Biden ia cu el la Casa Albă tot „Roiul de Spioni” anti-Trump

Biden ia cu el la Casa Albă tot „Roiul de Spioni” anti-Trump

Potrivit documentelor FBI, Litt a dezbătut cu colegii lui, în ianuarie 2017, dacă Flynn a încălcat obscura Lege Logan când a discutat cu ambasadorul rus.

Investigații fără mandat

Legea Logan interzice unui cetățean american fără calitate oficială să discute cu oficialii unui guvern străin, în numele Statelor Unite.

James Clapper, care a fost directorul ODNI sub președinția lui Obama, a declarat în fața Comisiei pentru Informații a Camerei Reprezentanților, în 2017, că Litt a fost primul oficial care l-a informat despre convorbirile telefonice ale lui Flynn cu Kisliak.

Republicanii au exprimat suspiciunea că oficialii administrației Obama care au solicitat informații despre Flynn au făcut de fapt investigații fără mandat în legătură cu viitorul consilier pentru securitate și cu alți apropiați ai lui Trump.

Inspectorul General din Departamentul de Justiție a reproșat FBI că a indus în eroare un tribunal federal pentru a obține mandat de urmărire împotriva fostului asistent de campanie al lui Trump, Carter Page.

Inspectorul General a arătat de asemenea, într-un raport de anul trecut, că FBI a utilizat un agent, în august 2016, pentru a strânge dovezi într-un „briefing” cu candidatul de atunci, Donald Trump, și cu Flynn. Subiectul brifiengului: amenințările externe.

Ținta Flynn

Republicanii au atras atenția asupra cererilor mai multor membri ai administrației Obama de a obține informații neredactate despre Flynn în zeci de rapoarte ale serviciilor, în decembrie 2016 și ianuarie 2017.

Cererile de informații neredactate nu constituie în sine o infracțiune, scrie Daily Caller. Oficialii americani depun astfel de cereri atunci când doresc să înțeleagă întregul context al rapoartelor serviciilor de informații pe care le primesc de la Agenția Națională de Securitate.

Însă Republicanii au ridicat semne de întrebare dacă oficialii lui Obama au cerut în mod intenționat informații știind că Flynn este menționat în ele.

Procurorul General al SUA, William Barr, a desemnat anul acesta un procuror federal pentru a investiga solicitările de informații neredactate. Ancheta acestuia a conchis că nu au existat fapte ilegale.

„Curioșii”

Joe Biden însuși a depus o astfel solicitare de informații neredactate, pe 12 ianuarie 2017, potrivit unui document declasificat anul acesta.

Raskin, care a fost secretar adjunct al Trezoreriei, a depus o solicitare de informații neredactate pe 14 decembrie 2016.

Sherwood-Randall a depus o solicitare pe 15 decembrie 2016, în calitate de secretar al Departamentului Energiei.

O’Sullivan, fostul oficial ODNI, a depus o cerere pe 7 ianuarie 2017.

Nu este clar ce informații despre Flynn se aflau în rapoartele solicitate, sau în ce scop Biden și cei trei oficiali au depus cereri de informații.