Băsescu are voie să ceară anchetarea miniştrilor-parlamentari
- Adam Popescu
- 11 aprilie 2008, 03:00
Parchetul General nu are voie să se adreseze preşedintelui României pentru a obţine avizul necesar pentru anchetarea unui ministru care este şi membru al parlamentului, dar şeful statului îşi păstrează dreptul de a cere urmărirea penală şi într-un astfel de caz.
Aşa reiese din motivarea deciziei Curţii Constituţionale din 5 martie, prin care s-a stabilit că anchetarea miniştrilor-parlamentari trebuie avizată de Senat sau Camera Deputaţilor, iar anchetele privind miniştrii care nu sunt membri ai parlamentului sunt avizate de şeful statului.
Decizia Curţii nu lămureşte însă dacă în dosarele care îi vizează pe ministrul muncii, Paul Păcuraru, şi pe foştii miniştri Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Codruţ Şereş mai este nevoie ca procurorii să obţină şi avizele parlamentului pe lângă cele pe care şeful statului le-a emis deja în luna ianuarie. Nici reprezentanţii Parchetului General şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) nu au putut să lămurească, ieri, acest lucru, precizând însă că problema se va clarifica după ce experţii celor două instituţii vor analiza cu atenţie motivarea Curţii Constituţionale.
Potrivit acestei motivări, fiecare dintre cele trei autorităţi enumerate de Constituţie - preşedinte, Senat şi Camera Deputaţilor - se bucură de un „drept absolut“ de a cere urmărirea penală a unui ministru, iar „exercitarea acestuia de către una dintre ele nu se poate face în detrimentul celorlalte, dreptul uneia nefiind condiţionat de dreptul celorlalte“.