Blonda misterioasă de la înmormântarea lui Ion Dichiseanu. Ce rol a jucat în organizarea evenimentului

Blonda misterioasă de la înmormântarea lui Ion Dichiseanu. Ce rol a jucat în organizarea evenimentului

O femeie blondă, misterioasă, costumată în alb, spre desoebire de majoritatea participanților, a fost remarcată la înmormântarea îndrăgitului actor Ion Dichiseanu.

O femeie blondă, tunsă scurt, pusă la patru ace, într-un costum alb, a atras atenția majorității participanților la ceremonia de înmormântare a cunoscutului actor Ion Dichiseanu. Aceasta s-a ocupat de toate detaliile legate de organizarea evenimentului împărțind indicații și supervizând toate momentele înmormântării.

Misterioasa femeie se numește Gabriela Lucuțar și este maestru de ceremonii la înmormântări. Este angajată, în special de vedete pentru a se ocupa de toate ceremoniile care trebuie organizate după deces. Ea lucrează de mai mulți ani în acest domeniu, fiind antreprenor de pompe funebre. A fost remarcată, pentru prima dată la înmormântarea Ionelei Prodan, într-un moment la fel de solem în care a purtat crucea și tabloul celebrei artiste.

Gabriela Lucuțar a vorbit despre meseria pe care o practică și despre problemele cu care se confruntă.

„În România, serviciile funerare nu sunt ca în străinătate, aici firmele se ocupă de puțin, lăsând greul pe umerii familiei îndoliate. Firma pe care eu o conduc, «Casa Funerară Memorial», se ocupă să facă totul ca în străinătate. Familia să nu se mai gândească la nimic, decât la durerea din acel moment, să își plângă persoana dragă în liniște. Noi ne ocupăm de tot, luăm familiei de pe cap tot ce înseamnă organizare”, a relatat Gabriela Lucuțar pentru Click.

Ceremonii personalizate în funcție de fiecare artist

Potrivit spuselor sale, firma pe care o conduce organizează ceremonia religioasă în funcție de dorințele fiecărei familii. Astfel, fiecare eveniment este personalizat în funcție de fiecare decedat în parte, de dorințele familiei sau chiar ale sale, spuse înainte de survenirea decesului.

„Încercăm să ținem cont de detalii, să personalizam totul, să facem un eveniment cu stil, cu clasă, așa cum am procedat și la domnul Ion Dichiseanu, să aibă parte de un moment la înălțime, așa cum a fost dânsul în cariera sa. Eu mă ocup personal de organizare, pentru că vreau să iasă totul perfect, pentru că angajații nu ar face ceea ce fac eu. Așa am făcut și la doamna Ionela Prodan, la domnul Sebastian Papaiani, la artista Maria Butaciu sau la tatăl fotbalistului Ionuț Lupescu”, a mai explicat Gabriela Lucuțar.

Ce și-a dorit familia Dichiseanu

În cazul înmormântării actorului Ion Dichiseanu, eșarfele care au fost împărțite participanților au fost personalizate cu fotografia acestuia. Mai mult, acesta a fost înmormântat îmbrăcat într-un sacou alb, deoarece, fiind un simbol al eleganței.

„Ce-i drept, de două nopți nu am dormit, pentru că totul a fost foarte din scurt, de pe o zi pe alta. La domnul Dichiseanu, ca și la alți artiști, totul a fost personalizat și am ținut cont de dorințele familiei, am mers mult pe simbolistică. Spre exemplu, apropiații au ținut să poarte sacoul de culoare albă, pe care l-am purtat și eu, pentru că dânsul iubea culoarea alb, întotdeauna se îmbracă mereu în alb și era o emblemă a eleganței”, a mai spus antreprenorul de pompe funebre conform sursei citate.

Ea a arătat că eșarfele au fost dintre cele pe care celebrul actor le arunca, de pe scenă, publicului, la finalul fiecărei reprezentații.

„Eșarfele mov nu sunt niște eșarfe simple. Sunt eșarfe pe care domnul Dichiseanu le arunca de pe scenă publicului. Cele purtate de familie, pe care le-a aruncat apoi în mormânt, au fost personalizate cu chipul dânsului și cu numele lui”, a mai povestit Gabriela Lucuțar.

Ne puteți urmări și pe Google News