Actualitate
„Bătăturile din palme sângerează și dor la fel, indiferent dacă sportul e olimpic sau neolimpic"
Amatto Zaharia, multiplu campion european și mondial de Kempo, maestru emerit al sportului românesc și președintele Federației Române de Kempo, a acordat un amplu interviu pentru EVZ și a condamnat proiectul de act normativ ce dorește scoaterea de la finanțarea publică a sporturilor neolimpice.
EVZ: Domnule Amatto Zaharia, cum comentați proiectulul de act normativ privind modificarea și completarea legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, ce vizează modificări majore în sportul românesc, în sensul excluderii de la finanțarea publică a mai multor federații sportive naționale pe criterii de apartenență sportivă?
Amatto Zaharia: Orice lege trebuie făcută întotdeauna în folosul oamenilor și în niciun caz împotriva lor, iar acest proiect este construit în mod evident împotriva a peste jumătate din sportivii şi antrenorii care activează în sportul românesc. Din păcate, acest proiect nu este nimic altceva decât un SPORT-EXIT forţat, în urma căruia o mare parte din sportul românesc va fi eliminată de la finanțarea MTS iar cealaltă parte va sta permanent cu "sabia lui Damocles" deasupra capului. Cum să putem vorbi de o lege îmbunătățită, care să sprijine activitatea federaţiilor în sensul atragerii unui număr cât mai mare de copii către sălile de sport, când de fapt prin acest proiect o mare parte din federaţiile sportive vor dispare?! Cum să mai putem vorbi despre o unitate în jurul valorilor şi idealurilor sportive când de fapt acest proiect îşi propune să împartă sportul românesc în două grupe, antagonizându-l?! Cum să mai vina copiii către sport dacă statul român face totul pentru a-i îndepărta?!
Cum va afecta această nouă lege harta sportului din România? Este foarte simplu de înțeles pentru oricine care are o minimă conexiune cu realitatea. Aproape jumătate din federaţii împreună cu absolut toate secţiile neolimpice din cadrul a peste 40 de cluburi departamentale, în care activează zeci de mii de copii şi antrenori, vor dispare. Este acest lucru benefic pentru România?! Eu cred că nu. Din păcate, proiectul are la bază o gândire total greşită, ministerul aruncând în mod incorect o anatemă asupra sporturilor neolimpice, care sunt considerate de MTS o piedică în calea obţinerii de performanţe olimpice, motiv pentru care, trebuie scoase de la finanţare. Astfel, spune ministerul, scoţând de la finanţare sporturile neolimpice, România va putea urca în clasamentele CIO. Dincolo de faptul că nici un copil de grădiniţă nu poate crede că performanţele olimpice de la gimnastică sunt dependente de sportivii de la kempo iar canotorii nu pot vâsli mai rapid din vina sportivilor de la sambo, acest argument este unul de un ridicol absolut, fiind contrazis chiar de către realitatea existentă în clasamentele CIO, unde constatăm ca absolut toate ţările clasate înaintea României finanţează fără probleme zeci de sporturi neolimpice. Spre exemplu, Ungaria finanţează prin ministerul sportului peste 85 de federaţii sportive, deşi are o populaţie pe jumătate cât a noastră, şi cu toate acestea se află deja pe locul 10 în clasamentul CIO, fără să scoată pe absolut nimeni de la finanţare. Trebuie să înțelegem cu toții că sportul este al nostru, al tuturor. Cu toții suntem români, cu toții reprezentăm România, cu totii participam la naţionale, europene sau mondiale. Nu există nicio diferenţă notabilă între sporturi, cu excepţia unei singure competiţii în plus, Jocurile Olimpice, o dată la patru ani. Atât. Toate sporturile merită apreciate şi respectate în egală măsură. Tocmai de aceea, consider că nu trebuie călcată în picioare, printr-o lege, munca şi demnitatea sportivilor şi antrenorilor, indiderent de sportul practicat. Noi nu am contestat niciodată modul fr distribuire a bugetului către federaţii. Chiar dacă nu este tocmai fairplay, noi am acceptat întotdeauna tacit ca 98% din buget să se ducă către sporturile olimpice şi doar 2% să vină catre cele neolimpice. Noi am acceptat întotdeauna tacit, ca premierile olimpicilor să fie chiar şi de zece ori mai mari decât cele ale neolimpicilor pentru aceleaşi rezultate. Noi am acceptat tacit ca olimpicii să primeasca rente viagere iar neolimpicii nu, deşi