S-au împlinit recent zece ani de la izbucnirea unuia dintre cele mai mari seisme care au cutremurat lumea după al Doilea Război Mondial- așa-numita Primăvară Arabă.
Actul de naștere al acestei revolte, care a cuprins treptat o mare parte a lumii musulmane, este legat de un gest de un simbolism cutremurător. În urmă cu zece ani, pe 17 decembrie 2010, un tânăr comerciant de fructe din Tunisia, pe numele său Tarek Bouazizi, și-a dat foc în urma unei dispute cu poliția locală.
Exportul ratat de “democrație”
Tragedia a declanșat un adevărat uragan, ajutat și sponsorizat de “mințile luminate” ale establishmentului politic mondial, începând cu președintele american din acea perioadă, Barack Obama, și vicepreședintele său, nimeni altul decât președintele ales de acum-Joe Biden.
Numai că în loc de democratizarea țărilor musulmane așteptată de liderii occidentali, Primăvara araba a adus milioane de morți și refugiați , suferințe umane cumplite, un genocid asupra minorităților religioase din Orientul Mijlociu și extrem de puține progrese pe calea democrației în lumea musulmană.
Avem vaccin, acum! Dar cât mai durează până scăpăm de mască? Te apucă depresia
Asta ca să nu mai vorbim de faptul că exportul forțat de democrație al Occidentului a avut drept rezultat o creștere substanțială a numărului de refugiați, cu toate problemele care au decurs de aici- de la atentate teroriste și până la explozia criminalității.
Analiza lui Gilles Kepel
Aniversarea izbucnirii Primăverii arabe aduce din nou în atenția marelui public una dintre cele mai elaborate lucrări dedicate acestui eveniment. E vorba de cartea sociologului francez Gilles Kepel “Sortir du chaos. Les crises en Méditerranée et au Moyen-Orient”, publicată în 2019. Ca să vă faceți o idee despre consecințele acestei Primîveri arabe o să vă invit să parcurgeți câteva pasaje din prefața cărții lui Kepel, așa cum a fost ea republicată de site-ul german cicero.de.
“Mass-media și numeroase organizații neguvernamentale (occidentale n.r. ) sperau, în entuziasmul lor pentru „Revoluția 2.0“ (Primăvara arabă n.r.) o democratizare a societăților (musulmane n.r.) dincolo de dictatură și jihadism. Cu toate acestea, mișcarea a luat o altă întorsătură, iar pe ecranele smartphone-urilor au devenit vizibile fisurile profunde ale societăților respectice. Tinerii educați din clasa de mijloc urbană au pierdut controlul asupra situației în lunile de după izbucnirea tulburărilor și mai ales după răsturnarea despotilor, deoarece răsturnarea ordinului anterior a eliberat forțe interne și regionale, precum și structuri de putere semnificativ mai vechi.
În majoritatea cazurilor, partidele islamiste afiliate la Frăția Musulmană au preluat conducerea revoltei, pe care nu ele o declanșaseră, prin alegeri, dacă aceste au avut loc, sau prin prin mitinguri de masă izbucnite după rugăciunile de vineri. Au existat și cazuri în care, puterea a fost preluată prin lupte cu poliția sau armata.
Profeția teribilă a unui geniu al fizicii. Catastrofa care va provoca Sfârșitul Lumii
Aceste evenimente au fost urmărite non-stop de televiziunea prin satelit Al Jazeera finanțată și controlată de Qatar, astfel încât fiecare gospodărie arabă a putut vedea cele mai importante și simbolice momente ale „revoluțiilor” în direct, De la ocuparea timp de 18 zile a pieței Tahrir din Cairo, care s-a încheiat cu succes prin abdicarea lui Mubarak.
Al Jazeera nu i-a transformat pe tinerii laici în celebrități media și lideri ai mișcării, ci pe reprezentanții Frăției Musulmane. Această „înfrățire a revoluțiilor” ar fi trebui să prevină excesele care ar fi putut apărea, preferând să încredințeze viitorul regiunii părții religioase din clasa de mijloc.
Axa Turcia-Qatar a fost mediatorul acestei interpretări și a beneficiat de aprobarea Washingtonului: pentru președintele Obama, omologul său turc Erdoğan și partidul AKP, care se bazează pe valori musulmane și pe convingeri capitaliste, a fost un exemplu de urmat.
