Patru tineri au fost arestați în Belgia sub suspiciunea de terorism

Patru tineri au fost arestați în Belgia sub suspiciunea de terorismSursa foto: Arhiva EvZ

În dimineața zilei de duminică, Belgia a evitat un atac terorist, după ce mai mulți tineri au fost arestați de către poliție sub suspiciunea de implicare în activități teroriste.

Autoritățile au desfășurat operațiuni de percheziție în patru orașe din Belgia, în căutarea a patru persoane presupuse a fi implicate în planificarea unui atac terorist.

Atac terorist dejucat în Belgia

Poliția a reușit să intercepteze conversațiile și discuțiile online ale celor patru tineri, dezvăluind astfel planul lor pentru un posibil atac terorist.

Informațiile obținute din aceste conversații interceptate au indicat că cei patru indivizi erau radicalizați și au menționat în mod repetat numele grupului Stat Islamic.

Cu toate acestea, este încă neclar dacă suspecții aveau o țintă specifică sau o dată stabilită pentru a pune în aplicare atacul terorist.

Atac terorist Belgia

Stat Islamic. Sursa foto: Arhiva EVZ

Unul dintre suspecți are 15 ani

După reținerea celor patru tineri, aceștia au fost transportați pentru audieri, iar agenții de poliție vor efectua investigații asupra echipamentelor confiscate din locuințele lor.

Printre aceste echipamente se numără laptopuri, telefoane mobile și calculatoare.

Trei dintre ei sunt minori, iau despre unul dintre aceștia  se știe că are 15 ani.

Două persoane au murit în Belgia într-un atac terorist

În luna octombrie a anului trecut a avut loc un alt atac terorist în Belgia, în care două persoane au fost ucise, iar cel puțin una a fost rănită.

Un individ a deschis focul asupra oamenilor de pe stradă, strigând „Allahu Akbar” și apoi a fugit.

Suspectul și-a revendicat atunci atacul în numele grupării Stat Islamic.

Atac terorist

Atac terorist. Sursa foto: Arhiva EVZ

Abdesalem L. a ajuns cu un scuter la Piața Sainctelette din Bruxelles luni, la 19:15. A coborât, a scos o armă dintr-o cutie de carton și a tras în trei persoane.

Apoi a plecat din nou pe același scuter, strigând 'Allah Akhbar'. Bărbatul are o pagină de Facebook sub pseudonim și are peste 3.000 de prieteni în listă. După împușcături, el a postat două videoclipuri pe pagina respectivă de Facebook, în care își revendica atentatul”, au scris jurnaliștii din Belgia imediat după.

El a exprimat în trecut solidaritatea cu palestinienii din Fâșia Gaza și a distribuit un mesaj în legătură cu tragicul incident al uciderii unui băiețel palestinian în vârstă de șase ani în Statele Unite.