Blestemul lui Iskander

Blestemul lui IskanderSursa: Arhiva EVZ

Se apropie 9 Mai, Ziua victoriei împotriva nazismului și ”neonazismului”, dar cam bate pasul pe loc ”denazificarea” Ucrainei. Știind că dacă nu-i oferă lui Putin victoria ordonată vor fi demiși, ba chiar mai rău, comandanții armatei ruse sunt gata de orice ca să-și salveze pielea.

E din ce în ce mai greu pentru trupele invadatoare să obțină o victorie cât de cât semnificativă. La sol, pentru prima dată de la izbucnirea războiului, ucrainenii au mai multe blindate decât năvălitorii. Și au câte cinci-șase sisteme antitanc avansate pentru fiecare blindat rus. În aer, invadatorii tot nu au reușit să obțină supremația, ba chiar latitudinea de acțiune le este limitată de noile sisteme antiaeriene livrate de Marea Britanie, o amenințare serioasă, mai ales pentru elicoptere și rachetele de croazieră.

Cât despre marină, după ce crucișătorul Moskva a pățit ce a pățit, iar comandanții Flotei Mării Negre au ajuns la arest, nimeni nu mai e dispus să riște.

Singurul domeniu în care armata invadatoare își menține superioritatea este cel al rachetelor sol-sol / aer-sol. Rusia are 14 brigăzi de rachete tactic-operative 9K720 ”Iskander”, cu dublă utilizare: încărcătură convențională sau nucleară tactică (5 ... 50 kt). Cel puțin trei asemenea brigăzi, totalizând 36 de lansatoare (72 de rachete) se află pe teritoriul rus, în imediata apropiere a frontierei cu Ucraina, iar începând cu 23 aprilie au început să ocupe poziții avansate în regiunea Belgorod, la nici 60 km de graniță. Se pregătește un atac masiv cu rachete, semn al unei iminente ofensive asupra orașului Zaporojie, ultimul mare oraș din sud-estul țării încă neocupat de ruși.

Racheta 9K720 a intrat în dotare începând cu 2005, după o dezvoltare care a durat vreo 17 ani. Este un sistem complex și costisitor – circa 1 milion Euro fiecare rachetă - de aceea armata rusă nu le desfășoară peste graniță. În schimb, această armă cu bătaia de peste 400 km este mobilă, precisă și foarte greu de contracarat de sistemele antiaeriene de care dispune Ucraina.

Doctrina de folosire a rachetelor ”Iskander” este ceva mai specială, întrucât au capacitate nucleară. În mod normal, pe timp de pace, cele trei brigăzi de rachete au garnizoana permanentă în Krasnodar, Crimeea și Stavropol, zone bine apărate antiaerian, pentru a exclude orice surpriză de genul ”lovitură preventivă”. La război, brigăzile sunt dispersate în locații secrete, de unde la momentul oportun lovesc pe oricine va fi pus gând rău Rusiei. Problema e că aceste locații secrete nu pot fi oriunde. Fiindcă dacă inamicul se încăpățânează să atace și după ce a încasat prima salvă de 72 de rachete convenționale, a doua salvă cuprinde între 5 și 12 lovituri nucleare tactice.

Iar ogivele nucleare au, în Rusia, un regim special și nu sunt păstrate oriunde. Ele se află în gestiunea Direcției Principale XII a Ministerului Apărării (12GUMO), care asigură stocarea, întreținerea, transportul și montarea pe vectorul purtător (în cazul de față, racheta 9K723 Iskander-M). Stocarea pe termen lung a celor circa 160 de arme termonucleare tactice pentru sistemul Iskander se face în instalații strict secrete, așa-numitele „baze de stocare de front” (FBKr), în adăposturi special protejate (nume de cod ”GRANIT”). De acolo armele sunt preluate de camioane speciale, 9T250, și duse sub escorta puternică (inclusiv elicoptere) a trupelor speciale 12GUMO la instalațiile de lansare 9P78, unde sunt aduse predate rachetiștilor.

Aceste baze nucleare secrete au fost constituite începând cu 2010, pentru un conflict cu statele vecine. La acea vreme, șeful Statului Major General al Armatei Ruse era generalul Nikolai Y. Makarov, care într-un interviu din noiembrie 2011 arăta că posibilitatea unor conflicte armate locale cu statele vecine ex-sovietice „a crescut puternic, practic pe toată lungimea granițelor Rusiei” și „nu se poate exclude ca, în anumite circumstanțe, conflicte locale sau regionale cu vecinii Rusiei să evolueze în războaie la scară largă, posibil chiar cu folosirea armelor nucleare”.

