicii trag un semnal de alarmă.

Numărul de cazuri de tuberculoză este în creștere în România. Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a declarat că în unele județe din țară există probleme privind aprovizionarea cu medicația multidrog rezistentă. În același timp, Ggilda Popescu, medic pneumolog, a explicat că firmele cu care s-au încheiat respectivele contracte nu au făcut o evaluare corectă a numărului de medicamente și s-a ajuns la situația în care stocul să nu fie suficient.

Daniela Vâlceanu, reprezentant al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), a spus că „Ministerul Sănătății a dat OK-ul pentru anumite medicamente. Nu știu cât va dura procesul de intrare în țară a lor. Sperăm cât mai repede, speram ca într-o lună, dar nu pot să vă spun că e un proces destul de complicat”. Au fost înregistrate 9.000 de cazuri de tuberculoză în 2022, cu 1.000 mai mult față de anul precedent.

România este pe primul loc în Europa privind numărul de bolnavi

În fiecare zi mor câte 4.000 de oameni din cauza acestei boli la nivelul întregii lumi. Tuberculoza este boala care pune România pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de pacienți. Speciliștii au transmis că această boală nu va mai fi considerată o problemă de sănătate publică gravă atunci când țara noastră va înregistra un caz la un milion de locuitori.

„Ultimul studiu care este în curs vizează descoperirea de markeri care să ne dea o imagine despre transformarea infecției în boală sau despre evoluția bolii sub tratament, astfel încât să nu fie nevoie să facem același tratament la toată lumea, adică să facem medicină personalizată”, a spus Elvira Ibrahim, șef de departament de cercetare. Specialiștii au subliniat că pe lângă un pacient bolnav se mai pot afla încă 10 infectați. Simptomele sunt destul de ușor de recunoscut.

Gina Ciolan, medic pneumolog, a spus că „pacientul care tușește mai mult de trei săptămâni, care scade în greutate, face febră, transpiră noaptea, este pacientul care trebuie îndrumat de medicul de familie către medicul specialist”. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a propus ca, până în 2030, numărul de cazuri de tuberculoză să fie redus cu până la 80%, potrivit Digi24.