nu este prea corect. Dar să vii acum să arunci în mod nemeritat şi nejustificat o anatemă asupra unor sportivi şi antrenori şi să spui că neolimpicii sunt vinovaţi şi că performanţele olimpice depind de acest 2% acordat federaţiilor neolimpice, cred că este deja prea mult. Putem vorbi în acest proiect de discriminare? Absolut. Despre asta este vorba. Acest Sport-Exit propus de MTS împarte în mod forțat sportul românesc în două grupe, antagonizându-l, stigmatizând şi discriminând flagrant zeci de mii de copii și tineri din această țară, inoculând în peisajul sportiv românesc un climat nociv de stres și instabilitate, de impredictibilitate, de ură și dezbinare între români, între antrenori, între sportivi, între federații. Consider că nimeni, indiferent de funcție, nu are dreptul să divizeze si să dezbine domeniile pe care le reprezintă. Consider că nimeni, indiferent de funcție, nu are dreptul să insulte si să stigmatizeze copiii din această țară în funcție de sportul pe care-l practică, ridiculizându-le munca și performanța, infierându-i și discriminându-i în mod nejustificat și nemeritat pe criterii de legitimare sau de apartenență la o organizație sau alta. Nimeni nu are dreptul să decidă printr-o lege că anumiți copii s-au născut buni iar alții s-au născut răi și trebuie pedepsiți, că anumiți copii sunt frumoși și senzaționali deoarece fac parte din rasa pură, olimpică, ariană, motiv pentru care trebuie să fie super-finanțați de stat doar pentru că exista, iar ceilalți sunt urâți și trebuie să fie exterminați inclusiv de la finanțarea publică, deoarece fac parte dintr-o rasă sportivă inferioară, o sub-specie care trebuie să dispară prin orice mijloace din peisajul sportului românesc pentru a nu deranja elitele prin prezența lor.
Condamnați vehement acest proiect... Nu ai cum să nu condamni acest proiect dacă ai o minimă decență si un minim bun simț, deoarece el este total incorect și imoral. Acest proiect este condamnat chiar si de majoritatea federatiilor olimpice, care au dat în această perioadă dovadă de un fairplay deosebit susţinând demersurile noastre de retragere a acestui proiect din dezbatere şi de revenire la masa dialogului. Inclusiv COSR-ul a avut aceeaşi atitudine corectă şi obiectivă. Oricine înţelege că şi în sport, la fel ca în orice alt domeniu, este precum într-o familie. Niciun părinte zdravăn la cap de pe această planetă nu are dreptul să-i dea de mâncare doar copilului frumos sau olimpic din familie iar pe ceilalți să-i trimită la orfelinat sau la cerșit. Nicio familie nu poate fi unită şi nu poate progresa dacă în acea familie mănâncă doar olimpicul la matematica iar frații lui mai mici sunt lăsați de izbeliște. La fel este și cu această „familie” a sportului românesc. Tocmai de aceea cred cu tărie că Legea Sportului trebuie îmbunătățită printr-un dialog transparent, real, constructiv, în sensul creării unui cadru cât mai propice dezvoltării tuturor sporturilor, în sensul atragerii unui număr cât mai mare de copii către sălile de antrenament indiferent de sportul practicat, în sensul adaptării legii la cerințele unei societăți moderne, aflate în continuă schimbare, venind astfel în întâmpinarea dorințelor și solicitărilor tuturor copiilor din această țară, fără niciun fel de discriminare pe tot felul de criterii ridicole de legitimare și de apartenență sportivă. Sportul este sport indiferent de denumire sau apartenenta la o organizatie sau alta.
Este câștigarea de medalii olimpice cel mai important obiectiv pentru sportul românesc? Dacă am ramas ancoraţi la raportările cincinale din perioada comunistă, poate. Dacă însă înțelegem că lumea a evoluat, atunci cu siguranţă, nu. Din punctul meu de vedere, dar şi al specialiștilor Comisiei pentru Sport din cadrul Uniunii Europene, obținerea oricarei medalii este foarte importantă dar nu este unicul obiectiv al sportului și nici măcar cel mai important. „Medalia” este doar unul dintre multele obiective ale sportului, fiind considerată doar o consecință a unei bune practicări şi a unei mari baze de selecţie. Dacă obținerea unei medalii, fie ea și una olimpică, ar fi unicul beneficiu sau obiectiv al sportului, atunci sportul ar fi cu siguranță mai trist și mai sarac iar aportul sportului in societate ar fi extrem de mic și limitat.
