UN AN DE LA BATACLAN. Franța își plânge morții din atacurile TERORISTE de la Paris. Ce măsuri a anunțat premierul

UN AN DE LA BATACLAN. Franța își plânge morții din atacurile TERORISTE de la Paris. Ce măsuri a anunțat premierul

Starea de urgență din Franța, impusă anul trecut după atacurile teroriste din Paris, va fi extinsă, a anunțat premierul Manuel Valls. El a declarat că măsurile sunt necesare „pentru a proteja democrația”.

Valls a vorbit la împlinirea unui an de la atacurile militanților islamiști, în care au murit 130 de oameni. Președintele Francois Hollande va marca trecerea unui an de la atentatele teroriste de la Paris dezvelind  plăcuțe comemorative ale victimelor.

Începând cu stadionul Stade de France și terminând cu sala de concerte de la Bataclan, Hollande și primarul Parisului vor vizita toate cele șase ținte ale atacatorilor, aducând un omagiu victimelor nevinovate.

Hollande nu este așteptat să țină discursuri, spunând că vrea ca oamenii să se gândească în această zi la victime, nu să facă politică.

Numele morților vor fi citite la ficare dintre aceste locații.

La Stade France, fiul victimei Manuel Dias, singura persoană ucisă acolo, a vorbit în numele tatălui său, născut portughez, spunând că acesta era dovada vie „că integrarea este posibilă”. „Trăiască toleranța, inteligența, trăiască Franța”, a spus el.

Sâmbătă, cu o zi înaintea comemorării masacrului, sala de la Bataclan s-a redeschis cu un concert al artistului britanic Sting. Solistul a spus audienței, printre care s-au aflat și supraviețuitori ai atacului, că ei trebuie să onoreze moartea, dar să sărbătorească viața.

Un minut de reculegere a fost ținut în amintirea celor uciși în atacurile din capitala franceză de jihadiștii Statului Islamic.

În 13 noiembrie 2015, un grup de jihadiști a lansat atacuri coordonate asupra Stade de France și restaurate pline cu oameni, într-o vineri seara. Sala de concerte de la Bataclan a fost scena atacului mortal. Trei bărbați înarmați au intrat acolo și au tras în mulțime, omorând 90 de persoane.

Sâmbătă, într-un interviu pentru BBCm, Manuel Valls a spus că starea de urgență va fi extinsă pentru că există riscul „unor atacuri de felul celor pe care le-am văzut la Nisa”. Starea de urgență a fost extinsă cu șase luni în iulie, după ce un șofer de camion a intrat în mulțime și a ucis, de Ziua Bastiliei, 84 de oameni.

Măsurile extreme oferă puteri mai multe polițiștilor, de a percheziționa oamenii și de a-i plasa în arest la domiciliu. Cu toate acestea, o anchetă oficială a descoperit că starea de urgență are un impact minim asupra îmbunătățirii securității în țară.

Valls a mai spus că țara trebuie să rămână sigură, în timpul campaniilor și alegerilor prezidențiale și parlamentare, care vor avea loc în Franța, între aprilie și iunie 2017.