„Barbie” are urmași. Succesul fenomenal al senzației verii pe marile ecrane a determinat producătorii de la Hollywood să ia în calcul o continuare.
Succesul fulminant de box office reușit de filmul Barbie i-a determinat pe producătorii peliculei să ia în calcul o continuare. Blockbusterul verii, care îi are ca protagoniști pe Margot Robbie în rolul titular și pe Ryan Gosling în rolul lui Ken, a reușit să depășească pragul de un miliard de dolari încasări la nivel global.
Primul film regizat de o femeie care depășește încasări de un miliard de dolari
Surse de la Hollywood au declarat că au demarat deja negocierile pentru un sequel al producției care a captivat publicul în acest sezon estival.
“Echipa care a lucrat la filmul Barbie a fost contactată pentru discuții în vederea unei continuări. Este încă prematur, totuși a devenit evident că se dorește aceeași echipă pentru sequel ca la filmul originar.
Au fost trimise emailuri, dar detaliile mai aplicate urmează să fie finalizate”, a afirmat o sursă citată de tabloidul britanic The Sun.
Barbie, care a avut premiera în Marea Britanie pe 21 iulie , a reprezentat șansa unui rol atipic pentru actrița Margot Robbie, care a adus-o alături de ea în proiect pe regizoarea nominalizată la Oscar Greta Gerwig.
Este primul film regizat de o femeie care depășește încasări de un miliard de dolari.
Actrița Margot Robbie a avut ideea filmului-fenomen
Margot Robbie (33 ani) a început să se gândească la ideea unui film inspirat de legendara păpușă pe când se afla la producătorul de jucării Mattel pentru a solicita drepturile de ecranizare.
Filmul urmărește povestea lui Barbie și a lui Ken, care încep o călătorie de autodescoperire după ce sunt expulzați din ținutul utopic Barbieland.
Alături de Greta Gerwig, Margot Robbie a contribuit la distribuția finală a peliculei, selectând actorii pe baza “energiei Barbie” emanate. Actrițele britanice Ritu Arya și Emerald Fennell s-au alăturat starului irlandez Nicola Coughlan și actriței scoțiene Sharon Rooney în rolurile principale.
O apariție surpriză a fost cântăreața britanică Dua Lipa în rolul unei sirene, dar vedeta apare și pe coloana sonoră. Pe lângă starul Ryan Gosling (42 de ani) în rolul principal masculin, mai apar vedetele britanice Ncuti Gatwa — în rolul noului Doctor Who — și Kingsley Ben-Adir, mai notează The Sun.