Roman Abramovich este unul dintre cei mai influenți oligarhi ruși, pe cât de bogat, pe atât de controversat, care are legături strânse cu Kremlinul. Se spune că l-a ajutat pe Vladimir Putin să ajungă în fruntea Rusiei. Drept mulțumire, acesta l-a umplut de bani, permițându-i acces la cele mai profitabile afaceri din Rusia. Abramovich a devenit unul dintre cei mai bogați și mai influenți oameni de pe planetă, iar mai nou a fost implicat în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina.
Miliardarul Roman Abramovich este cunoscut în întreaga lume atât datorită bogăției pe care o etalează cât, mai ales, ca proprietar al clubului de fotbal Chelsea Londra. Despre el se știe că are legături foarte apropiate cu Vladimir Putin, fiind unul dintre cei mai influenți, dar și mai controversați oligarhi ai Rusiei.
Legăturile sale cu regimul lui Vladimir Putin i-au afectat afacerile, dar și reputația. El a fost pus pe lista oligarhilor sancționați de Occident după invazia rusă din Ucraina.
A încercat să-și mai repare imaginea șifonată de relația apropiată cu Putin participând la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Nu a reușit, dat fiind că eforturile sale de a obține un angajament de încetare a focului a eșuat.
Se spune că s-ar fi implicat în negocierile de pace și pentru ca bunurile sale să fie scoase de sub sechestru și să scape de sancțiuni. Chiar Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a făcut apel la omologul său american Joe Biden, „să-l ierte” pe Abramovich pentru că-i este de ajutor la negocieri.
Biografia romanțată a unui oligarh
Mulți se întreabă cine este totuși, Roman Arkadievici Abramovich, miliardarul numit și „Portofelul lui Putin”. Se spune că s-a născut la Saratov, în sud-vestul Rusiei, la câteva sute de kilometri de granița cu Ucraina, în 1966. Mama sa, profesoară de muzică, a murit în urma unei septicemii când el avea 1 an. Doi ani mai târziu i-a murit și tatăl, într-un accident provocat de o macara. Băiatul, în vârstă de trei ani, ar fi fost crescut de rude la Komi, în nord-vestul Rusiei.
A renunțat la școală la 16 ani, a lucrat ca mecanic, iar apoi a fost recrutat în Armata Roșie. După încheierea serviciului militar a început să vândă jucării de plastic în Moscova, iar apoi a trecut la parfumuri și deodorante, produse care lipseau din statele comuniste.
Profiturile sale au crescut pe măsură ce Mihail Gorbaciov a decis să liberalizeze și să deschidă Uniuena Sovietică. Însă nu bișnița cu parfumuri și deodorante l-au făcut miliardar, ci afacerile cu statul.
Destrămarea Uniunii Sovietice și, odată cu ea, slăbirea controlul statului asupra resurselor minerale, a oferit multe oportunități, iar Abramovici, un tânăr trecut de 20 de ani, a avut noroc. A fost implicat în „războiul aluminiului” din anii 1990, când oligarhii s-au luptat pentru controlul acestei industrii. Mulți și-au pierdut viața, dar el a făcut milioane de dolari.
Afacerile controversate care l-au făcut miliardar
În anul 1995 a preluat compania petrolieră Sibneft, de la guvernul rus, după o licitație trucată. Se spune că în spatele afacerii Sibnet ar fi fost un alt oligarh celebru în epocă, pe lângă care ar fi crescut Abramovich. Este vorba despre Boris Berezovski care, confruntat cu acuzații de corupție a fugit la Londra.
A plătit pe companie aproape 250 de milioane de dolari, pentru ca peste 10 ani, în 2005, să o revândă guvernului rus pentru 13 miliarde de dolari. Unii ar spune că a fost o operațiune de fraudare a statului rus, dar avocații săi susțin că nu există dovezi care să arate că fostul bișnițar a făcut avere ilegal.
În ciuda avocaților, în 2012, Abramovich recunoștea, într-un tribunal britanic faptul că a dat șpagă pentur a prelua afacerea Sibnet.
La 26 de ani, Abramovich a fost arestat sub acuzația că ar fi furat bunuri ale statului. Ulterior avea să spună că a fost vorba despre o greșeală a autorităților. El susține că a fost nevinovat în respectivul caz.
„Au fost probleme cu sistemul bancar. Banii pierduți de rafinărie au fost ulterior descoperiți, iar eu am fost eliberat”, spune miliardarul rus.
L-a ajutat pe Putin să preia puterea la Kremlin
Ascensiunea lui Abramovich a continuat și a ajuns în cercul interior al fostului președinte Boris Elțîn. Când Elțîn a demisionat în 1999, Abramovich s-a numărat printre cei care l-au susținut pe Vladimir Putin ca președinte la Kremlin. Un an mai târziu era ales guvernator al provinciei Chukotka, pe care a condus-o până în 2008. Regiunea se află în criză economică și a fost declarată în stare de faliment.
În tot acest timp, și-a urmărit propriile interese, investind în averea personală și cumpărând tablouri, case, mașini. Principalele surse de bogăție sunt petrolul, oțelul și aurul.
În 2003, Roman Abramovich a dat lovitura în lumea fotbalului cumpărând Chelsea, cel mai mare club din vestul Londrei. Tranzacția a valorat 140 de milioane de lire sterline.
Roman Abramovich are patru cetățenii
Roman Abramovich a fost căsătorit de două ori, prima oară cu Olga Yurevna Lysova, în decembrie 1987. Apoi, după un divorț care a avut loc în 1990, s-a recăsătorit cu Irina Vyacheslavovna Malandina, alături de care a fost 16 ani. Abramovich are şapte copii, doi cu prima soție și cinci cu a doua.
Are o avere estimată de 7,8 miliarde de dolari (2015), ceea ce înseamnă că este a 12-a cea mai bogată persoană din Rusia. Este patronul echipei de fotbal Chelsea Londra, pe care a scos-o la vânzare, după izbucnirea războiului.
Roman Abramovici are în prezent patru cetățenii: rusă, israeliană, lituaniană şi portugheză. Pe ultima a primit-o în aprilie anul trecut, în baza unei legi care oferă naturalizare urmașilor evreilor sefarzi expulzați din Portugalia în urmă cu peste 500 de ani. Autoritățile portugheze au deschis o anchetă în acest caz, iar cei implicați au fost puși sub acuzare.