Blaga: "Ştiam de la bun început că Băsescu îl susţine pe Boc"

Blaga: "Ştiam de la bun început că Băsescu îl susţine pe Boc"

Vasile Blaga a ajuns azi-dimineaţă, în jurul orei 10.00, la Deva, unde s-a întâlnit cu membrii Consiliului Director al Organizaţiei Judeţene a PDL Hunedoara pentru a-şi prezenta moţiunea cu care candidează la şefia PDL.

După întrevederea avută cu pedeliştii hunedoreni, la care presa nu a avut acces, Vasile Blaga a declarat că nu simte "nicio apăsare" din cauza declaraţiilor făcute cu trimitere la el de Traian Băsescu, în ultimele zile. "Ştiam de la început care este poziţia domnului preşedinte, de susţinere a domnului Boc, chiar dinainte de începerea campaniei interne. Şi-am spus că nu simt nicio apăsare, nici eu, nici ceilalţi colegi din grupul de sprijin vis-a-vis de acest lucru mai ales că domnia sa ne-a fost preşedinte şi are dreptul la o opinie, fără nicio discuţie", a declarat Blaga. În ce priveşte riscul ca declarata luptă de idei derulată acum în PDL să se transforme mai mult într-o luptă de orgolii, Blaga a adăugat: " Nu, chiar că nu cred. Trebuie să fii şi puţin orgolios să ai curajul să te prezinţi în faţa partidului tău cu un program politic, să-i ceri să accepte să-l reprezinţi, pentru că nu este o sinecură să preiei astăzi conducerea Partidului Democrat – Liberal. Vasile Blaga a mai adăugat că niciodată nu a făcut vreun pronostic, în nicio campanie electorală şi că nici de data asta nu va face unul, adăugând însă că este încrezător în şansele sale. "Dacă n-aş crede că avem şanse credeţi că ne-am pierde timpul prin Hunedoara astăzi?", a conchis Vasile Blaga. "Să aveţi sânge în instalaţie" Surse neoficiale din PDL Hunedoara spun însă că organizaţia îl va susţine la alegeri pe Emil Boc. Totuşi, cel puţin un primar hunedorean l-a asigurat pe Blaga de votul său la congresul partidului. Este vorba despre primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan, care, după întrunirea de la Deva, l-a îndemnat pe candidatul la şefia partidului să meargă mai departe. "Domnule Blaga, dacă veţi ajunge preşedinte (...) să aveţi sânge în instalaţie", i-a spus Pătrânjan lui Blaga. "Cred că jumătate dintre primarii PDL din judeţ vor vota cu Blaga, chiar dacă cineva de sus de la partid va da o altă indicaţie, numai că nu au curajul să vină în faţă şi să o spună. Eu nu accept să fiu condus de alţii. Sunt la al patrulea mandat de primar şi dacă m-ar da afară din partid pentru că nu susţin ideile lui Boc chiar mi-ar face un bine. N-am nimic de pierdut", adăugă Pătrânjan. CITIŢI ŞI:

  • RUPTURĂ OFICIALĂ: Traian Băsescu se dezice de Vasile Blaga
  • EXCLUSIV EVZ. De ce s-a produs ruptura dintre Băsescu şi Blaga. Băsescu cere candidaţilor să nu mai invoce sprijinul său VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News