Fostul președinte Traian Băsescu i-a dat urmașului său la Cotroceni, Klaus Iohannis, un sfat cu privire la declarația pe care șeful statului o va face după amiază.
Băsescu spune că Iohannis ar trebui să vorbească, în primul rând, despre atentatul terorist de la Kabul, în urma căruia un român și-a pierdut viața.
„În primul rând, președintele ar trebui să vorbească despre Kabul. Este un lucru foarte grav care s-a petrecut acolo, o ambasadă atacată. Au fost oamenii de la securitate...”, a spus fostul șef de stat.
„Când bârfiți SIE, să știți că îi bârfiți și pe oamenii aceștia care au murit apărând ambasada. Deci oamenii aceștia de la securitate, care sunt ofițeri SIE, merită să fie pomeniți de președinte astăzi”, a mai spus Traian Băsescu.
Reamintim că un membru al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost grav rănit, după un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini, produs rănit în cursul nopții de 2 spre 3 septembrie.
Ramona Mănescu, ministru al Afacerilor Externe, a declarat că atacul terorist de la Kabul a vizat Ambasada României, precizând că a fost vorba de un asalt susținut timp de câteva ore și că imobilul respectiv nu mai poate fi utilizat.