Berlusconi va demisiona după adoptarea reformelor promise UE. "Trebuie să demonstrăm că suntem serioşi"
- Luciana Pop
- 9 noiembrie 2011, 09:19
Premierul italian Silvio Berlusconi va demisiona imediat după adoptarea de catre parlament a măsurilor bugetare şi reformelor economice promise UE, pentru a evita contagiunea crizei euro.
UPDATE 1. Şeful guvernului de la Roma a explicat aseară, într-o intervenţie televizată, că a decis să demisioneze după adoptarea măsurilor economice promise UE, deoarece "important e să faci ce este bine pentru ţară". "Trebuie să ne preocupe situaţia italiană, ceea ce se întâmplă pe pieţe, faptul că pieţele nu cred că Italia este capabilă sau are intenţia de a aproba aceste măsuri pe care Europa le-a cerut", a declarat Berlusconi. Premierul italian a precizat că trebuie "să demonstrăm, din contră, că suntem serioşi şi acesta este primul lucru care trebuie să ne preocupe". Anunţul privind demisia lui Berlusconi a fost făcut aseară, de preşedinţia Republicii Italiene, după întrevederea dintre şeful statului, Giorgio Napolitano, şi primul-ministru. "După adoptarea măsurilor, preşedintele Consiliului îşi va preda mandatul şefului statului, care va organiza consultări cu partidele majorităţii şi cu opoziţia în vederea formării unui nou guvern", precizează un comunicat al palatului Quirinale. Decizia lui Berlusconi a venit după votul crucial de ieri, din Camera Deputaţilor, asupra bugetului, unde a pierdut majoritatea absolută. Cu cele 308 voturi "pentru", Il Cavaliere a câştigat votul tehnic pe buget, dar a pierdut majoritatea absolută, de 316 voturi, dintre cele 630. Opoziţia s-a abţinut de la vot. Acest rezultat nu va fi însă suficient pentru votul aşteptat astăzi, asupra legii fi nanţelor, şi de care depinde supravieţuirea cabinetului Berlusconi. Trădat de aliaţii politici Pierluigi Bersani, liderul principalului partid de opoziţie, a constatat aseară că guvernul nu mai are majoritate, altfel spus că "a fost învins", şi l-a invitat pe preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, să ia act de situaţia politică şi să dizolve cele două Camere. Lui i s-a alăturat aliatul principal al şefului guvernului, liderul partidului Liga Nordului, Umberto Bossi, care a recunoscut că susţine opţiunea demisiei actualului premier pentru rezolvarea crizei politice. După ce a revenit de la summitul G20, de la Cannes, de săptămâna trecută, Berlusconi a încercat prin toate mijloacele să convingă poten ţialii dezertori din tabăra puterii să nu abandoneze nava. Discursul pe care a marşat a fost că parlamentarii puterii nu vor obţine nimic dacă vor trece de partea opoziţiei şi că el îi va recompensa. În ultimele luni, în con textul crizei economice pe care o traversează Italia, Berlusconi şi-a demonstrat abilitatea de a rezista atacurilor interne şi externe. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/kLZ64ShaOhA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:
- Berlusconi rămâne premier, dar costul de finanţare al Italiei creşte
- Italia: Premierul Silvio Berlusconi a pierdut majoritatea în parlament