În ce privește lupta pentru libertate, lumea și-a descoperit în Volodimir Zelenski cel mai churchillian personaj al ultimelor decenii. „Am nevoie de muniție, nu să fiu scos de aici”, a fost răspunsul inspirat al președintelui ucrainean la o propunere americană de a-l scoate din țară - o replică ce va dăinui în istorie. Aparițiile lui însuflețitoare pe străzile Kievului amintesc de premierul britanic din vremea Blitz-ului [campania aeriană a Germaniei naziste contra Regatului Unit - n.trad.], personificare a hotărârii națiunii sale de a rezista.
Acum îi revine președintelui Biden să-l joace pe Franklin în tandem cu Winston-ul lui Zelenski. Joc ce începe prin a-i explica publicului american că a pierde Ucraina ar însemna o catastrofă globală, iar nu locală, conform RADOR.
Scriu aceste rânduri înainte ca Biden să-și fi rostit Discursul despre Starea Națiunii marți seara, astfel că sper ca el să fi spus ceva similar cu ideile de aici până la momentul în care veți citi textul. Însă ideea principală e următoarea: obiectivul lui Vladimir Putin în Ucraina nu este un simplu rapt teritorial în favoarea Rusiei, chiar dacă nu l-ar deranja să mai înghită încă o porțiune din ea. El vrea să-i zdrobească spiritul.
Amenințarea pe care Ucraina liberă o reprezintă pentru regimul lui nu este, și nu va fi niciodată, de natură militară. E de natură politică. Este ideea că, dacă democrația, statul de drept și drepturile civice pot prinde rădăcini la Kiev, același lucru s-ar putea întâmpla curând și la Moscova, aducând sfârșitul regimului său și tragerea la răspundere pentru crimele lui. Ucraina în calitate de membru prosper al UE ar reprezenta pentru regimul Putin o amenințare chiar și mai mare decât Ucraina în calitate de membru NATO.
Dar miza acestui război nu se limitează la soarta Ucrainei. Putin este o creatură emanată de sistemul sovietic și îi întruchipează valorile: dispreț pentru adevăr, dispreț pentru individ, dispreț pentru normele internaționale și urmărirea neprincipială a puterii nemărginite.
Aceste valori nu cunosc vreo limită culturală ori geografică
Dacă Putin le poate impune în Ucraina, tot așa cum China le-a impus deja în Hong Kong, atunci vom fi aruncați într-o lume în care, după cum se exprima Tucidide, „cel puternic face ce poate, iar cel slab îndură ce e nevoit”.
Pentru America, o asemenea lume ar însemna o necontenită punere la încercare a puterii ei, într-un moment în care nici nu mai suntem atât de puternici. China ne-ar contesta - mult mai curând decât credem - în chestiunea Taiwanului. Iranul s-ar folosi de relaxarea sancțiunilor adusă de orice fel de nou acord nuclear pentru a-și înarma și mai bine marionetele din Irak, Siria, Liban, Fâșia Gaza și Yemen, ațâțând un haos care nu va cruța nici SUA. Rusia victorioasă și-ar întoarce privirea spre altă țintă, iar apoi spre altele. Unele state europene, cum ar fi Polonia, s-ar putea ridica la înălțimea provocării, dar altele, precum Ungaria, își vor descoperi un Quisling [politician norvegian; simbolizează colaboraționismul cu o forță de ocupație sau trădarea în general - n.trad.] în sinea lor.
Unde se va afla atunci președinția Biden? Administrația s-a comportat bine în săptămânile de dinaintea invaziei. Dar, dacă și Kievul va cădea, va fi a doua catastrofă geopolitică încasată de administrația Biden în decurs de numai șase luni. Republicanii vor spune că președintele a dovedit că acționează în mod consecvent prea târziu și prea slab și că așa ceva nu s-ar fi putut întâmpla sub administrația lor. Și tot mai mulți americani îi vor crede.
Însă curajul poporului ucrainean - egalat de remarcabila inaptitudine demonstrată de armata rusă până acum - i-a oferit administrației o ocazie de a ajuta Ucraina, planeta și pe sine însăși.
Cum?
Poate înceta să-i mai transmită lui Putin ce nu vom face. A-i oferi lui Putin toate motivele pentru a crede că SUA se tem mai mult de el decât se teme el de noi îl încurajează și mai mult să amplifice tensiunile și să se comporte și mai rău.
Poate face absolut orice în afară de război pentru a împiedica căderea Kievului, inclusiv înființarea unui coridor umanitar aerian pentru a exclude varianta capitulării orașului din cauza foamei și frigului. La fel ca Leningradul în al doilea război mondial ori Berlinul în 1948, capitala ucraineană a devenit un simbol puternic al sfidării. Cu fiecare zi în care Kievul nu cade, aparența de invincibilitate a lui Putin se mai erodează un pic.
Poate convinge Congresul să finanțeze misiuni sub acoperire pentru susținerea unei insurecții pe termen lung pe tot cuprinsul Ucrainei. Gândul la mii de puști cu lunetă și rachete antitanc în mâinile partizanilor ucraineni ar trebui să-i țină treji noaptea pe comandanții ruși.
Poate pleda pentru o proclamație comună cu UE cum că sectorul energetic rusesc va fi lovit de sancțiuni cuprinzătoare dacă Zelenski ar fi ucis, rănit ori capturat de armata rusă. Nu e necesar să subscrii la teoria oamenilor mari în istorie pentru a admite că în acest moment speranțele Ucrainei și ale noastre atârnă de viața acestui om.
Cu mult înainte de Pearl Harbor, Roosevelt a înțeles că America nu poate fi indiferentă la soarta Regatului Unit, chiar și atunci când sorții îi erau covârșitor potrivnici. La o întâlnire din Regat din ianuarie 1941 cel mai apropiat consilier al lui Roosevelt, Harry Hopkins, s-a folosit de un citat din Cartea lui Ruth pentru a-i transmite lui Churchill ce simțeau cei doi americani: „unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu; şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”. După care a adăugat: „Chiar și până la capăt”.
Biden ar trebui să-i transmită lui Zelenski același mesaj.