Barca folosită de șvabi pentru colonizarea Banatului este expusă la Timișoara. Donația este una extrem de importantă pentru istoria întregii regiuni
- Mihai Soica
- 5 iunie 2023, 18:36
După eliberarea Banatului de sub ocupația otomană, de către forțele Imperiului Austriac, s-a pus problema colonizării acestei întinse regiuni cu germani. Din acest motiv, sute de mii de persoane au fost strămutate de pe teritoriul Germaniei de azi, din zona orașului Ulm, în Banat.
Coloniștii au ajuns în regiune, navigând pe Dunăre, la bordul unor mici ambarcațiuni din lemn, unde putea să-și ducă zilele până ajungeau la destinație.
Micile vapoare se numeau ”cutiile din Ulm”, și aveau o însemnătate speciale pentru oameni. În momentul în care ajungeau la destinație, acestea erau dezmembrate iar lemnul era folosit pentru construcția de case.
Aceste mici ambarcațiuni erau fabricate la Ulm, și puteau transporta în condiții normale până la 200 de pasageri. Ele au fost construite din lemn brut, fără smolire, astfel că, la sosirea la destinație erau ușor de desfăcut pentru a fi refolosite în alte scopuri.
Donație pentru Timișoara
Una dintre puținele ”cutii” care au mai rămas se află la Ulm, Germania, în fața Muzeul Șvabilor Dunăreni.
Mai există o altă navă, mai mică, de doar șase metri lungime, care a fost construită pentru a fi prezentată la diferite manifestări culturale, legate de istoria șvabilor.
Această navă a ajuns acum la Timișoara și va rămâne definitiv aici, după ce constructorul a decis să o doneze municipalității, pentru a arăta lumii modul în care șvabii au ajuns în Banat.
„Ulmer Schachtel a fost primul mijloc de transport al oamenilor din Germania care au vrut să vină în Banat. Era rapid și ieftin. Mergeau doar ziua, noaptea erau în port. Echipajul era format dintr-un căpitan, un vâslar în față și unul în spate. Căsuța a fost pentru femei, copii și eventual pentru produse perisabile. Utilaje nu s-au transportat. Animale, eventual o vacă pentru lapte. Încăpeau pe ele până la 200 de persoane. Făceau două săptămâni până la Viena. Nu se vâsla, ci mergeau pe cursul apei. Dunărea merge cu cinci kilometri pe oră”, a declarat Erich Meier, cel care a construit ambarcațiunea.
Întâlnirea șvabilor de la Timișoara
În acest an, la Timișoara, care este și Capitala Culturală a Europei, va fi organziată și întâlnirea șvabilor bănățeni.
„Această machetă are deja 20 de ani. Am făcut-o din pasiune. Am fost ea la diferite manifestări în Germania. Și-a făcut datoria în Germania, iar acum am decis să o las aici. M-am gândit mult unde să o las, să fie în siguranță. Până la urmă am decis să o donez Fundației Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara”, a mai spus Erich Meier, citat de Ghidul Banatului.