Sociologul Barbu Mateescu enunță pe blogul Sociollogica câteva scenarii pentru alegerile prezidențiale.
Hai să facem un mic experiment psihologic. Să zicem că Bulgaria a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale:
Candidatul A a luat 42% din voturi. Candidatul B a luat 39% la voturi.
42-la-39. Te rog să te uiți la aceste cifre și să observi propria ta reacție emoțională la citirea lor. Există un favorit cert? Care? Cât de mari sunt șansele lui? Cât de mari sunt șansele celuilalt de a recupera?
Acum să ne uităm la rezultate de tur unu din Costa Rica. Dar scorurile sunt altele:
Candidatul A a luat 44% din voturi. Candidatul B a luat 41% la voturi.
Să repetăm experimentul. 44-la-41. Studiază-ți din nou reacția emoțională la citirea lor. Există un favorit cert? Care? Cât de mari sunt șansele lui? Cât de mari sunt șansele celuilalt de a recupera?
Dacă ai avea de ales, care candidat de pe locul doi ai vrea să fii? Cel din Bulgaria sau cel din Costa Rica? Care candidat de loc unu ai vrea să fii?
Din toate gândurile care ți-au trecut prin minte, vreau să mă concentrez asupra unuia. S-ar putea să fie subconștient sau titlul postării s-ar putea să-l fi scos la iveală: prima cifră a scorului contează în mod disproporționat în percepția scenariului.
Voi face niște observații scurte:
A) Diferența între 42% și 39% e de trei procente. Ca și diferența dintre 44% și 41%.
B) Se poate argumenta matematic că în cazul "Costa Rica" candidatul de pe locul doi are un drum mai greu în față: are de recuperat 3%, ca și în celălalt scenariu, dar "pe masă" sunt mai puține procente care s-au îndreptat în turul unu spre alți candidați și care în turul doi s-ar putea redistribui: 15 și nu 19.
Însă majoritatea oamenilor nu percep lucrurile așa. Instinctiv, în scenariul "bulgar" (42-la-39) ochiul fuge spre prima cifră. Diferența dintre cele două scoruri este subiectiv percepută ca fiind mai mare, mai relevantă, mai importantă. De fapt cele două cazuri sunt identice (observația A) sau, dacă vrei să despicăm firul în patru, scenariul "Costa Rica" oferă șanse mai mari ocupantului locului unu în primul tur (observația B).
O întreagă artă a marketing-ului e dedicată percepției primei cifre dintr-un număr. Un bun apare foarte rar în Statele Unite și în Europa de Vest cu prețul de 30,00 sau 30,02 dar foarte des cu prețul 29,99. Această modă a pătruns și în România, a pătruns și în spațiul politic, vezi situația PSD în zilele de după europarlamentare, și contează: este irelevant dacă un fenomen este real; dacă este perceput ca fiind real, el va crea consecințe reale.
În România am avut 6 alegeri prezidențiale. În 1990 n-a existat tur doi. În 2009 ocupanții primelor două locuri au avut scoruri care au început cu aceeași cifră a zecilor (3).
Rămân patru cazuri de alegeri în care cifra zecilor a fost diferită: 1992. Iliescu 47, Constantinescu 32. 1996. Iliescu 32, Constantinescu 28. 2000. Iliescu 36, Vadim 28. 2004. Năstase 40, Băsescu 33.
Acestea sunt și cele patru alegeri la care prezența în turul doi a fost mai mică decât în primul tur. Prezența scade (și) mai mult dacă e vorba de o confruntare între 30-și-ceva și 20-și-ceva. Probabil că unii votanți se concentrează pe scorul candidatului de pe locul doi (proces subconștient sau conștient: "are nevoie de 50 și ceva la sută ca să câștige, a obținut un scor de 20 și ceva la sută, e foarte departe de țintă").
Prin comparație, în 2009 citirea primei cifre îmbia la acțiune, duel și mobilizare: 30-și-ceva vs. 30-și-ceva, în plus numerele întregi alcătuind cel mai strâns clasament de tur unu din istorie, 1% separându-i pe primii doi competitori.
Implicații la toamnă, în caz că teoria are aplicabilitate:
1. O candidatură a lui Geoană îl împinge pe Ponta spre un scor cu 3 în față. Ponta are nevoie de dispariția candidaturii lui Tăriceanu pentru a fi sigur că obține un scor cu 4 în față. În sondajele din iunie-iulie în care se testa paradigma de candidaturi "Ponta și Tăriceanu dar nu Geoană" scorul candidatului PSD varia între 39% și 44%. Dacă nu au loc schimbări semnificative, este posibil ca aici să se afle o miză psihologică a turului unu. Între un scor de 39% și unul de 40% e o diferență infimă în practică dar gigantică în plan psihologic.
2. Iohannis ezită de asemenea între scoruri cu "2" în față și scoruri cu "3" în față. În scenariile cele mai probabile, fără candidaturi care să-l bruieze cum ar fi Antonescu, Predoiu sau MRU, el obține 26%, 29% sau 33%. Un scor cu "2" în față, chiar și dacă vorbim de 28-29%, creează mari probleme de mobilizare după cum arătam mai sus. Doi candidați au avut asemenea scoruri și au intrat totuși în turul doi:
Vadim în 2000 și... ... Constantinescu în 1996, recordul absolut negativ cu 28,2%. Dar a câștigat.
Miza nu este presa și, cu scuze, nu sunt nici votanții, candidații sau consultanții lor. Miza sunt membrii de partid și într-o bună măsură finanțatorii. Și aici intervine elementul psihologic, subiectiv și deseori eronat la care făceam aluzie prin experiment. Două exemple eminamente posibile:
Ipoteza "Fata Morgana":
Ponta 41% Iohannis 28%
Candidatul ACL pare terminat (41-la-28). Dar...
Rezultatul final trebuie regăsit în restul clasamentului. Tăriceanu și Dan Diaconescu fâsâie terminând cu 6% cumulat. Pe restul scenei se găsesc numai candidați ai opoziției și publicul UDMR. O coalizare în al doisprezecelea ceas închide partida în defavoarea lui Ponta.
Ipoteza "2009 redux dar pe dos":
Ponta 35% Iohannis 34%
Victoria pare aproape pentru Iohannis. Candidatul PSD pare să fi eșuat.
Dar...
Cu un Tăriceanu la 10% și Dan Diaconescu la 6% Ponta e la Cotroceni (35+10+6 = 51). Chiar și cu o mobilizare perfectă opoziția n-are ce face.
În prezentarea ipotezelor de mai sus am exclus, pentru claritate, discuții privind absenteismul în turul doi, faptul că electoratele nu se transferă automat și alți factori de acest tip.
Text preluat de pe Sociollogica.