Prima poză cu Bianca Drăgușanu după operație. Este de nerecunoscut
- Emma Cristescu
- 22 ianuarie 2024, 20:52
Bianca Drăgușanu și-a făcut o nouă operație estetică și a fost nevoită să iasă pe stradă cu o cagulă pe față. Blondina n-a putut sta prea mult cu cagula și le-a arătat fanilor cum arată la câteva zile de la intervenție.
Bianca Drăgușanu a fost supusă unei intervenții estetice șapte ore și ar fi trebuit să stea cu o cagulă pe față timp de două luni. Blondina n-a respectat sfaturile medicilor și le-a arătat fanilor cum arată tenul ei la câteva zile de la intervenție.
„Nu-i așa că sunt frumușică eu azi și că mi-am revenit spectaculos? Și că nu a trebuit să mă chinui cu cagula aia două luni, deși mai am până la rezultatul final. Mi-am revenit spectaculos și sunt foarte fericită că merg și eu la sală astăzi”, a declarat Bianca Drăgușanu, pe Instagram.
Bianca Drăgușanu a renunțat la acidul din buze
La începutul anului 2024, iubita lui Gabi Bădălău a declarat că își dorește să fie mai naturală și că și-a topit acidul hialuronic din buze. Ea a renunțat și la extensiile de păr pe care le promova cu fiecare ocazie.
„Am foarte mari emoții. Urmează să-mi fac o intervenție de lifting facial. Eu aș vrea să-mi repar toată fața. Fața mea a fost stricată, în primul rând, de forma buzelor pe care o am, pe care am injectat-o de peste 20 de ani, mult și prost. Echipa de doctori încearcă să să repare”, spunea blondina, pe Instagram, în urmă cu câteva zile.
Regretă operațiile estetice
Bianca Drăgușanu a mai spus că i-a luat mult timp să înțeleagă că o femeie naturală este mai frumoasă. Ea a declarat că regretă anumite operații estetice și că este conștientă că s-a retușat prea mult. Iubita lui Gabi Bădălău a anunțat că nu a renunțat doar la extensii și la acidul hialuronic din buze, ci și la vopsit.
Bianca Drăgușanu se schimbă radical
„M-ar bate Dumnezeu să zic că regret. Sunt anumite chestii pe care, dacă aș fi putut să dau din nou timpul înapoi, probabil nu le-aș mai fi făcut. De exemplu, nu mi-aș mai fi făcut sânii atât de mari sau nu mi-aș mai fi făcut părul blond niciodată. Pentru că eu, ani de zile, nu am știut nici măcar ce culoare mai am la păr.
De trei ani sunt nevopsită și am părul ăsta frumos, fără nicio extensie. Nu regret că mi-am făcut buzele mari, pentru că am dat trendul. Nu regret că mi-am scos din buze, din nou, pentru că am dat trendul, toată lumea a început să își scoată din buze. Sunt experiențe care m-au ajutat să fiu o variantă mai bună a mea.
Am început să înțeleg, de-a lungul timpului, că femeile care o duc înspre mai natural sunt mai frumoase. Întotdeauna naturalul va câștiga în fața superficialității, să spun. Dar micile ajustări de ajută, nasul, pomeții, buzele, dar făcute într-un fel în care să nu te dezavantajeze. Am mici chestii pe care consider că de-a lungul timpului le-am exagerat, dar nu le regret, pentru că mă uit la mine și încerc să le corectez”, a spus Bianca Drăgușanu.