Un comentariu de Denise Schick pentru The Federalist.

The New England Journal of Medecine a relatat de curând că un bărbat a dat naștere unui copil născut mort. Este o poveste dramatică, deoarece personalul medical al spitalului nu a oferit bărbatului gravid tratamentul corespunzător la timp. Dacă ar fi făcut-o, copilul ar fi trăit.

Acum, după ce ați citit acest prim paragraf măcar de câteva ori încercând să înțelegeți ceva, dați-mi voie să vă explic. Persoana care a născut (a cărei identitate nu a fost făcută publică) și-a început viața biologică ca femeie, dar și-a făcut operație de schimbare de sex pentru a deveni „bărbat”. Se pare, deci, că această „fostă” femeie și-a conservat un ovul viabil pe care l-a fertilizat după un act sexual cu un bărbat.

Potrivit Associated Press, „pacientul de 32 de ani a declarat infirmierei că este transgen atunci când a ajuns în camera pentru urgențe și că în dosarul său medical electronic apare ca fiind bărbat. Nu mai avusese menstruație de mai mulți ani și luase testosteron, un hormon care are efecte masculinizante și poate reduce ovulația și menstruația. Însă a încetat să ia hormonul și medicația hipotensivă după ce și-a pierdut asigurarea.”

Bărbatul transgen avea burta mare, însă infirmiera a pus acest fapt pe seama obezității, fenomen obișnuit în zilele noastre. De aceea, cazul său nu a fost tratat cu maximă prioritate. În consecință, s-au scurs mai multe ore până ce a primit tratament medical din partea doctorilor.

În acel moment, „o ecografie a arătat semne de activitate cardiacă fetală vagi, iar un examen a dezvăluit că o parte a cordonului ombilical alunecase în canalul uterin. Doctorii s-au pregătit pentru o naștere prin cezariană de urgență, însă, în sala de operații nu s-a mai auzit nici o bătaie de inimă a fătului. Peste câteva momente, bărbatul a născut un copil mort.”

Acum, personalul medical resimte presiunea erorii sale. Povestea, publicată de mai multe organe de presă, o citează pe autoarea articolului din jurnalul medical, dr. Daphna Stroumsa, de la Universitatea din Michigan: „A fost clasificat în mod corect ca bărbat… Însă această clasificare ne-a împiedicat să luăm în calcul necesitățile medicale reale.”

Stroumsa folosește aici cu șiretenie o conjuncție. Observați termenul cu care începe a doua frază: cuvântul „însă” este o conjuncție, o legătură între fraze, clauze sau, în acest caz, între propoziții. Conjuncția „însă” folosește pentru a exprima o idee contrară. De exemplu: „Este un om bogat, însă este și un avar”.

Ne așteptăm ca oamenii bogați să cheltuiască mult. Deci, când un om bogat cheltuiește cu avariție, acțiunile sale sunt contrare așteptărilor noastre.

În cuvintele lui Stroumsa, observăm cum conjuncția „însă” pare să conducă la un gând contrar. „A fost clasificat în mod corect ca bărbat.” Apoi urmează conjuncția „însă”: „Însă această clasificare ne-a împiedicat să luăm în calcul necesitățile medicale reale.”

Folosirea în acest mod a conjuncției arată că clasificarea a fost independentă de persoana clasificată, că de fapt clasificarea a fost cauza turnurii tragice pe care au luat-o evenimentele.

Clasificarea pacientului ca bărbat corespunde cu exactitate dorinței persoanei în chestiune. Personalul spitalului a făcut exact ce dorea această persoană și exact ceea ce cultura noastră de astăzi cere: a clasificat-o după alegerea sa și nu după sexul real.

Dacă ar fi clasificat persoana în conformitate cu sexul ei (femeie), atunci este foarte probabil că ar fi sesizat simptomele ca fiind legate de o sarcină dificilă și i-ar fi acordat o prioritate mai mare la tratament.

Stroumsa ar fi trebuit să utilizeze conjuncția „și” în loc de „însă”. Cuvântul „și” implică ceva similar, cu care ceea ce urmează este legat. Propoziția ar fi trebuit să sune astfel: „Și această clasificare ne-a împiedicat să luăm în calcul necesitățile medicale reale.”

Ar fi fost mai cinstit. Și ar fi ridicat presiunea de pe spinarea personalului medical al spitalului. Pacienta s-a identificat pe sine ca un „bărbat” transgen. Potrivit legii și protocolului, personalul a tratat-o ca pe un bărbat.

Cu siguranță, nimeni, de la persoana transgen în chestiune la partenerul său sexual, trecând prin personalul spitalului, nu a intenționat ca bebelușul să moară. Însă asemenea consecințe tragice neintenționate nu ar trebui să fie neașteptate când ființele umane se joacă într-un asemenea mod flagrant și neglijent cu Creația.

La fel cum o conjuncție leagă două propoziții sau fraze, consecințele sunt legate de acțiuni.

Cine este cu adevărat vinovat de moartea acestui bebeluș? Cred că și cultura noastră merită să i se atribuie o parte consistentă din vină pentru că s-a jucat atât de flagrant cu înseși bazele creației lui Dumnezeu și pentru că a ridicat terminologia corectitudinii politice până la nivelul faptei.