Joe Biden, președintele SUA, le-a promis americanilor că va acționa rapid în faţa dificultăților cu care aceștia se confruntă.
Preşedintele SUA Joe Biden a promis vineri că va acționa ”rapid” în fața dificultăților economice cu care se confruntă americanii din cauza pandemiei, exprimându-şi dorinţa de aprobare a planului de salvare chiar şi fără sprijinul republicanilor, relatează AFP.
„Văd multă durere în această ţară, mulţi oameni care nu au locuri de muncă, mulţi sunt flămânzi, mulţi în pragul falimentului”, a declarat Biden de la Casa Albă. „Americanii aşteaptă ajutor de la guvernul lor (...) Voi acţiona şi voi acţiona rapid”, a continuat preşedintele american.
Noul guvern a prezentat un plan de ajutor de 1,9 trilioane de dolari pentru redresarea economiei americane, care este în curs de redresare, cu o piaţă a muncii încă lentă în pofida unei uşoare scăderi a ratei şomajului în ianuarie. Dar republicanii consideră această sumă prea mare şi contestă anumite măsuri ale acestui proiect.
Joe Biden promite că va acționa în fața dificultăților economice. Ce planuri au republicanii
„Aş vrea să o fac cu sprijinul republicanilor (...), dar pur şi simplu nu sunt pregătiţi să meargă atât de departe cât este necesar”, a spus Biden.
Senatul american a aprobat vineri, la primele ore ale dimineţii, la limită, o moţiune bugetară care deschide calea adoptării în Congres în următoarele săptămâni - cu sau fără sprijinul republicanilor - a planului de ajutor economic în contextul epidemiei de COVID-19 în valoare de 1,9 trilioane de dolari, proiect dorit de Joe Biden, care reprezintă prima mare măsura legislativă majoră a noului preşedinte, notează Reuters şi AFP.
Preşedintele Biden a întins mâna către tabăra republicană pentru a discuta un compromis, dar a avertizat că este gata să acţioneze şi fără ei, apreciind că statul trebuie să intervină în mod urgent într-un moment în care pandemia de coronavirus continuă să asfixieze economia americană. Miercuri, SUA au depăşit pragul de 450.000 de decese din cauza COVID-19.
Sursa: Agerpres.