Biserica Ortodoxă Română, măsuri fundamentale pentru a ajuta clerul și credincioșii din Republica Moldova

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

BOR a transmis un mesaj ferm, prin care își arată susținerea necondiționată față de credincioșii și între clerul din Republica Moldova, supus presiunilor rusești.

Credincioșii și preoții din Republica Moldova, ajutați de Biserica Ortodoxă Română. Reprezentanții BOR au anunțat că vor să protejeze statutul canonic, supus presiunilor venite din Rusia. Este vorba despre preoții care trec la Mitropolia Basarabiei.

Conform unei hotărâri ce a primit „undă verde”, săptămâna trecută, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidat la București de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu participarea celor trei ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei, ÎPS Petru, PS Antonie și PS Veniamin, „toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați.

Iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992”.

„Această hotărâre constituie un punct de referință incontestabil și indiscutabil, ilustrând poziția fermă a Bisericii Ortodoxe Române, printr-un act de consolidare a identității și apartenenței credincioșilor din Republica Moldova la Biserica Ortodoxă Română, în ciuda presiunilor și provocărilor venite din partea structurilor bisericești rusești de la Chișinău.

Sprijinul BRO pentru credincioșii și clerul din Republica Moldova

Decizia nu doar reiterează claritatea canonică, dar și respinge orice încercare de discreditare sau manipulare împotriva clerului și credincioșilor care aleg să rămână sub ascultarea Mitropoliei Basarabiei. Sfântul Sinod aduce în prim-plan faptul că atacurile asupra acestora sunt neavenite și că orice structură ecleziastică locală ar trebui să se abțină de la acțiuni calomnioase și destabilizatoare, îndreptate împotriva comunităților ei. Sfântul Sinod evidențiază clar că orice acțiune de sancționare sau denigrare a clerului și comunităților care își exprimă apartenența la Biserica Ortodoxă Română este lipsită de validitate canonică și este respinsă categoric”, se preciza într-un comunicat de presă al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Sfântul Sinod oferă un sprijin fundamental clericilor. Dar, în același timp, transmite un mesaj clar către întreaga societatea din țara vecină. Arătând că orice tentativă de a submina canonicitatea și identitatea Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova este respinsă categoric.

„Într-un context în care structurile bisericești rusești din Republica Moldova recurg la diverse metode de propagandă și atacuri asupra imaginii Bisericii Ortodoxe Române, această hotărâre vine să apere integritatea Bisericii, afirmându-se ca un bastion al adevărului canonic, istoric și spiritual, evidențiind autoritatea și poziția Patriarhiei Române în această „controversă”. Mitropolia Basarabiei, prin ÎPS Petru, PS Antonie și PS Veniamin, a demonstrat de-a lungul timpului angajamentul jertfelnic față de credincioșii săi, depunând eforturi considerabile în opera sa misionară, pastorală, socială și filantropică.

Comunicatul care arată susținerea

Această hotărâre reprezintă, așadar, un pas solid în direcția protejării credinței, identității și canonicității Bisericii Ortodoxe Române în această regiune. În fața provocărilor lansate de structurile bisericești rusești de la Chișinău, Biserica Ortodoxă Română, prin Sfântul Sinod, transmite un mesaj puternic de unitate și apărare a valorilor spiritualității ortodoxe, care, nădăjduim că va pune punctul final oricăror discuții și dispute. Cu rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru pacea și unitatea Bisericii Ortodoxe din Basarabia și cu nădejdea că această hotărâre va aduce limpezime, liniște și siguranță tuturor credincioșilor, Mitropolia Basarabiei reiterează angajamentul său ferm față de păstori și turma lor, într-o misiune comună de apărare a credinței ortodoxe strămoșești și a unității Bisericii noastre”. S-a mai afirmat în comunicat.

De la declanșarea de către Federația Rusă a războiului în Ucraina, cu binecuvântarea Patriarhului Kirill de la Moscova, căruia i se spune și Mitropolia Chișinăului, condusă de ÎPS Vladimir, zeci de preoți din R. Moldova au decis să adere la Mitropolia Basarabiei care aparține de Biserica Ortodoxă Română. Nemulțumită de situație, biserica lui ÎPS Vladimir îi „pedepsește” pe acești preoți, emițând ordine potrivit cărora îi „oprește de la săvârșirea celor sfinte”, invocând „neascultare şi nesupunere faţă de biserica-mamă” rusă, conform ziarulnational.md.