Locul este unul sacru pentru că Cercul Militar Nașional s-a ridicat pe locul unde s-a aflat altarul sfintei mănăstiri „Sărindar”, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, zidită la anul 1652, prin grija voievodului Matei Basarab, cum însuși mărturisea în pisania bisericii:

„Făcând domnia mea 40 de biserici, precum mă făgăduisem lui Dumnezeu, am îndeplinit cu aceasta pre care am zidit-o din temelie, în locul unei bisericuțe vechi ce se zicea „a coconilor…” și eu am numit-o „Serindarul”, leat 7160 (1652), lăsând tot hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ca să fie pomenire părinților, nouă și fiilor noștri, amin”.

Din cauza mai multor cutremure, clădirea bisericii și zidurile împrejmuitoare s-au șubrezit iar nemaiputând fi refăcută, la 3 septembrie 1893, s-a hotărât dărâmarea ei. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898.

Pe 17 mai 1912 din cauza solului umed, mlăștinos și nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu se adoptă soluția unei fundații pe piloni de stejar, înfipți în terenul ferm de sub mlaștină. În 1914 la declanșarea Primului Război Mondial, construcția se prezintă terminată „la roșu și învelită”.

Astăzi Cercul Militar Naționl este o bijuterie și un simbol național. Îmi povestea marele patriot general-locotenent Cătălin Zisu, șeful instituțiilor de cultură ale Armatei că o întregă delegație militară americană a rămas cu gura căscată zeci de minute în fața acestei minunății.

Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876.

Adevărul este că în timp ce în America abia apărea primul dolar de argint standard Morgan și se înființa primul campionat de baseball, ofițerii români donau  2% din solde pentru a ridica acestă capodoperă arhitectonică. Și astăzi ca un ritual, toate delegațiile americane vin să vadă minunea din centrul Bucureștiului.

Mi-am adus aminte de toate aceste lucruri pentru că ieri am partricipat la deschiderea expoziția de pictură a artistului plastic Paul Mecet. Un pictor de excepție redescoperit – sau mai bine spus pus în valoare tot de Comandantul Comandamentului Logistic

Întrunit, general-locotenent dr. Cătălin Zisu. Un ostaș în fața căruia mă voi ridica întotdeauna în picioare din respect pentru tot ce a făcut pentru Cultură. În Armată, dar și pentru Cultura Națională. Cercul Militar Național rămâne aproape singurul loc unde artișii plastici pot expune gratuit! Și asta nu e puțin lucru!

Dăinuirea numelui Sărindar a celei mai mari și mai frumoase mănăstiri a Bucureștilor acelor ani, privită de mulți drept catedrala orașului, a rămas vie în memoria credincioșilor, motiv pentru care pe 4 februarie 2011, din inițiativa Cercului Militar Național, cu binecuvântarea Preafericitului părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a sfinșit o placă comemorativă. Da, Biserica și Armata rămân stîlpii, stejarii acestei Națiuni!

Pe 2 aprilie 1916 „Gazeta ilustrată” consideră că Cercul Militar din București este „podoaba arhitecturală a țării (…), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, știința și simțul estetic al marilor arhitecți români și străini au înzestrat România”. După un secol și mai bine ne dăm seama că răndurile de mai sus au rămas valabile!

Te-ar putea interesa și: