Cabinetul de război din Israel se reunește din nou. Atacul Iranului, principalul subiect de discuție

Cabinetul de război din Israel se reunește din nou. Atacul Iranului, principalul subiect de discuțieSursa foto: X

Premierul din Israel Benjamin Netanyahu își va reuni din nou cabinetul de război luni, a declarat o sursă guvernamentală. Cabinetul de război, inclusiv Netanyahu, ministrul apărării Yoav Gallant, fostul ministru al apărării Benny Gantz și câțiva observatori, s-au întâlnit și duminică seara.

Cabinetul de război din Israel se reunește

Membrii cabinetului de război israelian doresc un răspuns ferm la atacul de sâmbătă al Iranului asupra Israelului. Țările din regiune și din alte părți, inclusiv aliații tradiționali ai Israelului, speră să nu mai aibă loc un atac din partea Iranului.

Benjamin Netanyahu

Sursa foto: Arhiva EvZ

Benjamin Netanyahu ar fi discutat cu Joe Biden

Și premierul israelian Netanyahu este rezervat în declarații după atacul iranian. El ar fi vorbit la telefon cu președintele american, iar Joe Biden l-ar fi avertizat să nu atace masiv Iranul, deoarece SUA nu vor susține un astfel de răspuns.

Benny Gantz, ministru fără portofoliu și reprezentant al opoziției în cabinetul de război israelian, ar fi cel mai vocal oficial din Israel. El consideră că țara lui trebuie să găsească măsuri și să oprească Iranul. Un alt membru cheie este Youv Galant, ministrul Apărării.

Armata israeliană a fost pusă să vină cu simulări de scenarii pentru răspunsul israelian. De altfel, purtătorul de cuvânt al Armatei a fost trimis să explice cum a decurs întâlnirea de aproape patru ore a cabinetului de război, dar și cum a funcționat apărarea aeriană a țării în fața atacului masiv al forțelor iraniene.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: „În ultimele ore am aprobat planurile operaționale pentru acțiuni ofensive și defensive. Vom continua să apărăm statul Israel și, împreună cu partenerii noștri, vom continua să construim un viitor mai stabil și sigur pentru întreg Orientul Mijlociu.”

Iranul a atacat Israelul

Sâmbătă, la ora 3:00 dimineața, purtătorul de cuvânt principal al IDF, Daniel Hagari, a declarat că Iranul a lansat un atac masiv, implicând peste 200 de drone sinucigașe, rachete de croazieră și rachete balistice direcționate către Israel.

Drone

Sursa foto: Dreamstime.com

„Împreună cu partenerii noștri, suntem în plină operațiune de interceptare. Până în acest moment, am reușit să interceptăm majoritatea proiectilelor, inclusiv drone, rachete de croazieră și rachete balistice, în afara granițelor Israelului,” a afirmat Hagari, subliniind că atacul nu s-a încheiat.

Majoritatea interceptărilor au fost realizate cu ajutorul avioanelor, sistemului David's Sling sau sistemului de rachete Arrow. Sistemul Iron Dome, eficient în neutralizarea rachetelor simple provenite de la Hamas și Hezbollah, este mai puțin adecvat pentru drone și rachete de lungă distanță.

Până la ora 3:00 dimineața, conform ABC News, aproximativ 150 de rachete fuseseră lansate de Iran către Israel. Israelul, în colaborare cu SUA, Marea Britanie și Iordania, lucrează la interceptarea dronelor și rachetelor deasupra Siriei, Iordaniei, Irakului și Israelului, potrivit Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News