Ana Florea este educatoare la o grădiniță din orașul Beiuș și mama unei fetițe în vârstă de 11 ani. A intrat în învățământ la un an după ce și-a terminat studiile la Oradea. A absolvit Facultatea de Muzică, secția actorie, pentru că teatrul a fost pasiunea ei de mic copil. Prin muncă și ambiție, ea reușeste de mai bine de 10 ani să aducă o fărâmă de speranță în orășelul ei de sufl et. Datorită ei, Beiușul este în ziua de azi un oraș în care se întâmplă ceva special.
Perioada studenției a fost o adevărată luptă pentru ea, în condițiile în care mama ei o presa chiar și în anul patru să renunțe: „Renunță, renunță, îmi spunea ea. Nu a avut, însă, cu cine!”. Ana este o tânără care se încăpățânează să își păstreze intact entuziasmul din perioada facultății și în prezent, deoarece „dacă eu renunț ce se va întâmpla cu toți copiii, cu fetița mea? Lipsa de chef se va răsfrânge asupra tuturor!”, spune ea.
A pus pe picioare o trupă de teatru de amatori
Visul ei de a pune pe picioare o trupă de teatru de amatori a început să prindă contur în urmă cu 10 ani, din dorința de a-și ține mintea ocupată. A început să facă teatru în Beiuș pentru a păstra o fărâmă din ceea ce lăsase în urmă în Oradea, „cu dorul în suflet, dor de prietenii mei, de scenă, chiar și de nopțile lungi în care lucram”.
În momentul în care avea cel mai mult nevoie de ajutor pentru a-și pune în fapt ideile, a apărut Asociația Micul Beiușean. „În timpul liber făceam entertainment la petrecerile copiilor. Sunt cel mai simpatic clown din Beiuș. La una dintre petreceri am întâlnit un cuplu. Mi s-a propus să intru într-o asociație care să cuprindă diverse activități pentru copii. Am stat, am ascultat cumințică, după care am zis. Da, pentru că sunt prima care zice da, facem de toate!”. Scopul educatoarei a fost încă de la început acela de a redeschide teatrul din oraș, de a pune bazele unei trupe și nu în ultimul rând de a educa tinerele generații prin tot ceea ce înseamnă artă. „Când am pornit la drum cu trupa, mi-am propus să transform spectacolele într-un instrument educativ sută la sută. Atât pentru copii, cât și pentru publicul beiușean, care are mare nevoie de educație în sensul ăsta”.
A reușit astfel într-un timp relativ scurt să adune în jurul ei o mână de școlari talentați, pe care i-a îndrumat să descopere magia teatrului și să fie capabili de a o transmite și celorlalți în momentul în care urcă pe scenă.
Munca din spatele fiecărui spectacol e crucială
Fiecare spectacol cere mari eforturi, de la adaptarea scrisă la scenografie, repetiții și până la organizarea decorului. Ana, împreună cu trupa, a reușit la fiecare spectacol să ducă pe umeri tot greul, până în cele mai mici detalii, uneori însă și cu ajutorul oamenilor binevoitori. „Tot ceea ce am făcut până în momentul de față în ceea ce privește decorul a fost făcut din resurse proprii și din banii pe care i-am primit din implicări voluntare. Toți cei care au contribuit, indiferent cu ce au contribuit au făcut-o benevol, fără a fi remunerați”. Pregatirea fiecarui spectacol al Anei a reprezentat un adevărat ritual, pentru că din momentul în care începe sa lucreze la un text, automat începe și lucrul la ceea ce înseamnă scenografie și costume. „De fiecare dată a trebuit să ne descurcăm cum am putut. Am început cu costume realizate din haine luate de la second hand sau donate”.
Alături de distribuția spectacolelor a construit totul de la zero. Pe lângă clasicul program de repetiții, a urmat și unul de confecționare a decorului și a costumelor: „Am bătut cuie, am montat lumini, am întins decoruri, am cusut pânza, iar dacă a fost nevoie de pictură, am avut prieteni care au făcut asta. Când am avut nevoie de candelabru l-am făcut din tot felul de mărgele și lănțișoare cumpărate de la magazinele chinezești. Ne gândim toți cum putem face să cheltuim cât mai puțini bani, fiind nevoiți sa scoatem din buzunar foarte mult”.
Pentru unul din spectacolele realizate de Ana Florea, numit „Fetița cu chibrituri” a fost nevoie de ferestre pentru decor. Ele au fost găsite aruncate pe lângă un adăpost de animale. „Ne am pus să le asamblăm, să le curățăm și să le vopsim”.
Au existat zile când de la muncă mergea direct în sala de repetitii, iar acasă ajungea seara târziu. „Alergam prin oraș după materiale, iar după ne intâlneam să repetăm. Pregăteam decorul inclusiv nopțile. A fost însă mai important drumul până la spectacol, pentru că ei, copiii, au învățat să se respecte și să se ajute. Din pahare de unică folosință făceam globuri, cu becuri”, a încheiat Ana.