Benjamin Netanyahu a anunțat că Israelul va continua să lovească Hezbollah, fără milă, inclusiv în capitala Libanului, Beirut. Premierul israelian a reacționat după atacul cu dronă asupra bazei militare de lângă oraşul Binyamina.
Patru soldați israelieni au murit, iar peste 60 au fost răniți într-un atac cu dronă asupra unei baze militare de lângă oraşul Binyamina. Atacul a fost revendicat de Hezbollah, care a declarat că a vizat o bază aparţinând Brigăzii Golani.
Benjamin Netanyahu amenință Hezbollah
Premierul israelian a anunțat că IDF va continua să lovească ținte ale Hezbollah, inclusiv în capitala Libanului, Beirut. Benjamin Netanyahu a reacționat după atacul cu dronă asupra bazei militare de lângă oraşul Binyamina. El a făcut aceste declarații după o vizită pe care a făcut-o la baza militară lovită de o dronă lansată de mişcare islamistă libaneză. În urma acestui atac au fost uciși patru soldaţi israelieni.
„Vreau să fiu clar: vom continua să lovim fără milă Hezbollah peste tot în Liban, inclusiv la Beirut”, a declarat premierul israelian.
După un an de schimburi de tiruri transfrontaliere, Israel şi Hezbollah au intrat în război direct în urmă cu trei săptămâni.
De la începutul războiului, au fost ucise peste 1.300 de persoane, potrivit autorităţilor. În jur de un milion de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele. Au fost vizați mai ales locuitorii din sudul şi estul Libanului, precum şi în suburbia de sud a Beirutului.
Hezbollah a lovit o bază israeliană
Anunțul lui Benjamin Netanyahu vine după un atac cu drone al organizației Hezbollah. Cel puțin patru soldați israelieni și-au pierdut viața în atacul asupra bazei militare. Atacul, revendicat de Hezbollah, a vizat o bază de antrenament aparţinând Brigăzii Golani a armatei israeliene (IDF).
Gruparea teroristă libaneză a prezentat această lovitură drept o dovadă a capacităţii sale de a lovi Israelul. Cu toate acestea, armata israeliană îşi continuă operaţiunea terestră împotriva organizației, din Liban, așa cum a anunțat și Benjamin Netanyahu.
Presa israeliană susține că Hezbollah a lansat trei drone spre Israel duminică seară. Una dintre acestea a fost doborâtă lângă Haifa, în timp ce cealaltă a lovit baza militară de lângă Binyamina. Cea de-a treia dronă a fost doborâtă deasupra mării, în largul oraşului Haifa, potrivit armatei israeliene.
Potrivit jurnaliștilor sirenele de avertizare nu au sunat, iar armata investighează incidentul. Este a doua oară în ultimele două zile când o dronă cade în Israel. Sâmbătă, în timpul sărbătorii israeliene de Yom Kippur, o altă dronă a lovit o suburbie din Tel Aviv, provocând pagube.
Benjamin Netanyahu a cerut retragerea trupelor UNFIL
Premierul israelian a cerut UNIFIL să se îndepărteze de zonele în care se defășoară lupte. Benjamin Netanyahu a cerut ca UNIFIL să-și scoată trupele din zonele de conflict arătând că prezența lor în regiune le-a făcut „ostatice ale Hezbollah-ului”.
Israelul şi-a extins luni ţintele din Liban în războiul cu Hezbollah. Pentru prima oară, armata israeliană a întreprins un raid în oraşul majoritar creştin Aitou, din nordul ţării. Acest atac s-a soldat cu cel puţin 18 morţi şi patru răniţi, conform Crucii Roşii libaneze, relatează Reuters.
Până în prezent, principalele operaţiuni militare ale Israelului în Liban s-au concentrat în sud. Loviturile israeliene au vizat ținte din estul Văii Bekaa şi în suburbiile Beirutului.
Atacul din regiunea de nord a vizat o casă care fusese închiriată familiilor strămutate, a declarat primarul din Aitou, Joseph Trad.