Beneficiile aduse de plantele verii. Sfaturi pentru diabetici și bolnavii cronici

Sursa: Pixabay

Vara este momentul prielnic pentru ca oamenii să folosească plantele ce apar în acest anotimp. De asemenea, este un moment bun pentru persoanele care au anumite boli cronice.

Plantele care înfloresc vara le pot fi de folos bolnavilor cronici. De asemenea, tot ele ne pot feri și de înțepăturile de țânțari sau alte insecte. Afecțiunile cardio-vasculare, diabetul și hipertensiunea sunt agravate de caniculă. Persoanele supraponderale vor avea și ele probleme din cauza bolilor asociate obezității. În plus, amenințarea infecției cu COVID-19 este încă actuală. Cu toate acestea, natura pune la dispoziție numeroase plante care pot contribui la tratarea afecțiunilor și la prevenirea complicațiilor.

O astfel de plantă este Săpunarița (Saponaria officinalis) care scade tensiunea. De asemenea, ea crește secrețiile biliare și alte secreții digestive și combate viermii intestinali. Extractele din săpunariță sunt recomandate și pentru proprietățile expectorante. Se face un decoct dintr-o linguriță de rădăcini la o cană cu apă. Se ia câte o lingură la un interval de trei ore și nu trebuie depășită cantitatea de trei-patru linguri pe zi. Împotriva paraziților intestinali se recomandă un decoct concentrat preparat din 20 grame de rizomi și rădăcini de săpunariță la un litru de apă, cu care se fac bai de șezut. Acest decoct, sub formă de gargară, poate fi utilizat și în faringite, care pot apărea și când este cald afară.

Sânzienele stimulează circulația

Sânzienele galbene (Gallium verum) sunt florile care apar de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și dau numele acestei sărbători populare din toiul verii. Florile au acțiune antispastică, sedativă, diuretic-depurativă, laxativă și afrodisiacă. Preparatele din această plantă au efecte favorabile asupra circulației sangvine și a vaselor capilare. De asemenea, au și efect ușor sedativ. Se recomandă și în ascite, cistite, gută, reumatism, tulburări minore ale somnului și în impotență. În plus, nu prezintă contraindicații.

Trebuie preparată o infuzie dintr-o lingură din părțile terminale ale plantei recoltate în timpul înfloririi, la o cană cu apă. Se beau una sau două căni pe zi. Se mai pot folosi sub formă de pulbere, din flori măcinate fin cu râșnița de cafea și, apoi, cernute. În acest caz, se administrează câte o linguriță de trei ori pe zi. Pulberea se ține sub limbă timp de 10-15 minute, apoi se înghite cu puțina apă.

Care sunt cele mai bune plante ale verii

Salvie (Salvia officinalis) ajută la buna funcționare a bilei, ficatului și la eliminarea gazelor intestinale. Planta combate transpirația excesivă, chiar o reduce cu 50%. Este ușor astringentă și antibacteriană.  Salvia este indicată în indigestie. În combinație cu alte plante, este folosită în afecțiuni hepato-biliare.

Se prepară o infuzie dintr-o linguriță de frunze la o cană cu apă. Se beau două-trei căni pe zi. Este contraindicată în sarcină. Extern, salvia este recomandată în stări inflamatorii ale mucoasei, stomatite, gingivite, faringite, inflamații sau leziuni provocate de proteze. Se face gargară cu infuzie concentrată (două linguriţe de frunze la 100 ml apă) călduță.

Există mai multe plante cu acțiune hipoglicemiantă în diabetul de tip II. Printre acestea se numără: frunzele de afin, cătină, nuc, semințele de fenicul, cojile de ceapă, urzică, fructul de castravete amar (Momordica charantia). Dudul este recunoscut și el pentru faptul că ajută la scăderea glicemiei. El este recomandat ca adjuvant în formele ușoare de diabet. Frunzele se prepară sub formă de infuzie (o lingură, la o cană cu apă). Se beau două sau trei căni pe zi. Se pot consuma și fructele, ca atare. Plantele medicinale se folosesc ca adjuvant, continuând tratamentul de bază.

Cum poți aluna țânțarii

Printre cel mai căutate plante ale verii se numere și cele care alungă țânțarii. Un mănunchi de busuioc proaspăt în dormitor îți asigură un somn liniștit. Mirosul lui alungă țânțarii și te relaxează. Aceleași efecte le au și măghiranul, menta, cimbrul sau mărarul.

Poți pune ghivece cu aceste plante la fereastră pentru a nu intra insectele în cameră sau le poți planta în grădină, dacă vrei să stai până mai târziu afară, fără grija înțepăturilor. De asemenea, și frunzele de nuc ajută la alungarea insectelor. Dacă vrei să stai seara în grădină, arde câteva frunze de nuc într-o scrumieră și insectele nu se vor mai apropia, notează Libertatea pentru femei.