Este unul dintre cele mai mari mistere din istoria navigației, rămas nedezlegat până astăzi. Echipajul dispare până la unul de la bordul unei corăbii în perfectă stare de navigație.

Pe 4 decembrie 1872, vasul Dei Gratia,  sub comanda căpitanului David Reed Morehouse, taie avântat apele Atlanticului. Brigantina canadiană a plecat din New York cu câteva zile în urmă, îndrum spre Europa. Către orele 13, timonierul John Johnson vede la orizont o altă brigantinî cu un curs nesigur. Velele sunt prost prinse, una bate în vânt. Straniu.

Johnson îl cheamă pe secundul John Wright, apoi pe comandantul Morehouse, care își îndreaptă ocheanul spre brigantină. O recunoaște. Este Mary Celeste, plecată cu o săptămână înainte de Dei Gratia din New York, sub comanda prietenului său, Benjamin Spooner Briggs. „Nu văd pe nimeni la timonă!”, exclamă el, uluit, după care dă ordin echipajului să se îndrepte spre Mary Celeste.

La orele 15, Dei Gratia ajunge la mai puțin de 400 de metri de corabia misterioasă. Toți mateloții o cercetează din priviri, nimic nu mișcă la bord. Morehouse strigă de mai multe ori. Nici un răspuns. Un frison rece trece peste spinările încercaților lupi de mare. Căpitanul decide să trimită o barcă avându-i la bord pe Johnson, Wright și un al treilea, pe nume Oliver Deveau. Wright și Deveau urcă la bordul lui Mary Celeste. Nimeni nu le iese în întâmpinare. Totul este pustiu.

Vreme de o oră, cei doi marinari explorează goeleta. Nici o prezență umană. Pânzele sunt prinse prost, greementul este încurcat, cordajul velei mari este tăiat, timona se învârte în gol, habitaclul ei zace pe jos, spart, trapa principală care duce spre cală este la locul ei, însă câteva panouri sunt demontate.

În bucătărie sunt treizeci de centimetri de apă, în magazie provizii pentru șase luni și apă potabilă pe măsură. Nimic nu lipsește de la bord, mai puțin echipajul. Ce s-a întâmplat cu el? Nici un indiciu. Mary Celeste nu riscă să se scufunde, este perfect manevrabilă. Așadar, nici un motiv rațional pentru a o părăsi. Misterul este perfect. În cabina căpitanului, Oliver Deveau descoperă jurnalul de bord. Ultima notă este de luni 25 noiembrie: „Orele 5.00, insula St. Mary la Est-Sud-Est.” E vorda de insula Santa Maria din Azore.

Cotrobăind peste tot, cei doi bărbați constată că lipsesc câteva instrumente de navigație: cronometrul, sextantul, precum și contractul maritim, cartea de navigație și o mică iolă. A folosit-o echipajul pentru a fugi? De ce? De cine? Ce i-a putut face pe căpitan și pe oamenii săi să părăsească Mary Celeste, aflată în perfectă stare de navigație? Ce rațiune poate explica acest gest disperat, făcut în mod normal doar când naufragiul este iminent? Căpitanul Morehouse și echipajul său nu găsesc nici un răspuns.

Decid să piloteze corabia fantomă până la Gibraltar pentru a revendica partea din marfă ce se cuvine descoperitorilor unei epave pe mare. Calele lui Mary Celeste sunt ticsite cu butoaie cu alcool!

Ancheta ulterioară va aduce ceva mai multe elemente despre brigantină și echipajul ei. Construită în 1860 în Noua Scoție, își începe cariera maritimă sub numele de Amazon. De le primele mile parcurse pe mare, pare blestemată. Primul ei căpitan moare subit, apoi corabia trece de la un proprietar la altul, care falimentează în serie.

În octombrie 1872, nava își schimbă numele. Se va numi Mary Celeste și se află la New York, amarată la Cheiul 44. Noul ei căpitan este Benjamin Spooner Briggs, un sever puritan englez, de 37 de ani, co-proprietar al corăbiei. Albert Richardson este secundul, iar șeful echipajului este Andrew Gilling. Toți sunt navigatori încercați. Ceilalți membri ai echipajului, în afara bucătarului, sunt nemți. Căpitanul Briggs este însoțit de soția lui, Sarah, și de fetița lor, Sophia Matilda, de doi ani.

Când, pe 5 noiembrie, pleacă în drum spre Genova, în Italia, are la bord 1.701 tone de alcool denaturat, care deci nu poate fi băut. Furtuna bate deasupra Astlanticului, ceea ce obligă vasul să zăbovească două zile în largul New York-ului, înainte de a-și începe călătoria propriu-zisă.

Jurnalul de bord nu semnalează nimic deosebit timp de trei săptămâni. Ce se întâmplă oare pe 26 noiembrie, încât să-i facă pe marinari să se volatilizeze? Zeci de ipoteze, una mai fantezistă decât alta, vor fi imaginate.

Una acuză echipajul că s-a îmbătat, i-a asasinat pe căpitan și familia lui, apoi au fugit de frică, dar am arătat că alcoolul nu era băubil. A doua: căpitanii de pe Dia Gratia și Mary Celeste sunt mână în mână încă de la plecarea din New York, și s-au înțeles să pună mâna pe partea de marfă ce-i revine descoperitorului epavei. Briggs și-ar fi ucis deci echipajul, înainte de a fi luat la bord de Morehouse și debarcat în Gibraltar. Doar că Briggs, în calitate de co-proprietar al mărfii, ar fi avut mai mult de pierdut. A treia: Morehouse și echipajul lui au pus mâna pe Mary Celeste și i-ar fi masacrat pe toți cei de la bord. Și așa mai departe...

Ipoteza cea mai plauzibilă a rămas că echipajul a părăsit în mare grabă nava din cauza unei primejdii. Abia au apucat să ia câteva instrumente de navigație înainte de a se înghesui în mica barcă de salvare. O pală de vânt sau un val puternic au răsturnat iola, și toți s-au înecat. Dar ce primejdie i-a speriat în asemenea hal?

Pentru James Winchester, co-proprietar al lui Mary Celeste, varianta cea mai probabilă este teama de o explozie a alcoolului din cală. Este posibil ca vapori de alcool să fi scăpat din butoaie și să se aprindă de la scânteile produse de frecarea cercurilor metalice care strâng butoaiele. De frica unei explozii uriașe, care nu s-a produs, căpitanul ar fi ordonat abandonarea navei.

După o anchetă la Gibraltar, salvatorii corăbiei primesc a șasea parte din valoarea asigurată a încărcăturii, adică 7.700 de dolari (circa 120.000 de dolari astăzi). Mary Celeste este repatriată de proprietari la Boston. Dar ghinioanele nu s-au terminat pentru navă.

Tatăl unuia dintre proprietari se îneacă în timp ce se află la bord. Nava blestemată este vândută imediat. În următorii 13 ani, schimbă 17 proprietari. Ultimul este un anume căpitan Parker, un escroc care vânează asigurări. La 3 ianuarie 1885, el bagă deliberat corabia în recifurile de lângă Haiti și încearcă să dea foc epavei, fără să reușească. Nu se mai găsește nici o urmă din încărcătura de 975 de butoate cu heringi pe care o eclarase. Epava sfârșește prin a se scufunda.

În 1884, Arthur Conan Doyle se va inspira din misterul lui Mary Celeste pentru a scrie o nuvelă intitulată J. Habakuk Jephson's Statement și care a inflamat și mai mult imaginația oamenilor.