Explozia din uzina de tratate a deşeurilor de la Leverkusen, Germania, s-a soldat cu un mort şi 31 de răniţi. Autoritățile caută alte patru persoane care au dispărut în flăcările care au urmat exploziei.
Este ultimul bilanț pe care l-au prezentat autoritățile germane după accidentul care s-a produs marți într-un sit de tratare a deșeurilor din orașul Leverkusen, Germania. Conform ultimelor informații transmise, dintre cei 31 de răniți din explozie, cinci sunt într-o stare foarte gravă, relatează AFP.
„Suntem profund bulversaţi de acest accident tragic şi de moartea unor colaboratori de-ai noştri”, au transmis reprezentanții conducerii companiei Currenta, gestionara sitului, într-un comunicat.
Operaţiunile de salvare continuă în situl din Leverkusen, pentru a se încerca găsirea celor patru dispăruţi, au adăugat reprezentanții societății. Conform acestora, cei 31 de răniţi sunt salariaţi ai uzinei.
Explozia s-a produs în jurul orei locale 09.40 (07.40 GMT) și a fost „de origine necunoscută”, potrivit companiei. Situl de la Leverkusen include un centru de stocare a deşeurilor şi un incinerator, aflate în proximitatea unei zone industriale specializate în chimie.
Zgomotul exploziei s-a auzit de la 40 de kilometri
Zgomotul deflagrației a fost auzit până la 40 km distanţă, potrivit săptămânalului Spiegel. O coloană groasă de fum negru, s-a ridicat din locația în care s-a produs ezplozia. Aceasta a fost vizibilă de la distanţă și le-a făcut pe autorităţi să lanseze un apel către populație de a se adăposti în locuințe, de a închide ușile și ferestrele, dar și instalațiile de climatizare.
„Lucrările în zona de pericol sunt în continuare în derulare. Abia după încheierea acestei etape specialiştii în incendii ai departamentului de anchete criminale vor începe să ancheteze cauza exploziei”, a precizat poliţia din Koln într-un comunicat.
Mai multe porţiuni de autostradă au fost închise, pe moment, dar au fost redeschise după amiază, când situația s-a calmat. Evenimentul a fost clasificat iniţial drept „pericol extrem” de aplicaţia naţională de alertă în caz de catastrofe.
Situl de stocare şi uzina de incinerare se află la marginea parcului industrial Chempark, care reuneşte companii din sectorul chimic: Acesta este unul dintre cele mai mari parcuri de gen din Europa, la periferia orașului Leverkusen şi a cartierului Burrig.