Deputatul israelian de origine palestiniană Mohammad Barakeh vorbeşte pentru EVZ despre recentele conflicte din lumea arabă şi despre mecanismele care le-au declanşat.

De la începutul acestui an, lumea arabă a fost zguduită de o serie de revoluţii populare ce au culminat, acum o lună, cu conflictul din Libia şi intervenţia forţelor NATO.

Într-un interviu acordat EVZ, Mohammad Barakeh, deputat în Knesset (Parlamentul Israelului, care are în componenţă patru reprezentanţi ai palestinienilor - n.r.), încearcă să explice mecanismele ce au dus la o reacţie în lanţ în lumea arabă după revoluţia din Tunisia, din decembrie 2010.

Israelian de origine palestiniană, Mohammad Barakeh a participat, de curând, la Bucureşti, la o dezbatere pe tema mişcărilor sociale şi politice din lumea arabă.

Exemplul Tunisiei a încurajat popoarele arabe

EVZ: Ce a stat la baza revoluţiilor din lumea arabă? Mohammad Barakeh: Victoria revoluţiei în Tunisia a încurajat popoarele. Nu există revoluţie pentru revoluţie. Chiar dacă la început pare că oamenii care au pus în mişcare revoluţiile din ţările arabe au motivaţii diferite, principalul factor care le-a pornit sunt regimurile. De exemplu, în Tunisia, sindicatele, care sunt una dintre cele mai mari forţe de opoziţie, au avut un rol foarte mare.

În Egipt, tineretul a început revoluţia prin internet şi Facebook, apoi s-au alăturat oamenii săraci. În Egipt, internetul a fost foarte important, dar până la urmă cel mai important a fost poporul, acel popor atât de sărac că nici nu ştia cum arată internetul.

În Siria a început, într-adevăr, cu pătura culturală, dar s-a transferat la populaţia săracă. În Libia, situaţia economică nu a fost principalul subiect. Lipsa libertăţii şi suprimarea opoziţiei sunt factorii care au mişcat poporul libian. Revoluţiile în Egipt şi Tunisia au fost paşnice. În Libia au fost revolte înarmate pentru care s-a cerut sprijin militar din Occident. În Yemen, fiecare casă deţine arme.

Se întrevede cumva o nouă ordine mondială în Orient? Cine câştigă, de fapt, de pe urma acestor revoluţii? Viitorul revoluţiilor e încă ne clar pentru că popoarele nu sunt singurii jucători care îşi decid viitorul. Spre exemplu, intervenţiile americane şi occidentale în Libia. Dacă rămâne Gaddafi va fi foarte rău pentru poporul libian, dar la fel şi dacă se instaurează un fel de colonie occidentală. Un alt exemplu ar fi Consiliul militar care guvernează Egiptul şi care provine din fostul regim. Consiliul militar încearcă să se înţeleagă cu poporul şi în acelaşi timp face şi un echilibru cu SUA. Ideea este că Iranul nu o să iasă victorios din ceea ce se întâmplă. Iar America încearcă să-şi facă noi relaţii în noul echilibru, nu cum a fost înainte cu regimurile totalitare, ci cu nişte popoare democratice.

"Popoarele arabe nu vor mai accepta ocupaţia"

Lumea occidentală este foarte atentă la ce se întâmplă în Orient şi se întreabă ce ţară va intra într-un nou conflict. Israelul nu declară acest lucru, dar e speriat de revoluţiile arabe. Ca răspuns la aceste revoluţii cheamă sprijinul Occidentului şi al SUA. Tot timpul s-a pus problema aşa. În ecuaţia momentului apare şi ceva nou: Israelul se baza pe regimurile arabe ce aparţineau politicii a me ricane (n.r. - statele arabe unde au apărut revoltele erau subordonate politicii externe americane).

Regimurile arabe la ora actuală nu mai funcţionau după modelele şi politicile americane care sunt aliate cu Israelul. Cel puţin acum, ţările arabe vor avea relaţii cu Statele Unite, în principiu, de interes comun, nu de subordonare. Astfel, poziţia strategică americană faţă de Israel va fi mai slăbită.