Revoluție și contrarevoluție
Pentru a contracara această axă, care folosea dinamica revoluționară în propriul său avantaj, s-a dezvoltat o altp ofensivă în regiunea sunnită. Sub conducerea Arabiei Saudite și a Emiratelor Arabe Unite, bogatele monarhii din Golf au declanșat o contrarevoluție. Această mișcare s-a bazat pe ierarhii militare - ceea ce, în special în Egipt, a făcut posibil ca generalul as-Sisi să recâștige puterea în vara anului 2013. A existat, însă, simultan și o mare mișcare salafistă în districtele săracilor.
Teorie halucinantă. Joe Biden va fi înlocuit din funcția de președinte? Iată indiciile
Sub patronajul Arabiei Saudite, care a cheltuit sume uriașe de bani, s-a dezvoltat o mișcare care a concurat cu Frăția Musulmană pentru controlul zonei islamiste. Cu toate acestea, această contrarevoluție nu a fost în niciun caz loială regimului saudit, iar permeabilitatea acestor grupuri la propaganda jihadistă a provocat și mari probleme.
Relația dintre cele două părți a devenit și mai complicată începând cu 2015 ca urmare a ascensiunii la putere a prințului Mohammed bin Salman al-Saud. Unitatea sunnită s-a destrămat în funcție de ostilitatea sau prietenia aratată de fiecare lider și mișcare în parte față de Frăția Musulmană, iar această scindare internă postrevoluționară a favorizat excluderea confesională.
Drept urmare firească, terorismul a crescut din nou în intensitate, după perioada în care răscoalele democratice îi mai taiaseră combustibilul.
Din 2012, strategiile „jihadismului de a treia generație” au pus la punct terorismul și atacurile din țările islamice ale Mediteranei, din Orientul Mijlociu și Sahel, dar și din Europa.
Mai mult s-a adâncit și antagonismul dintre sunniți și șiiți din Orientul Apropiat și Mijlociu/ Răscoalele din Bahrain, Siria și din Yemen au fost instrumentalizate în acest conflict, în care Iranul și monarhiile arabe se luptă pentru dominație pe pieța petrolului. și pentru viitorul Levantului.
Statele petroliere arabe au înțeles imediat tulburările din Bahrain ca o răscoală a majorității șiite a populației împotriva dinastiei conducătoare sunnite: Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) a intervenit militar la 14 martie 2011 și a pus capăt tulburărilor - într-un moment în care CCG a acționat în unanimitate și ruptura dintre Qatar și celelalte state membre nu era încă simțită.
În Siria, răscoalele care au început în martie 2011 s-au bazat inițial pe cereri generale, dar apoi s-au concentrat puternic. Au apărut în prim-plan sunniții și mai târziu islamiștii și jihadiștii. Toți acesția au fost combătuți de regimul Assad, cu sprijinul activ al Moscovei și Teheranului.
Datorită forței sale militare, alianța iraniano-rusă a reușit, în iarna 2017/2018 să învingă rezistența, inițial încurajată de Occident și finanțată de monarhiile petroliere, dar a cărei imagine externă fusese complet absorbită de așa-numitul “Stat Islamic". Și în Yemen, răscoala a început ca o răscoală pentru mai multă democrație, în care elementele tradiționale ale grupurilor etnice și particularitățile regionale au jucat un rol, dar apoi s-au transformat într-un război confesional șiiți contra suniți”.
Învățămintele unui eșec teribil
Analiza lui Gilles Keppel vorbește, desigur, și despre rolul pe care Primăvara arabă l-a avut în genocidul declanșat împotriva altor minorități religioase din Orientul Mijlociu (e vorba de comunitățile yazidi sau creștine), precum și în ceea ce privește atacurile teroriste din Europa.
Să nu faceți greșeala să credeți că lucrarea lui Kepel îi interesează numai pe istorici. Dimpotrivă, ar trebui citită din scoarță în scoarță de Administrația care se pregătește să se instaleze la Casa Albă, Nu de alta, dar pare condusă de aceleași elanuri de pe vremea lui Obama, iar pentru umanitate riscurile unor astfel de politici aventuroase sunt uriașe.