La 28 septembrie, în fiecare an, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva rabiei în statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), o boală care evoluează pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii făcând cele mai multe victime în special în Asia, Africa şi America Latină.

Decizia de a stabili această zi a fost luată cu scopul de a informa populaţia despre riscul de îmbolnăvire şi de a oferi informaţii asupra modului de prevenire şi asupra modalităţilor prin care cetăţenii şi instituţiile pot ajuta la eliminarea principalelor surse prin care se poate contacta această boală.

Planul este acela de a pune capăt deceselor umane cauzate de rabia transmisă prin muşcătura de câini până în 2030, câinii reprezentând sursa de virus în 99% din decesele umane, potrivit OMS.

În prezent, vaccinurile eficiente în combaterea rabiei sunt printre cele mai importante instrumente care pot fi utilizate pentru a reduce riscul de îmbolnăvire.

Rabia este o boală care poate fi 100% prevenită prin informarea şi educarea proprietarilor şi vaccinarea animalelor. Eliminarea/reducerea cazurilor de rabie la animale este condiţia primordială pentru reducerea riscului de transmitere la om. Datorită programelor largi de vaccinare împotriva rabiei, boala este din ce în ce mai rară în ţările dezvoltate, fiind însă mult mai răspândită în statele în curs de dezvoltare.

Se estimează, că anual rabia provoacă 59.000 de decese în peste 150 de ţări, 95% dintre acestea fiind înregistrate în Africa şi Asia. Rabia afectează în mod disproporţionat, cele mai expuse fiind populaţiile sărace din mediul rural, aproximativ jumătate din cazuri fiind atribuite copiilor sub 15 ani.

Rabia este o povară majoră în Asia, cu aproximativ 35.172 de decese pe an. În Africa se estimează că 21.476/an din decese sunt cauzate de transmiterea rabiei de la câini. Asia Centrală se confruntă cu 1.875 de decese pe an, iar Orientul Mijlociu cu 229 de decese pe an, din cauza informaţii limitate privind cunoaşterea boli în aceste zone.

Rabia sau turbarea este o boală infecţioasă virală a mamiferelor provocată de virusul rabic, un virus neurotrop din genul Lyssaviridae, familia Rhabdoviridae, care se găseşte în saliva animalelor infectate şi care atacă sistemul nervos. Alte denumiri ale bolii sunt turbare sau hidrofobie. Virusul rabic, intens circulant în populaţia de vulpi, este transmis animalelor sălbatice – căprior, bursuc, dihore, jder, liliac, şobolan – şi celor domestice. Numărul sporit şi diversitatea animalelor afectate denotă amploarea periculoasă a procesului epizootic la rabie şi sugerează oportunitatea intensificării măsurilor de combatere a rabiei. Se transmite la oameni prin contactul direct cu animalul infectat. Adică prin salivă, muşcătură sau zgârietură.

Te-ar putea interesa și: