Pe unele se spune că le-a sugrumat cu propriile mâini și le-a îngropat în curtea casei sale printre tufele de trandafiri.



Adevărul despre viața de prădător sexual pe care Beria a dus-o în timpul cât a fost șeful temutei poliții politice NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afacerile interne) au ieșit la lumină în 1953, după ce Beria a pierdut lupta pentru putere cu Hrușciov. A fost arestat și i s-a organizat rapid un proces. Dincolo de acuzațiile de trădare, terorism și activitate contrarevoluționară, Beria a fost acuzat și de viol. Mărturiile incriminatoare au venit chiar de la gărzile sale de corp- coloneii Rafael Semionovici Sarkisov și Sardion Nikolaevici

Ndaraia. Aceștia au povestit cu lux de amănunte cum în anii războiului, Beria cerea să fie plimbat cu limuzina sa blindată pe străzile Moscovei. Când vedea o tânără care îi plăcea, cerea să-i fie adusă acasă. Ajunsă acolo, femeia era invitată să cineze cu Beria.

 

Unele surse spun că în vinul care îi era oferit femeii erau amestecate somnifere. Oricum, indiferent dacă era sau nu drogată, după ce masa se termina, Beria o invita în biroul său izolat fonic și o viola. Gărzile de corp au povestit și de „jocul florii lui Beria”. Cei care îi

asigurau paza șefului NKVD aveau obligația să le ofere victimelor violului câte un buchet de flori când acestea părăseau reședința. Dacă acceptau florile, însemna că au consimțit să facă sex, dacă nu, trebuiau arestate. Una dintre femei nu a acceptat să-i îndeplinească poftele bolnave lui Beria și a fugit din birou, dar colonelul Sarikov i-a oferit totuși buchetul de flori. În culmea furiei, Beria i-a strigat femeii: ”"Acum nu mai e un buchet, ci o coroană! Poate să putrezească pe mormântul tău!". A doua zi, tânăra

a fost arestată.



Puține femei îndrăzneau să-i opună rezistență monstrului care conducea NKVD de teama represaliilor asupra rudelor. Unele acceptau să fie violate ca să obțină libertatea celor dragi. Pe cunoscuta actriță Tatiana Okunevskaya, Beria a convins-o să se urce în mașina sa sub pretextul că o duce să recite în fața membrilor Politburo. A dus-o însă acasă și i-a spus că dacă îi cedează, tatăl si bunica ei vor fi eliberați de NKVD. Apoi a violat-o, spunându-i: „Nu contează dacă strigi sau nu”. La acea dată, Beria știa că rudele actriței fuseserădeja executate. De altfel, și tânăra artistă a fost arestată după scurt timp și trimisă în Gulag.



Stalin și întregul Birou Politic erau la curent cu faptele demente, dar au preferat să-i tolereze ieșirile bolnave, considerându-l foarte folositor în perioada grea a războiului. Se spune că atunci când a aflat că propria lui fată se afla în aceeași casă cu Beria, Stalin i-ar fi telefonat acesteia de îndată și i-ar fi ordonat să plece imediat. De altfel, până și americanii știau ce se întâmplă. Una dintre reședințele pentru personalul Ambasadei USA se afla foarte aproape de casa lui Beria, și toată lumea văzuse tinerele care erau

aduse cu limuzina.



Cât îl privește pe Beria, la început nu părea să se teamă că va plăti pentru nenumăratele violuri. În timpul războiului, i-a cerut șefului gărzilor sale să țină o listă cu numele și numerele de telefon ale tinerelor cu care avusese întâlniri. Abia după război i-a cerut să

distrugă lista, dar colonelul Sarikov a făcut o copie de mână. Știa că, la un moment dat, această listă i-ar putea salva viața.



După 1990, s-au auzit și alte zvonuri. Că în timpul unor lucrări de restaurare la casa în care locuise Beria, s-au găsit rămășițe umane îngropate în grădină. Unii spun că ar fi fost vorba de adolescente sugrumate de Beria după ce le violase, dar nu a existat niciodată o confirmare a acestor acuzații.



Oricum, în 1953, Beria a fost găsit vinovat doar pentru violul asupra unei adolescente de 16 ani. Celelalte capete de acuzare- trădare, activitate contrarevoluționară și terorism au fost scoase în evidență în mascarada de proces. Nu avea nimeni interesul să se afle adevărul. Era îndeajuns să existe un motiv plauzibil pentru execuție, care a și

avut loc rapid pe 23 decembrie 1953.