"Palestinienii sunt tot timpul în situaţia de revoluţie"

Vor urma palestinienii exemplul celorlalte ţări arabe?Poporul palestinian e în totalitate alături de popoarele arabe şi este foarte clar că revoluţiile reuşite în ţările din zonă dau încredere palestinienilor. Diferenţa între poporul palestinian şi popoarele arabe este că palestinienii sunt tot timpul în situaţia de revoluţie. Această revoluţie se ridică, se mai linişteşte un pic, dar tot timpul este prezentă. De exemplu, zilnic se întâmplă câte o acţiune împotriva zidului.

Revoluţiile arabe transmit un mesaj clar: popoarele arabe nu vor mai accepta ocupaţia şi suferinţa. Popoarele arabe au făcut, pe rând, revoluţii împotriva represiunii şi e normal să continue o revoluţie a poporului palestinian. (...) Noi credem că soluţia trebuie să fie una paşnică şi Israelul să accepte cerinţele noastre.

Sunt voci care spun că în acest caz revoluţia paşnică e mai mult o teorie. Fiecare popor se adaptează situaţiei lui. De când s-a creat statul Israel, nu s-a văzut ca un stat din zonă, ci s-a autointitulat un vârf de lance pentru Occident şi Statele Unite între arabi. (...) Aceasta a fost o greşeală istorică, ce se vede acum în lumina revoluţiilor arabe. Acum o lună au fost discuţii în Knesset pe această temă şi l-am întrebat pe premierul Benjamin Netanyahu de ce nu învaţă noul "abecedar" al revoluţiilor arabe şi de ce nu transformă politica sa în respect pentru popoarele din zonă. Netanyahu a răspuns să Israelul este ţara cea mai stabilă din Orient. El a chemat poporul la "unitate" şi s-a îndreptat spre societatea internaţională, în special SUA, spunând că în timpul acesta ar trebui întărit Israelul ca să facă faţă provocărilor din zona arabă. Domnul Netanyahu vorbeşte numai de balanţa fricii, nu a vieţii, după ce, deşi trăim în secolul XXI, a luat un pachet de decizii îndreptate către cetăţenii arabi din Israel, împotriva populaţiei palestiniene ocupate în 1967 şi împotriva oponenţilor lui din societatea israeliană.

Ca atare, dacă se continuă aşa, Israelul se poate îndreapta spre un conflict. Unele medii din Israel înţeleg acest lucru, anume că, pentru a avea un viitor între ţările arabe, trebuie să fie mai preocupate de situaţia palestiniană. În ultima perioadă a avut loc o nouă iniţiativă formată din 41 de personalităţi israeline, unele din rândul militarilor şi al forţelor de securitate, altele politice cu funcţii înalte, dar şi personalităţi academice, care îl cheamă pe premierul Netanyahu să ia parte alături de ţările arabe la revoluţie. Iniţiativa a avut loc înaintea vizitei premierului în SUA, ca un fel de presiune, dar această propunere faţă de guvernul Netanyahu e mult prea avansată.

În ce măsură se pregăteşte revoluţia pe internet sau alte canale de socializare a tineretului? Există o mişcare a tineretului, dar nu e majoritară. Zeci de mii de tineri demonstrează în Tel Aviv împotriva rasismului. (...) Ultimele statistici arată că peste 50% dintre israelieni, nu numai că nu vor să se rezolve problema palestinienilor, dar nu vor să vadă nici cetăţeni palestinieni în Knesset, deşi ei sunt 20% din populaţia ţării.

"Chiar dacă la început pare că oamenii care au pus în mişcare revoluţiile din lumea arabă au motivaţii diferite, principalul factor care le-a pornit sunt regimurile." "Viitorul revoluţiilor e încă neclar pentru că popoarele nu sunt singurii jucători care îşi decid viitorul. De exemplu, intervenţiile din Libia." MOHAMMAD BARAKEH, deputat în Knesset

Comentariile la acest articol vor fi moderate!