Iar în caz de război, lansatoarele Iskander nu sunt dispersate oriunde, ci numai în apropierea bazelor strict secrete FBKr. În zonă sunt pregătite din vreme amplasamente camuflate, rezerve de rachete convenționale 9K720, materiale de întreținere, combustibil și piese de schimb. Și tot acolo vor fi aduse, la nevoie, rachetele nucleare 9K723. Cine știe amplasamentul bazelor FBKr, știe și pe unde să caute lansatoarele Iskander dispersate și poate ghici direcția viitoarei ofensive.

Trăim într-o societate deschisă, iar serviciile de informații NATO au aplicat, de la începutul războiului din Ucraina, o strategie nouă, bazată pe publicarea celor mai secrete date despre adversar. Suntem deci în măsură să divulgăm cele trei baze nucleare secrete rusești, de la granițele Ucrainei, în zona cărora urmau să fie dispersate cele trei brigăzi Iskander. De la nord la sud: FBKr – 18 (regiunea Bryansk, 53°33'41.49"N, 33°58'21.09"E), FBKr – 45 (regiunea Voronej, 51°22'8.66"N, 41°53'57.62"E) și FBKr – 22 (Belgorod, 50°33'45.36"N, 35°44'17.03"E).

În această primăvară, o serie de fenomene inexplicabile, de combustie spontană au avut loc în respectivele locații. La 30 martie a sărit în aer depozitul de rachete (clasice) nr. 116 din satul Krasnyi Oktyabr (regiunea Belgorod), iar a doua zi a luat foc depozitul de produse petroliere chiar din orașul Belgorod. Una dintre brigăzile de rachete Iskander a rămas deci fără rezerve de muniție, iar armata rusă a trebuit să abandoneze planurile unei noi ofensive asupra Harkovului.

La 25 aprilie a luat foc depozitul de carburanți ”Drujba” din orașul Bryansk. Chiar atunci a sărit în aer și Arsenalul nr. 102 de pe Bulevardul Moskovski din același oraș – un depozit doldora de rachete 9K720. Explozia a ras și sediul Directoratului Artileriei (ГРАУ) care, nu se știe din ce motiv, fusese mutat tocmai pe granița cu Ucraina. Așa că și a doua brigadă de rachete Iskander a rămas fără rezerve de muniție, ceea ce pune sub semnul întrebării preconizata ofensivă spre Zaporojie.

Rachetele astea parcă ar fi blestemate! Iar blestemului lui Iskander pare a fi mai puternic decât Blestemul lui Tutankamon. Spre exemplu, la 21 aprilie blestemul a lovit orașul Tver, la sute de kilometri nord de Ucraina. Cine știe de ce, atunci a luat foc și a ars din temelii clădirea administrativă a Institutului Central nr. 2 al Forțelor Aeriene ale Rusiei, 2 ЦНИИ МО РФ, institutul unde au fost proiectate atât racheta Iskander și surata sa, Kindjal. Flăcările au mistuit tonele de documentație adunate timp de 34 de ani pentru cele două arme.

Printr-o întâmplare cu totul accidentală, în aceeași noapte a luat foc și Uzina Chimică Dimitrievsky, din orașul Gorki – locul unei se producea combustibilul pentru rachetele Iskander și Kindjal. Cică o laborantă a turnat acetonă dintr-un recipient de plastic, și uite așa... Și tot așa, absolut din întâmplare, a doua zi a luat foc, în orășelul Korolyov de lângă Moscova, ЦНИИмаш, Centrul Principal de Cercetare și Analiză al Agenției spațiale ruse ROSKOSMOS. Aici, fotografiile făcute din satelit de sistemul 17K114 erau descifrate și, odată identificate obiectivele ucrainene, imaginile respective erau încărcate în sistemul electro-optic de ghidare al rachetelor Iskander și Kindjal. Un rafinament derivat din sistemul sovietic de ghidare AEROFON, care permitea lovirea țintei ”naziste” cu o precizie de câțiva metri. Permitea, nu mai permite...

Și uite așa, Armata rusă a rămas fără aproape tot stocul de rachete Iskander din vreme amplasat la frontiera de Est a Ucrainei. Iar perspectivele de reînnoire ale acestui stoc sunt cam sumbre. Zău, Blestemul lui Iskander pare a fi mai nemilos decât Blestemul lui Tutankamon! În timp ce unii generali ruși își pregătesc de pe acum valijoara cu haine groase (în Siberia e frig chiar și în luna mai), FSB și Procuratura rusă caută vreo 20 de ”experți în sabotaj” din cadrul forțelor speciale britanice SAS, care cică s-ar afla undeva prin Ucraina, antrenând militarii localnici. Iar eu aștept cu nerăbdare vești despre depozitul petrolier și cel de muniție din Voronej!

Ne puteți urmări și pe Google News