Preşedintele sirian Bashar al-Assad a sosit joi seara la Jeddah, în ajunul unui summit al Ligii Arabe în acest oraş saudit, după ani de izolare a regimului de la Damasc din cauza războiului din Siria.
Assad "a aterizat pe Aeroportul Internaţional regele Abdulaziz din Jeddah pentru a participa la summitul (...) Ligii Arabe", a indicat televiziunea de stat siriană.
Televiziunea publică saudită Al-Ekhbariya a arătat imagini cu preşedintele sirian, zâmbind, coborând dintr-un avion şi primit de prinţul Badr bin Sultan, viceguvernatorul regiunii Mecca, de care depinde Jeddah.
Preşedintele sirian va participa la prima sa reuniune a Ligii Arabe din 2010, semnând astfel marea sa revenire pe scena diplomatica arabă.
Liga Arabă a subliniat recent necesitatea de a juca un "rol principal" pentru a se ajunge la o soluţionare în Siria, unde războiul s-a soldat cu aproximativ o jumătate de milion de morţi, precum şi milioane de refugiaţi şi strămutaţi.
Siria, la rândul ei, mizează pe o normalizare deplină a relaţiilor cu ţările arabe, în special cu monarhiile bogate din Golf, pentru a finanţa reconstrucţia costisitoare a ţării.
Siria a fost reprimită în lumea arabă
Arabia Saudită a anunţat săptămâna trecută redeschiderea reprezentanţei sale diplomatice în Siria după 11 ani de întrerupere a relaţiilor cu regimul de la Damasc, izolat din cauza războiului civil care a devastat ţara. Această decizie a Arabiei Saudite, un lider al ţărilor din Golf cu influenţă regională, a survenit la două zile după reintegrarea Siriei în Liga Arabă, anunţată pe 7 mai la Cairo, după cum anunță Agerpres.
Liga Arabă a readmis Siria după o absență de 11 ani, a anunțat duminică organizația, în urma unei reuniuni extraordinare la sediul Ligii Arabe din Cairo, Egipt. Reprimirea are efect imediat, după ce Siria a fost suspendată în timpul unor represiuni violente a protestelor antiguvernamentale. Liga Arabă este o organizație a țărilor din Orientul Mijlociu și Africa și a Organizației pentru Eliberarea Palestinei. Scopul său este de a promova relații politice, economice, culturale și sociale mai strânse între membri.
Statele membre au convenit în timpul reuniunii de duminică să „reia participarea delegațiilor guvernului Republicii Arabe Siriene la reuniunile Consiliului Ligii Statelor Arabe”, potrivit unui comunicat al Ligii Arabe, citat de CNN. Liga Arabă a subliniat, de asemenea, necesitatea de a lua „măsuri practice și eficiente” pentru a rezolva criza siriană, a adăugat comunicatul.