„Biblia pierdută” pleacă în turneu în ţară

„Biblia pierdută” pleacă în turneu în ţară

Romanul „Biblia pierdută” „se ţine de cuvânt” şi se vinde foarte bine.

„Biblia pierdută” începe turneul de lansări prin ţară. Prima oprire va fi la Braşov, duminică 18 octombrie,  la ora 13.00,  la librăria Şt.O.Iosif. Bineînţeles, ne spune autorul, scriitorul Igor Bergler, va fi şi o sesiune de autografe la Salonul de carte Bookfest, care se desfăşoră la Braşov. Cartea merge mai departe, iar pe 22 octombrie se va opri la Timişoara, la ora 18.00, la librăria „Cartea de nisip”.  Vor mai fi şi alte oraşe, dar autorul ne spune că le va anunţa pe parcurs. Turneul se va încheia cu lansarea de la Bucureşti, de la Târgul Gaudeamus, la mijocul lunii noiembrie.

„Biblia pierdută” a convins cititorii, aşa cum promitea autorul încă de la lansare. În primele 15 zile de la lansarea în librării s-au vândut, în cele peste 400 de puncte de vânzare, aproape 6.500 de exemplare. La aceste volume se adaugă cele 10.319  de bucăţi precomandate.

„Cred că ar trebui spus că avem parte de vitrine incredibile pentru România. Dincolo de marketingul fără precedent, avem parte şi de un merchendising occidental, cum numai în marile librării europene se poate vedea”, ne-a declarat autorul, Igor Bergler.

„Biblia pierdută” a fost una idntre cele mai aşteptate cărţi ale anului şi autorul ca şi editura RAO, cred că va deveni un bestseller absolut în România. Vlad Ţepeş sau Dracula, depinde din ce perspectivă priveşti lucurile, a fost întodeauna un personaj care a fascinat. Scriitorul român Igor Bergler, nemulţumit de numeroasele mituri care înconjoară imaginea fostului domnitor, a încercat să scoată la lumină adevărata istorie. Cartea este un trihller fascinant. Profesorul Charles Baker, de la Princeton, descoperă cea mai mare conspiraţie pe care omenirea a cunoscut-o vreodată în timp ce se afla la Sighişoara, locul de naştere al lui Vlad Ţepeş, pentru o conferinţă de istorie. Trei crime macabre detonează acţiunea, iar personajul principal se va găsi foarte repede în centrul unei complicate ţesături de crime, trădări şi comploturi care se învât toate în jurul unui mister păzit cu străşnicie. Vlad Ţepes a finanţat un fierar din Mainz pentru a inventa un mod rapid  de a multiplica un mesaj secret. Numele fierarului era Gutenberg, iar mesajul a fost ascuns în prima carte tiparită vreodată, numita „B42” sau „Biblia lui Gutenberg”.