De ce? Orice societate modernă, civilizată, înțelege foarte bine că sportul are cu mult mai multe valențe și beneficii. Pentru orice tara civilizata, cel mai important lucru este ca un număr cât mai mare de oameni să fie implicaţi în activitatea sportivă. Educarea copiilor prin sport, integrarea tinerilor cu probleme, îmbunătățirea stării de sănătate a populației, scăderea ratei infracționalității juvenile prin implicarea tinerilor în activități organizate, inocularea spiritului patriotic și de apartenență națională inclusiv prin participarea la diverse concursuri internaționale, unde să performeze în sportul preferat în compania unor sportivi din alte țări, pregătirea tinerilor pentru situații limită de stres fizic și psihic, coagularea maselor în jurul unui ideal sportiv, sunt beneficii foarte importante obținute de statul român printr-o susținere financiară şi aşa modică, fără discriminare, a sistemului sportiv național în totalitatea și integralitatea sa.
Sportul este considerat cel mai bun ambasador al unei ţări. Aşa este şi poate tocmai de aceea trebuie distrusă o mare parte din el.. Poate tocmai acesta este ordinul de zi pe unitate. Din păcate, acest lucru se întâmplă şi cu concursul unora, cei drept puţini la număr, chiar din lumea sportului. Problema în orice minister, este una de atitudine a celor care lucrează acolo. Deşi ne-am câştigat cu greu dreptul la liberă exprimare, cei mai mulţi aleg în continuare calea unei atitudini aşa-zise „diplomatice”. Să nu supere pe nimeni. Să nu fie daţi afară dacă îşi permit să aibă o opinie. Să stea cuminţi în banca lor şi să-i spună şefului cât de mare, cât de frumos şi cât de deştept este. Şi mai ales să-l pupe continuu, peste tot. O atitudine umilă, pe principiul „capul plecat, sabia nu-l taie”. Această atitudine, de o obedienţă libidinoasă, a ajuns să faca parte intrisecă din gena noastră. Din aceasta cauză, noi nu ne mai comportăm demult ca un popor ci am devenit de-a lungul timpului doar o populaţie care vieţuieşte pe acest teritoriu geografic, târându-se de pe o zi pe alta cu capul plecat ca să nu-i supăram pe alţii. Este unanim recunoscut faptul că sportul poate readuce respectul de sine unei naţuni. Uitaţi-vă la Islanda la ultimul turneu european de fotbal. Au dat lumii întregi o lecţie de unitate şi demnitate naţională. În România, sportul a ramăs una din puţinele redute care ne mai poate reda demnitatea. Sportul îi poate reînvăţa pe oameni să-şi ridice capul din ţărână, să-şi îndrepte coloana şi să privească spre înainte cu fruntea sus. Sportul ne poate face din nou mândri că suntem români iar miniştrii şi politicienii, cei care au contribuit din plin la degradarea demnităţii noastre, au obligaţia să fie alături de noi, să fie alături de sportul romanesc în totalitatea şi integralitatea formelor sale recunoscute legal, fără discriminare. Mai sperati într-o revenire la normalitate? Mai sunt soluţii? Bineînţeles. Încăpăţânarea, îngâmfarea, infatuarea, veleităţile mesianice, nu fac nici un bine nimănui, ci din contra. Legea Sportului trebuie modificată şi îmbunătăţită pentru şi în folosul celor implicaţi în această activitate iar acest lucru nu se poate obţine decât printr-un dialog transparent, real, cu inima deschisă şi cu dorinţa evidentă de a face bine tuturor sportivilor şi antrenorilor, indiferent de apartenenţa sportivă. Nici un părinte nu este interesat dacă sportul pe care-l practică copilul lui, este olimpic sau nu. Acest lucru nu conteaza pentru nimeni. Atât părinţii cât şi noi ca naţiune trebuie să fim interesaţi şi să susţinem toate federaţiile recunoscute legal, care demonstrează că atrag prin programele lor un număr cât mai mare de copii în sălile de sport. Restul ….e doar poveste. Profit de acest interviu, pentru a le aduce la cunoștiință și celor care încă nu au aflat, că flotările și genoflexiunile se fac la fel indiferent de sport, că transpirația are același gust și miros pentru noi toți, că bătăturile din palme sângerează și ne dor la fel, indiferent dacă sportul e olimpic sau neolimpic. Că accidentările si crampele musculare ne marchează la fel viața sportivă, că performanțele la campionatele europene și mondiale se obțin la fel de greu și mai ales că imnul României este intonat și are același efect emoționant pentru toți sportivii, din toate sporturile. Consider că este momentul să renunțăm la cutumele prăfuite și retrograde care ne ţin ancoraţi în preistoria sportului mondial, consider că este momentul să înțelegem că lumea sportului a evoluat şi s-a diversificat, că frumusețea sportului constă tocmai în diversitatea formelor sale și mai ales, consider că a venit momentul să înțelegem că noi toți, împreună, suntem sportul românesc, noi toți, împreună, suntem România!
Recomandările noastre
