Blaga și Gorghiu mai conduc PNL-ul până la iarnă

Blaga și Gorghiu mai conduc PNL-ul până la iarnă

Surse din PNL au spus pentru EVZ că liderii partidului, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, ar urma să demisioneze din funcții după alegerile parlamentare din toamnă, urmând ca la Congresul din primăvara lui 2017 șefia PNL să fie preluată de persoana care va fi și noul premier.

Asta în cazul în care liberalii vor reuși să dea șeful Executivului. Luni, după ședința PNL, Vasile Blaga și Alina Gorghiu au evitat să răspundă dacă vreunul dintre ei va candida la șefia partidului. Cristian Bușoi, șeful PNL București a declarat EVZ că nu s-a discutat despre o eventuală demisie a celor doi și că aceștia „sunt copreședinți până atunci (n.r. Congresul PNL)”.

Sondaj PNL despre miniștrii tehnocrați

Privitor la sondajul comandat de PNL, Cristian Bușoi a declarat pentru EVZ că întrebarea legată de miniștrii din Guvernul Cioloș va fi una deschisă lucru care „o să ne indice care e cel mai bun”. Cât despre studiul sociologic, el a zis că va fi amânat, dar nu din considerente financiare, cum s-a vehiculat prin presă, ci ca să nu se suprapună cu cel național.

Ne puteți urmări și pe Google News

Despre varianta Dacian Cioloș- premier, Bușoi a spus că e prima opțiune PNL și că au existat discuții între premier și liderii partidului, Gorghiu și Blaga.

Totodată, deputații PNL Ludovic Orban, Răzvan Mironescu, Diana Tușa au slabe șanse să se regăsească pe poziții eligibile pe listele PNL București, potrivit mediafax. ro., pentru alegerile parlamentare. De asemenea, Dan Cristian Popescu renunță la mandat pentru că a decis să preia funcția de viceprimar al Sectorului 2.